Bar moto ca acasă

0
59

bar moto (2)Un bar moto? De cum ai ajuns în curtea micuță începi să înțelegi rapid povestea. Lângă scara de la intrarea  în bar te întâmpină câteva motociclete. Sunt frumos lustruite și strălucesc în soarele palid de început de martie.

bar moto (5)În holul principal găsești o altă motocicletă, recondiționată superb, pusă pe un soi de scenă. Pereții sunt încărcați cu fotografii și tablouri în care apar o mulțime de motociclete care mai de care mai arătoase. Gândul te duce imediat la celebrul film „Easy Rider” și parcă ai senzația că de undeva o să apară și Peter Fonda. Boogie este un bar moto pentru cei care sunt pasionați de motociclete, dar nu-ți cere nimeni la intrare permisul de categoria A… asta ca să nu credeți că sunt primiți doar cei pasionați din domeniu. Istoria este valabilă și pentru Adrian, unul dintre cei patru acționari. El merge doar cu mașina. Nu-i plac „motoarele” și chiar se teme de ele. Ceilalți trei parteneri și prieteni, Andrei, Geo și Hussein au această pasiune.

bar moto (4) Geo face des călătorii până la mare, pe drumul vechi. „Este foarte frumos să simți aerul în față și să miroși natura. Pe motocicletă nu poți să vorbești ca în mașină. Eşti doar tu, cu tine, pe motocicletă…” povestește fermecată Geo.
Ideea acestui tip de bar a fost a lui Andrei. Entuziasmul lui i-a cucerit și pe ceilalți și s-au pus pe muncă. Și-au rupt mâinile când au zugrăvit și și-au julit genunchii frecând podelele cu perii de sârmă. Un amic a adus un aparat de sudură și le-a montat barul. „Toți prietenii ne-au dat o mână de ajutor. Unii au venit, pur și simplu, doar să bea o bere” își amintește Adrian. Deschiderea a fost în aprilie anul trecut. Publicitate nu și-au făcut, dar în prima zi s-au descurcat foarte greu pentru că barul a fost plin. Apoi s-a dus vorba…
bar moto (3)Una dintre încăperi este plină cu butoaie. Pe toate scrie că trebuie să fii atent pentru că sunt „inflamabile”. În realitate sunt mese și scaune. Geo povestește că la un moment nu mai aveau bani de mobilier. Și-a adus aminte că a văzut ideea cu butoaiele când a vizitat un târg auto. A trimis un email producătorului și s-a trezit cu ele în bar, fără nicio pretenție. Pe cele folosite pe post de scaune au fost puse niște perne ca să fie mai comode… Ne oprim o secundă. Apare un client. Andrei știe din start ce vrea. Îi pregătește o bere și un pahar cu vin. „Vezi ce bine este fără mașină” îi spune zâmbind. De când stăm de vorbă în boxe au răsunat Led Zeppelin, Deep Purple, Black Sabbath. Acum a venit rândul lui Slash, celebrul chitarist de la Guns N`Roses, să-și pregătească acordurile pentru „Knocking On Heaven’s Door”.

bar moto (1)„Am avut clienți care ne-au cerut și alt gen de muzică. I-am refuzat politicos. Noi aici punem doar rock… un rock-blues” spune gazda. „Este o atmosferă unică în București” îmi spune un domn care savurează, în tihnă, o bere. Numele lui este George, lucrează în domeniul IT și nu se omoară cu „motoarele”. Dar în acest bar moto vine des. „Aici asculți muzică din anii `60, `70… până în `90 sau 2000. Este locul unde întâlnești un anumit tip de romantism” spune George. Clădirea localului este închiriată de la un domn de 85 de ani. „Este un om de nota 10. Este adevărat că și noi încercăm să nu-l deranjăm. Și cu vecinii ne înțelegem foarte bine. De 1 Decembrie unii ne-au adus fasole și murături. Noi am dat o bere și a ieșit o mică petrecere” spune Adrian. George îl completează. „Aici este ca o familie. Eu nu simt că vin într-un local, aici mă simt acasă” spune unul dintre cei mai fideli clienți.

Articolul precedentToyota iubește lemnul
Articolul următorOpel Corsa, mașina care se parchează singură
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


− 6 = doi