Dacă până acum puteai lipi fără probleme un magnet de o maşină, în viitor încercarea o să fie mai dificilă. Câştigă teren caroseria din plastic.
Una dintre realităţile care părea de neschimbat era legată de „natura metalică” a automobilului. Asta până în ultimii ani, când acest aspect pare din ce în ce mai contestat deoarece au apărut materiale care pot să înlocuiască treptat materialul „tradiţional” atât din punct de vedere tehnic, cât şi financiar. Putem aminti fibra de carbon sau de sticlă, materialele plastice de ultimă generaţie, ceramica folosită la discurile de frână sau motoare. În acest articol o să ne referim la plastic, un material blamat, uneori pe nedrept, însă cu reale calităţi. Surpriza vine de la cât de timpuriu a fost utilizat şi mai ales de la originea acestuia. Se poate spune că Henry Ford a fost un vizionar şi în această privinţă. Încă din anii ’40, motivat şi de „concurenţa” pentru materii prime, generată de sectorul industriei de război care era implicată în a doua conflagraţie mondială, şi-a îndreptat atenţia către noi soluţii.
El îşi dorea să înlocuiască panourile metalice ale caroseriilor cu unele fabricate din plastic. Acest material are în principiu origini „petroliere”, însă americanii s-au orientat spre o resursă din agricultură, culturile de soia. Chiar dacă pentru mulţi dintre noi soia reprezintă doar un aliment, pentru Henry Ford a fost încă de pe atunci materia primă din care puteau să fie produse elementele de caroserie. Maşina care întruchipa viziunea sa a fost prezentată publicului în anul 1941. Structura de rezistenţă era rezolvată cu ajutorul unui cadru metalic de care erau prinse panourile din plastic. Acest biomaterial era obţinut din boabe de soia printr-un proces tehnologic pus la punct de chimişti. Avea la bază un ulei de soia combinat cu o răşină. Deşi maşina nu a ajuns în producţia de serie, încercarea reprezintă un demers îndrăzneţ pentru perioada respectivă. Era construită după o reţetă în care se renunţa la metal în favoarea plasticului. Urma să fie mai uşoară şi mai rezistentă comparativ cu una fabricată după „vechea şcoală”. Sfârşitul războiului şi apariţia perioadei exotice în designul auto american, reprezentat de maşini mari şi mult crom a făcut să se piardă interesul pentru acestă abordare.
În prezent, însă, plasticul este privit la modul cel mai serios prin prisma calităţilor sale. În designul noilor caroserii pot să fie încorporate, de exemplu, diverse elemente specifice cu roluri complexe. Se pot realiza structuri cu proprietăţi de elasticitate – rigiditate în funcţie de necesităţi, mai ales prin apariţia tehnologiei de printare 3D. Dacă luăm în calcul şi natura materialului, bioplasticul provenit din materiale organice precum soia, porumbul sau alte plante, interesul este şi mai ridicat. În cadrul ciclului de producţie se poate reduce amprenta de CO2 deoarece planta în sine contribuie la acest aspect până să fie recoltată. Concluzia este că automobilul viitorului o să difere destul de mult de ce conducem noi în prezent. Pe străzi o să întâlnim maşini electrice, autonome şi făcute preponderant din materiale bioplastice, elementele metalice ajungând într-o tabără minoritară.
Text: Gabriel MANOLE / Foto: thehenryford.org, qdoscars.co.uk
