Brexit! Ce se întâmplă cu maşinile care au volanul pe partea dreaptă

0
73

Brexit! Ce se întâmplă cu maşinile care au volanul pe partea dreaptă? Registrul Auto Român a făcut anunţul oficial şi a oferit şi alte informaţii utile. Cele mai importante linkuri pentru cei care au nevoie de informaţii suplimentare.

Regatul Unit al Marii Britanii a părăsit Uniunea Europeană la data de 31 ianuarie 2020, ora 00:00 (ora Bruxelles-ului), iar până la data de 31 decembrie 2020 este în vigoare perioada de tranziție.
Acest termen a fost stabilit ca urmare a Acordului de retragere și poate fi prelungit.

CONCRET, precizăm că în perioada 1.2.2020 – 31.12.2020 se acceptă, în aceleași condiții, omologările UE emise de Marea Britanie, adică și autovehiculele cu volan pe partea dreaptă care provin din UK vor primi CIV.
De la 1 ianuarie 2021, dar numai dacă perioada de tranziție dintre UK și Uniunea Europeană nu va fi prelungită, omologarea de tip emisă de Regatul Unit nu va mai fi valabilă în România, iar vehiculele cu volan pe dreapta vor trece printr-un proces de omologare individuală și vor fi tratate asemenea oricărui alt vehicul care provine dintr-un stat terț.

Cele mai importante modificări necesare ar putea fi mutarea postului de conducere pe partea stângă, înlocuirea farurilor și, după caz, inversarea lămpilor de ceață și mers înapoi, poziționate în partea din spate a vehiculului.
Dat fiind cadrul legislativ aflat astăzi în vigoare, precizăm că autovehiculele care au fost deja înmatriculate în România nu vor fi afectate de modificările survenite în urma ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Pentru a veni în sprijinul celor care au nelămuriri cu privire la implicațiile Acordului de retragere a Regatului Unit din UE, vă punem la dispoziție câteva link-uri utile:
-textul Acordului de retragere în limba română: CLICK AICI
-întrebările și răspunsurile publicate de Comisia Europeană în 24 ianuarie cu privire la Brexit: CLICK AICI
-slide-uri publicate de Comisia Europeană privind Acordul de retragere revizuit și explicat: CLICK AICI
-textul Declarației Politice (care însoțește Acordul de retragere) în limba română: CLICK AICI
Informații importante despre perioada de tranziție, publicate pe site-ul Guvernului britanic, pot fi accesate la link-ul https://www.gov.uk/transition, iar informările emise de Ministerul Afacerilor Externe din România (MAE) sunt disponibile aici > http://www.mae.ro/node/47851.
Registrul Auto Român vă va informa din timp cu privire la statutul vehiculelor cu volan pe dreapta, pe măsură ce vor apărea noi prevederi.

http://www.autotestmagazin.ro/masinile-cu-volan-pe-dreapta-ce-se-intampla-cu-ele-in-cazul-unui-brexit/

http://www.autotestmagazin.ro/adio-volan-pe-partea-dreapta/

http://www.autotestmagazin.ro/cristian-bucur-perspective-asupra-dieselului/

Articolul precedentTEST: Kia Niro PHEV – Electric Area
Articolul următorAuto Test februarie 2020: I LOVE TO DRIVE SAFE
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


8 + = paisprezece