Andreea Moldoveanu: Cârlionți pe două roți

0
649

Știa să cadă de pe bicicletă. Și asta destul de bine. Dar după ce a învățat să meargă pe motocicletă a reușit să o îmblânzească pe Bagheera și au pornit împreună să străbată țară. Vă invit să o cunoașteți pe Andreea Moldoveanu, iar dacă pe undeva, prin trafic, îi remarcați cârlionții care îi ies de sub cască, nu ar fi rău să o opriți. O să aflați cum să vă încărcați cu energie pozitivă și cu pasiune.

Auto Test: De unde pasiunea pentru motociclism?
Andreea Moldoveanu: De la bunicul meu și de la câțiva unchi, cărora și acum le sclipesc ochii când o văd pe Bagheera (Honda CB500X-ul meu), dar am înțeles cu adevărat ce înseamnă motociclismul de la un prieten cu care am mers ca pasager. La un moment dat am avut o experiență neplăcută din această ipostază și am cam prins frică. Dar când aveam 25 de ani am ieșit la o întâlnire cu un motociclist și m-a convins să plecăm pe două roți prin țară. Nu eram însă o bună pasageră, mă foiam, anticipam traficul, iar iubitul meu a decis să mi-l prezinte pe Florin Enăchescu, un foarte fain instructor moto. Prima lui întrebare a fost dacă știu să merg pe bicicletă, iar eu i-am răspuns, râzând pe sub mustăți: „Da, știu cum să cad de pe bicicletă”.

Visând poligonul în timpul nopții

Auto Test: A fost dificil să iei permisul?
Andreea Moldoveanu: Nu a fost dificil! Dacă pleci la drum cu mindset-ul potrivit este ca o joacă de copii. După atâtea ore de școală, noaptea ajungi să visezi poligonul, trebuie doar să nu te grăbești. Nu recomand să dai examenul pentru permisul de categoria A fără să fi condus măcar un an mașina. Așa înveți să anticipezi traficul și îți creezi reflexe.
Auto Test: Care este starea de spirit când pleci la drum cu motocicleta?
Andreea Moldoveanu: Uit de toate problemele, mă încarcă pozitiv și mă simt în al nouălea cer, iar sub cască se formează un zâmbet larg. N-aş da senzaţia asta pe nimic în lume! Este adevărat că nu urc niciodată pe motocicletă când sunt nervoasă sau când mă simt distrasă, știu că dacă nu sunt atentă o secundă nu ar fi deloc bine.
Auto Test: Ce motocicletă ai și de ce ai ales acest model?
Andreea Moldoveanu: Merg de la început cu o motocicletă Honda CB 500X, am două sezoane cu ea și sunt foarte încântată. Mi se pare extrem de potrivită pentru ceea ce îmi doresc: drumuri la oraș, off-road și ture peste graniță. Am făcut cu ea peste 25.000 de kilometri, am trecut munți și dealuri și am plecat și într-o tură întinsă de o mie de kilometri peste graniță și nu m-a lăsat niciodată. Am coburi și portbagaj în care îmi ţin o groază de chestii, pun cortul pe ea şi fug în lung şi în lat. Susține și pasageri, inclusiv bărbați de 1,90 m, așa că nu are nimeni nicio scuză.

„Ce este al tău este pus deoparte”

Auto Test: În ce domeniul lucrezi? Le-ai spus și colegilor care sunt avantajele călătoriilor pe două roți?
Andreea Moldoveanu: Lucrez în recrutare și merg cu motocicleta la birou, de cele mai multe ori când știu că am de făcut un drum prin oraș sau plec direct la „Poiană”. Colega mea de la serviciu, care îmi este și prietenă apropiată, este pasagera Bagheerei încă din prima lună în care am luat permisul. Cea mai lungă tură a noastră a fost din Braşov spre Bulgaria, la nunta uneia dintre cele mai bune prietene. A fost un traseu de trei zile în care două gagici, cu părul în vânt, au făcut 1.500 de kilometri (râde).
Auto Test: Au avut ceva de spus cei din familie despre pasiunea ta?
Andreea Moldoveanu: Doar la început, dar cumva i-am pus în fața faptului împlinit pentru că deja eram la școală când au primit vestea şi uşor, uşor, a fost digerabil. Ulterior m-au susţinut inclusiv financiar să ajung la modelul dorit şi acum sunt mândri de mine și de faptul că sunt responsabilă când vine vorba de călătorii pe două roți. Tot pe două roți l-am cunoscut și pe cel care sper să mă acompanieze în majoritatea turelor viitoare. Am trecut de multe ori unul pe lângă celălalt, dar știi cum este vorba aia: „Ce este al tău este pus deoparte”. Sincer, fără moto nu cred că ne-am fi găsit un cerc comun, cu toate că semănăm ca două picături de apă.
Auto Test: Care sunt sfaturile pentru doamnele și domnișoarele care își doresc să meargă pe motocicletă? Dar pentru cele care ezită?
Andreea Moldoveanu: Să apeleze la un cunoscut care merge cu motocicleta și să ceară mai multe detalii. Noi, cele din Asociația Femeilor Motocicliste, suntem foarte bucuroase să împărtășim din experiența noastră. La început ar fi bine să-și ia o motocicletă mică, pe care să nu îi fie teamă să experimenteze. Nu recomand ca primă achiziție o motocicletă nouă, pentru că există tentația să vrei să o păstrezi „țiplă” și gândul acesta te va limita. Este important să încerci, măcar puțin, drumuri cu noroi, nisip, apă, câteva curbe și drumuri prin dealuri, iar după vreo mie de kilometri le recomand un curs de conducere defensivă. Contează foarte mult și te ajută foarte mult să fii pus în situații cheie, iar un specialist să te îndrume.
Auto Test: Cât de important este echipamentul pentru un motociclist?
Andreea Moldoveanu: Eu nu plec la drum fără cască, mănuși, geacă moto, ghete, iar în nouă din zece cazuri am și pantaloni moto și genunchiere. În doar două situații nu am avut echipament complet și în una dintre ele am scăpat motocicleta, la 10 km/h, și am picat în genunchi. Ghici, ce piesă din echipament lipsea (râde)?

Prietenele faine din WIMA

Auto Test: Ți se pare că sunt văzute diferit doamnele și domnișoarele pe motocicletă?
Andreea Moldoveanu: Da, sunt sexy şi curajoase. Poți să-ți spun că de multe ori m-am descurcat la fel de bine sau poate chiar mai bine decât mulți motocicliști. Nu-mi place să se facă diferențe. Fetele pot face şi off-road, pot lua şi pasageri şi pot să bage şi viteză dacă trebuie şi dacă vor. Unii spun că noi suntem mai responsabile și analizăm mai mult: asta se întâmplă pentru că nivelul nostru de adrenalină este mai scăzut decât al bărbaților. Este extraordinară prezența în Asociația Femeilor Motocicliste pentru că este foarte frumos să simți că aparții de ceva, că împărtășești pasiunea și că găsești susținere. WIMA mi-a oferit prietene faine şi ture în locuri noi!
Auto Test: Pe unde mergeți?
Andreea Moldoveanu: Turele de zi sunt în jur de o sută de kilometri în zona Brașov. Avem multe trasee faine, Cheia, Pârâul Rece, Moieciu-Bran, Plaiul Foii, Sfântu Gheorghe, Întorsura Buzăului, iar în weekenduri plec unde văd cu ochii. Dacă plouă înspre Covasna, merg spre Sibiu şi tot aşa. Iar când am chef de o tură ceva mai lungă, cu cortul, fug spre Apuseni, Maramureş, Porţile de Fier.

„De accidente, din fericire, m-a ferit Dumnezeu. Am adormit ca pasageră, dar m-am trezit la timp.”

Auto Test: Cum arată planul unei excursii mai lungi?
Andreea Moldoveanu: Atunci mă organizez mai bine. Caut cazare pe platforme cunoscute, dar nu fac rezervări cu mult timp înainte pentru că atunci când ești pe motocicletă lucrurile sunt imprevizibile, nu știi dacă plouă torențial și dacă reușești să faci în întregime drumul pe care ți l-ai propus. La capitolul mâncare nu sunt foarte pretențioasă, dar este foarte important să beau multă apă. Când îmi fac bagajul pentru drum lung îmi las puțin spațiu și pentru suveniruri. Dacă nu, recurg la metoda „rucsăcel de pânză în spate”, care nu ocupă spaţiu preţios.
Unde ți-a plăcut cel mai mult?
În zona Kotor şi Parcul Naţional Durmitor din Muntenegru! Arată genial! Dar sunt foarte multe locuri frumoase și în România. Știai că la nici o sută de kilometri de Brașov, în satul Mercheașa, departe de ochii trecătorilor, se află cel mai bătrân copac de la noi din țară? Are peste nouă sute de ani și este sănătos și falnic.
Auto Test: Cu cine mergi în aceste excursii?
Andreea Moldoveanu: Mi-a plăcut să mă alătur oamenilor de la care am avut ce învăţa, iar unul dintre ei este bunul meu prieten Răzvan Cătălin, cu care am luat permisul în același timp, și care cunoaște Ardealul, și nu numai, ca o „carte vie”. În aceste călătorii am învățat să fiu atentă în trafic, să mă înclin corect în curbe și să simt adrenalina pe o roată, de la un alt prieten drag. Să știi că am mers mult și singură, dar și cu prietena mea de nădejde, Daniela. Îmi plac grupurile de trei sau patru motociclete, care sunt ușor de gestionat, dar primesc pasiune și din turele în care sunt 20-30 de motociclete, așa cum organizează instructorul Enăchescu pentru brașoveni. Anul acesta vreau să experimentez turele de cuplu, am auzit că este o combinație faină de dopamină, oxitocină și adrenalină (râde).

Auto Test: Ai o întâmplare amuzantă din călătoriile tale?
Andreea Moldoveanu: Pe Drumul Generalului, în Apuseni, am filmat „random” doi motocicliști, care au trecut pe acolo chiar când am pornit aparatul. După o sută de metri, povestea s-a inversat și am apărut eu în filmarea lor. Când am văzut, m-a bufnit râsul și m-am dus la ei cu stickerele de la „Cârlionțipe2roți” și le-am spus să mă urmărească pe pagina de Instagram. În prezent, Valentin este unul din prietenii dragi cu care mă întind la vorbă ori de câte ori ne întâlnim, la Brașov sau în Cluj.
Auto Test: Cum a venit ideea cu „Cârlionți pe două roți” și ce îți propui?
Andreea Moldoveanu: Sunt cârlionțată și mă dau pe două roți! Simplu, nu? Când am luat motocicleta, băiatul care m-a ajutat mi-a spus: „Acum ai motor, îți zici «Cârlionţi pe două roţi» și faci 10.000 de kilometri sezonul ăsta.” Ce crezi? A rămas și numele și am făcut aproape 12.000 de kilometri. Pe contul de Instagram @carliontipe2roti vreau să arăt viaţa mea pe motocicletă şi să împărtăşesc traseele şi calitățile pe care le-am dobândit, iar pe pagina de Facebook pun pozele din călătorii și experiențe de la evenimente și cursuri. Este un loc unde pasiunea întâlnește echilibrul și sper ca pe viitor să detaliez și câteva mici sfaturi.
Auto Test: Unde ai vrea să mergi?
Andreea Moldoveanu: Îmi doresc să ajung în Georgia și Norvegia, dar nu știu când o să reușesc, iar anul acesta vreau să merg în Turcia și Grecia.
Auto Test: Am văzut că ai fost plecată și peste ocean…
Andreea Moldoveanu: Aici ai ajuns la „origini”, dacă stau să mă gândesc. Prima mea călătorie în afara României a fost în Statele Unite, printr-un program de la facultate: „Work and Travel”. Aici m-am călit şi am gustat şi din fructul dulce al plimbărilor. Am fost acolo de trei ori pe timp de vară și am vizitat de mai multe ori New York, Washington, Philadelphia, Boston, Niagara, Florida, Los Angeles, San Francisco, Las Vegas. Și crede-mă, nu aveam bani! Dar am învăţat să călătoresc „smart”, iar acum aplic asta și la moto. Am lucrat două veri în Ocean City, iar în septembrie există acolo o săptămână dedicată motocicliştilor, numită „Bike week”. Sunt mii de motocicliști, adunați de pe tot continentul, care se întâlneau în acest oraș de pe malul oceanului Atlantic și turau motoarele până în zori. Eram prea mică să cer o tură cu motorul sau un suvenir care acum să facă parte din vestea mea moto. Dar cine ar fi crezut că o să am și eu una? Mulțumesc, WIMA!

(Articol publicat în nr. 279 al revistei Auto Test Magazin)

Veronica Ioana (WIMA): „A fi apt de o pasiune şi a nu o trăi, te face incomplet şi limitat”

Karina Barb: A doua șansă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


+ 5 = unsprezece