TEST: Renault 5 E-TECH – Înapoi în viitor

0
5378

Mă reîntâlnesc pentru prima oară cu Renault 5 E-Tech după evenimentul Best Electric Car România 2025. Altă culoare dar aceeași exuberanță și aceeași atenție acordată designului și detaliului. Din orice unghi l-ai privi este o reală încântare!

Îi cântăresc silueta cabrată și încerc să-mi dau seama de unde să-l „apuc”. Asta pentru că abundenţa de arabescuri stilistice este la cote maxime. Este evident că noul Renault 5 E-tech în varianta de echipare „iconiq cinq comfort range” este extrem de comunicativ.Pe fiecare dintre jantele de 18” este poansonată  cifra „5”.

Pe capota netedă se află o vitrină generos dimensionată care conţine cifra 5 formată din tot atâtea bare luminoase care folosesc tehnologia LED, fiecare bară reprezentând 20% din capacitatea bateriei. Probabil pentru a nu exista niciun dubiu, pe cantul portierei de la șofer se află un abțibild care te informează că bateria modelului în care urci are capacitatea de 52 kWh.

Descopăr, ce-i drept nu chiar atât de repede pe cât m-aş fi aşteptat, drapelul Franței inserat discret în colţul farurilor. Acestea apelează la un design cu margini „scurse”, cu reiterarea aspectului rectangular al luminilor de zi pe un paravan transparent din interiorul blocurilor optice. Structura complexă îi conferă un aer futurist care îl prinde foarte bine. La fel de discretă este şi utilizarea aceluiaşi model geometric la cele patru aeratoare de la sistemul de climatizare.

Surprind prin design şi lămpile de stop, cu un relief trasat cu migală. O notă de exclusivism o adaugă bentița aurie de pe marginile plafonului, eleronului și montanților parbrizului care îşi începe „călătoria” din dreptul suporturilor oglinzilor exterioare.

Noul Renault 5 E-Tech este o simfonie de artificii stilistice, ingeniozitate și nostalgie. Proporțiile echilibrate și formatul general care amintește de vechiul model franțuzesc îi conferă un aer de sportivitate jucăuşă, robustețe și un şarm aparte.

Posesor al premiului pentru design în cadrul evenimentului Best Electric Car România 2025 dar și din postura de Mașina Anului în Europa în 2025 noul Renault 5 E-Tech are un interior croit pe măsura aspectului exterior.

Remarcabilă alegerea texturilor, culorilor și modelului tapițeriei alături de soluția stilistică adoptată pentru capitonajul plafonulului.

Combinația dintre tonurile de negru gri și galben întunecat este răpitoare. Atmosfera în care călătoresc pasagerii fata este una de lounge de clasă premium.

Fețele interioare ale uşilor etalează suprafeţe mari îmbrăcate în materialul galben-pepit folosit la tapiţeria scaunelor iar planşa de bord, cu aspect eclectic, este  capitonată în partea frontală cu piele ecologică. Tot ceea ce te înconjoară contribuie, cumulativ, la percepţia unui nivel de autentică atenţie acordată detaliilor şi calităţii finisajelor.

Planşa de bord face un surplomb în dreptul pasagerului, zonă traversată de nouă seturi de cusături duble făcute cu ață galbenă. Este flancată de un ornament finisat în „piano black” lucios care conţine logo-ul „Renault 5” iluminat. Întregul ansamblu este o mostră de originalitate şi bun gust. De altfel, finisajul lucios cu aspect pretenţios, se regăseşte atât pe partea şoferului cât şi pe bord în zona centrală, acolo unde se află aeratoarele.

Cumva, întreaga atmosferă interioară mă face să mă simt retro-avangardist la volanul noului Renault 5 E-Tech, fără să pot detalia de ce anume am sentimentul ăsta. Pur şi simplu.

Posesor al unei lungimi de nici 4 metri combinată cu un ampatament care depăşeşte cu puţin 2,5 metri, noul Renault 5 E-Tech  oferă condiții excelente de călătorie în față. Scaunele au o ergonomie exemplară cu susțineri ample în zona șezutului și a spătarului. Ambele scaune, în varianta de echipare „iconiq cinq comfort range” beneficiază de reglaje pe verticală iar cel de la șofer are în plus reglaj lombar cu acționare electrică.

Patru adulți de talie mare vor fi greu de convins să călătorească în acelaşi timp în noul Renault 5 E-Tech datorită spaţiului interior limitat. Cu toate astea, ar trebui reţinut că maşina este omologată pentru transportul a „cinq” pasageri. Locurile oferite de bancheta spate sunt rezonabile și au un potențial de confort real dar pentru pasageri de talie cel mult medie.

Au şi potenţial informatic: dacă îţi faci timp să cotrobăi un pic în buzunarul de pe spătarul scaunului de la şofer o să ai parte de o mică lecţie de istorie despre modelul în care te afli.

Pe cât de mititele sunt dimensiunile exterioare, pe atât de mare este egou-ul noului Renault 5 E-Tech. Confortul este tratat într-o manieră extinsă, cu dotări precum scaunele şi volanul cu încălzire.

Din postura de şofer nu ai cum să treci cu vederea designul apretat al volanului, îmbrăcat în două tipuri de piele şi făţuit cu accente lucioase „piano black”. Butonul Multi-Sense, rotofei şi frumos finisat, este la o lungime de deget. Patru moduri de condus – Eco, Sport, Personal şi Comfort – sunt însoţite de reglaje individualizate.

Poţi opta pentru efortul depus la manevrarea volanului, dinamica trenului de rulare sau ambianța interioară. Singurul mod care acceptă reglaje şi pentru răspunsul motorului este Personal: Normal, Sport şi Eco.

Transmisia, cu levier de comandă anexat la colana volanului, include funcţia de recuperare accentuată energiei de frânare (B – Brake).

Arsenalul de tehnologii oferă cam tot ce ai nevoie pe partea de asistență la condus sau de parcare (laterală, cu spatele sau ieşire din cea laterală) dar şi funcţii mai exotice cum ar fi sistemul de purificare a aerului din habitaclu.

Apăs butonul Power, selectez programul Eco şi modul B pentru transmisie. Direcţia, fixată astfel încât să ma solicite la maxim, îmi opune o rezistenţă încurajatoare. Constat aproape imediat fina modularitate cu care răspunde motorul în funcţie de unghiul de apăsare a pedalei de acceleraţie. Dinamica pe care o oferă este foarte similară cu felul în care dezvoltă tracţiunea un automobil cu motor termic. Iar asta este grozav pentru cei care nu suportă reacţiile abrupte ale motoarelor electrice chiar şi atunci când nu le este solicitată intervenţia totală şi imediată.

Tot foarte repede, mai constat ceva. Suspensia este excelent calibrată. Oferă un sentiment de siguranţă şi control pe care îl întâlneşti la modele cu una sau două clase mai sus. Poate ţi se pare că exagerez, dar răspunsul înfundat şi reţinut cu care amortizoarele salută denivelările este o realitate uşor de evaluat şi apreciat.

Ţinuta de drum convingătoare şi stăpânirea de şine de care dă dovadă noul Renault 5 E-tech pe trasee virajate sunt efectele unui tratament tehnic avansat care i-a fost administrat. Suspensia față este preluată de la Clio şi Captur iar sistemul de direcţie are un raport de transmitere scurt (13,7), similar cu al modelului Megane E-Tech.

Amortizoarele şi arcurile au fost recalibrate pentru a prelua cele aproximativ 300 kg ale bateriei litiu-ion cu capacitatea de 52 kWh. Suspensia spate este de tip multi-link, soluție tehnică care adaugă un supliment sesizabil în ceea ce priveşte confortul la trecerea peste denivelări dar şi stabilitatea în virajele atacate rapid. De altfel, geometria platformei pe care este aşezat noul Renault 5 E-Tech este cea care a permis şi integrarea unei baterii de capacitate mărită precum este cea de 52 kWh.

Frânele cu discuri (pline în spate şi ventilate în faţă) temperează sever elanul maşinii chiar şi atunci când te laşi luat de valul propulsiei electrice care îţi pune la dispoziţie 150 CP şi 245 Nm. Dozarea efortului de frânare se face într-un crescendo care permite un control precis din pedală. Dar programul B „sabotează” constant iniţiativa de a te folosi de frânele montate la roți.

Asta pentru că pedala de frână nu este conectată direct la sistemul de frânare clasic ci la o unitate electronică de analiza care are drept scop prioritizarea recuperării energiei înainte de a apela la etrire, plăcuțe şi discurile de frână. La simpla ridicare a piciorului de pe acceleraţie, recuperarea cu randament mărit a energiei de frânare pune presiune pe aptitudinile de generator ale motorului iar efectul îl resimţi imediat. Viteza scade rapid într-o manieră similară unei frânari nu chiar lejeră.

Modul Sport aproape că nu mai trebuie comentat. Motorul scapără scântei iar peisajul începe să se dilueze. Remarc că este păstrată o anumită gentileţe în răbufniri şi în modul în care se angajează să tragă cele puţin peste 1,5 tone cât cântăreşte la gol noul Renault 5 E-Tech în echiparea „iconiq cinq comfort range”.

 

*Preț actualizat – octombrie 2025

Crescendoul pe accelerări în modul Eco este progresiv, într-o notă tihnită, fără însă să fie unul lenevos. Noul Renault 5 E-Tech se conformează civilizat la cerinţele tale. Un prim drum de 30 km prin Bucureşti, anulează 56 km din autonomia indicată la plecare. Desigur, climatizarea pornită, muzica la fel şi – ocazional – accelerări în trombă făcute cu un singur scop: să înaintez un pic mai repede prin traficul aglomerat. Consumul mediu afişat la finalul acestei prime experienţe a fost de 11,9 kWh din care 4,2 kWh au fost consumaţi de echipamentele de confort pomenite anterior.

Avansul pe care îl ia mercurul în termometre se răsfrânge și asupra consumului. Un alt drum de aproape 18 km, tot prin Bucureşti, început la 35ºC şi finalizat la 28ºC, îl fac cu prețul a 15,6 kWh din care 7,5 kWh au fost alocaţi climatizării şi altor sisteme precum este cel de răcire al bateriei. Concret, ca o concluzie după 156 km parcurşi în test, autonomia cu care sunt creditat cu bateria încărcată 34% este de 108 km.

Regula de trei simplă ar indica o autonomie estimativă de 317 km. Ceea ce mi se pare convenabil, dat fiind că încărcarea se poate face de la staţii de curent continuu de maxim 100 kW care permit o încărcare de la 15% la 80% în doar 30 minute. Procesul este optimizat de funcţia de pre-conditionare a bateriei înainte de încărcare, operaţie facilitată de planificarea călătoriilor prin aplicaţia Google Maps, integrată în sistemul multimedia OpenR Link.

Conectarea la Android Auto se face fără fir iar streamingul este cursiv, fără poticneli sau întârzieri. Deci, poţi da liniştit drumul la muzică mai ales că sistemul audio poartă semnătura Jean-Michel Jarre. Aşadar benficiezi de expertiză unui maestru în aranjamente muzicale şi a unui nume „greu” în industria echipamentelor audio hi-fi, Harman/Kardon. Cinci ambianțe sonore – Studio, Concert, Podcast, Immersion şi Club plus reglaje de tonuri, inclusiv pentru subwoofer, creează o atmosferă muzicală intensă, vibrantă şi foarte detaliată care te va captiva.

În mod evident, contracţia de peste 90 km faţă de autonomia indicată inițial când am urcat prima dată la volan are (mare) legătură cu valul de căldură care a cuprins Bucureştiul. Prin urmare, dotările de confort, atât pentru pasageri cât şi pentru baterie, au extras cu lăcomie din baterie o cantitate de energie care reprezintă circa 30-50% din consumul total. Dar acest ospăț din partea sistemului de climatizare are și o latură extrem de practică: nu va trebui să aștepți ore în șir pe caniculă, până se răcorește, ca să poți încărca bateria. Sau în frig…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

18 + 8 =