În luna martie un român a câștigat cea mai dură competiție a lumii. Tiberiu Ușeriu a ieșit învingător în Maratonul Artic, de la Polul Nord, o cursă în care se aleargă 560 de kilometri pe un frig năprasnic și vânt necruțător. Doar 20 de oameni au terminat concursul până acum. În Auto Test Magazin, Tiberiu Ușeriu și-a povestit aventura.
Cum ați ajuns la Maratonul Artic?
Eu voiam să fac anul acesta o alergare de peste 500 de kilometri, dar nu am primit aprobările pentru mașina care trebuia să meargă pe lângă mine. Așa că m-am reorientat și am găsit detalii despre competiția de la Polul Nord pe blogul lui Andrei Roșu, un alt român care a participat la maraton.
Cum a fost pregătirea?
Foarte complicată. În primul rând am încercat să-mi desensibilizez pielea. Făceam alergări numai în șort, cu adidași și mănuși. Eu locuiesc la Piatra Fântânele, o zonă mai răcoroasă. Dimineața mergeam la un lac, spărgeam gheața și încercam să stau în copcă. La început, după câteva secunde, am sărit ca ars. Ușor-ușor am ajuns să rezist 11 minute în apa rece. În plus, în fiecare zi, alergam 30 de kilometri. La final de săptămână măream distanța și ajungeam la 70 de kilometri, uneori chiar la 100.
De unde pasiunea pentru alergare?
Până în anul 2012 nu am avut nicio treabă cu alergatul. Eu locuiesc în campusul Tășuleasa Social. Acolo aveam niște câini, ciobănești mioritici, care fugeau și se întorceau a doua zi. Am vrut să văd unde se duc, peste dealuri, dar după 500 de metri de alergat nu mai puteam. Am crezut că o să cad jos și am spus: „Am aproape 40 de ani, ce naiba fac?”. Am început să alerg în fiecare dimineață și mi-am dat seama că îmi place. Apoi m-am înscris la o competiție, în Cluj, de 42 de kilometri. M-am clasat în primii 30 și am văzut că merge. Am început să mă regăsesc în alergare și am participat la mai multe concursuri din țară și din străinătate.
Care a fost cel mai dur adversar în cursa de Polul Nord?
Frigul. Era groaznic. Noaptea, temperaturile coborau la minus 50°C. Ziua era mai bine: între 27 și 35 de grade cu minus. Eu am avut o problemă pentru că nu m-am antrenat cu sania de concurs. Sania cântărea 37 de kilograme, cu tot echipamentul, și mi-a venit doar cu o săptămână înainte de competiție. Primele două zile au fost foarte grele pentru că am făcut răni de la ham. Am avut și probleme medicale după ce mi s-a desprins tendonul de pe călcâi, iar medicul mi-a spus că nu o să termin cursa.
V-ați gândit să abandonați?
Nicio clipă. Singura soluție ca să mă opresc era să leșin… atunci mă luau cu dalta de acolo și gata. Mă temeam foarte tare de frig. Dacă te opreai și nu intrai în sacul de dormit, să încerci să te încălzești, aveai șanse mari să intri rapid în hipotermie. Pe timp de noapte nu ne opream, ziua făceam popasul. Eu am încercat să nu mă odihnesc deloc la punctele de control.
Ca să nu fiți ademenit să renunțați?
Sigur. Acolo era cald, era fain și tentația să stai mai mult era foarte mare. Treceam de punctele de control și mă opream pe gheață, îmi făceam un culcuș și mă băgam în sacul de dormit. Nu puteai să aţipeşti mai mult de 15- 20 de minute.
Cum ați rezistat?
Spre final am fost foarte rău. Nici nu știam dacă s-a terminat, dacă am câștigat… Am avut halucinații, am văzut foarte multe desene animate: Tom și Jerry. Se dădeau cu patinele. Vedeam și fluturi mov, stoluri, care se țineau după mine.
Ce au spus cei din familie?
Ei mă susțin foarte mult. Au fost îngrijorați când au văzut niște poze în care arătam groaznic, aveam fața umflată și eram desfigurat. Atunci s-au speriat, dar știau că dacă îmi pun ceva în cap, nu au șanse să mă întoarcă din drum.
Mergeți și anul viitor?
Deja sunt pe listă. Vreau să bat recordul și să câștig. Destul au luat englezii trofeul, acum îl mai luăm și noi .
Ce v-a inspirat în această aventură?
Mi-au dat curaj mesajele de la oameni. Mulți vorbesc despre „criza bărbatului de 40 de ani”. Eu am 43 de ani și mă simt mai bine ca la 20. Să nu credeți că cineva mă ține acasă și eu doar alerg. Am o viață normală, lucrez ca administrator la asociația Tășuleasa Social. Avem tabere de copii și ne ocupăm de proiecte culturale și ecologice.
Românii au așteptat finalul cursei cu sufletul la gură. Cum v-ați simțit când ați ajuns acasă?
Am fost puțin stânjenit de atenția care mi s-a acordat. Nu mă așteptam! După câteva zile mi-am dat seama ce am realizat. Atunci m-am bucurat.
Alergați atât de mult încât mă întreb: mai aveți nevoie de mașină?
Am un Nissan și sunt foarte cumpătat la volan. Nu conduc foarte mult, doar la serviciu și uneori în vacanță. Nu-mi place să stau la semafoare. Anul trecut am mers cu mașina 4.700 de kilometri și am alergat, după GPS, 11.700 de kilometri.
