Acord între Daimler Truck AG și Volvo Group pentru dezvoltarea celulelor de combustie

0
109

Cele două companii de renume din industria vehiculelor comerciale au semnat un acord preliminar pentru înființarea unui parteneriat cu scopul dezvoltării unor soluții pentru un transport durabil. Intenția este de a dezvolta, produce și comercializa sisteme de celule de combustie pentru aplicații destinate transportului rutier de mărfuri, precum și altor domenii de utilizare. În cadrul societății comune Daimler va pune la dispoziție întreaga sa expertiză în domeniul celulelor de combustie, iar grupul Volvo va achiziționa 50% dintre acțiuni pentru suma de aproximativ 600 milioane de euro.

Chiar dacă Volvo Group și Daimler Truck AG vor fi 50/50 parteneri în joint-venture, care va funcționa ca o entitate independentă și autonomă, cei doi vor continua să fie concurenți în toate celelalte domenii de activitate. Unirea forțelor va scădea costurile de dezvoltare pentru ambele companii și va accelera introducerea pe piață a sistemelor cu celule de combustie pentru viitoarele produse utilizate în transportul greu și în aplicațiile de acest tip pe termen lung. În contextul recesiunii economice curente, cooperarea a devenit și mai necesară pentru îndeplinirea obiectivelor Pactului ecologic european (European Green Deal) în intervalul de timp desemnat. „Europa neutră din punct de vedere climatic” este obiectivul primordial al pactului care propune ca, până în 2050, emisiile nete de gaze cu efect de seră să ajungă la zero.

Noua entitate va include operațiunile din Nabern, Germania, în momentul de față sediul Mercedes-Benz Fuel Cell GmbH, cu centrele de producție în Germania și Canada. Cele două părți vor să ajungă la un acord final până la sfârșitul anului 2020.

„Transportul și logistica mențin lumea în mișcare, iar nevoia de transport va continua să crească. Într-adevăr, transportul fără CO2 se poate realiza cu ajutorul tracțiunii electrice cu energie provenită fie de la baterii sau prin transformarea hidrogenului în electricitate în timpul deplasării. Pentru camioanele destinate sarcinilor mari și distanțelor lungi, celulele de combustibil reprezintă un răspuns important și o tehnologie în care Daimler a obținut o experiență semnificativă în ultimele două decenii. Această inițiativă comună cu Grupul Volvo reprezintă o etapă importantă în aducerea camioanelor și autobuzelor cu celule de combustie pe drumurile noastre”, spune Martin Daum, președintele Consiliului de administrație Daimler Truck AG și membru al consiliului de administrație al Daimler AG.

„Electrificarea transportului rutier este un element cheie în realizarea așa-numitului Green Deal, o Europă neutră de carbon și, în cele din urmă, o lume fără carbon. Utilizarea hidrogenului ca purtător de electricitate verde, pentru alimentarea camioanelor electrice în operațiuni pe distanțe lungi, este o parte importantă a puzzle-ului și este complementară vehiculelor electrice cu baterii și combustibililor regenerabili. Combinarea experienței grupului Volvo și a lui Daimler în acest domeniu, pentru a accelera rata de dezvoltare, este bună atât pentru clienții noștri, cât și pentru societate în general. Prin formarea acestei asocieri comune arătăm clar că noi credem în celulele de combustie cu hidrogen pentru vehiculele comerciale. Dar pentru ca această viziune să devină realitate, alte companii și instituții trebuie să sprijine și să contribuie la această dezvoltare, nu în ultimul rând pentru a stabili infrastructura de combustibili necesară”, spune Martin Lundstedt, președintele și CEO-ul Volvo Group.

Foto: Producători

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


7 + = cincisprezece