Ford anti paianjen

0
106

Ford anti paianjen (2)Câștigăm războiul cu păianjenii?

Sunt zone pe planeta noastră, Europa de Nord, America de Nord, Australia, Japonia, India, sudul Africii, unde anumiți păianjeni sunt chiar o pacoste. Este vorba despre mai multe specii de păianjeni cu sac aurii, dacă am tradus bine, „păienjenișul” nefiind specialitatea mea, ce creează probleme serioase proprietarilor de mașini. Aceste arahnide, cu lungimi între cinci și zece milimetri, și-au făcut un obicei din a-și construi cuiburi în automobile, în special în supapele din conductele de combustibil. Creaturile cu opt picioare sunt vânători activi, ce își caută prada, nu o așteaptă, dar, în timpul iernii sau când trebuie să depună ouă, își țes o pânză deasă, ca un cocon sau un sac. Și se întâmplă ca acesta să blocheze parțial supapele respective, fapt ce duce la defecțiuni ale motorului sau chiar la crăparea rezervorului de carburant, din cauza diferențelor mari de presiune. În SUA, asemenea păianjeni au fost motivul pentru care, în aprilie 2014, Mazda a chemat în service 42.000 de Mazda6, iar, în octombrie 2013, Toyota a fost nevoită să remedieze pe propria cheltuială probleme de acest gen la un număr de 885.000 (!) de mașini din gama sa. În acest ultim caz, a fost vorba și despre alte tipuri de defecțiuni: coconii păianjenilor puteau determina declanșarea fără motiv a airbagurilor laterale și au provocat avarii la sistemele de direcție. Ocazional, păianjenii au afectat și sistemele de climatizare.

Ford anti paianjen (1) Ford anti paianjen (3)
Așa că, nu este de mirare că trei specialiștii de la Ford, Aram Sahota, William Euliss, David Gimby, lucrează de ani de zile la găsirea unei soluții anti paianjen. Veteranul este David Gimby, care studiază problema din 1999, a venit cu o primă variantă de supapă nouă în 2004, dar abia în acest an a ajuns, ajutat de cei doi colegi, la forma ei de serie. Noua supapă își va face debutul pe noua generație a Ford Focus RS, ce va fi lansat, la nivel mondial, la sfârșitul acestui an, iar apoi va ajunge și pe restul modelelor constructorului auto american.
Iar, pentru a înțelege mai bine întreaga poveste, urmăriți și videoclipul explicativ. (CLICK PENTRU VIDEO)

Articolul precedentJaguar XF, primele impresii
Articolul următorBentley Bentayga, cel mai rapid SUV?
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


1 × = patru