Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni visează la mașini scumpe sau la modele electrice de ultimă generație, Cristi Dumitru se încăpățânează să spună mai departe povestea „bătrânului Oltcit”. Are o încredere foarte mare în mașina produsă la Craiova și a plecat cu ea într-o mare aventură: un raliu în Africa, unde a avut de înfruntat deșertul, furtunile de nisip și canicula. S-a întors cu o mulțime de povești și cu amintiri și visează ca, într-o bună zi, să se întoarcă pe tărâm african.
Auto Test: De unde ai dobândit pasiunea pentru mașinile Oltcit?
Cristi Dumitru: Totul a pornit din copilărie. Bunica a lucrat la Ministerul Construcțiilor de Mașini și Industriei, iar angajații care au ajutat la deschiderea fabricii din Craiova au fost privilegiați și au putut să se înscrie să cumpere o mașină. Mama avea atunci 18 ani, iar bunica i-a comandat un Oltcit special, alb cu interior albastru. În anul 1992, tatăl meu a prins o bursă de studii în străinătate și cu banii câștigați a cumpărat un Oltcit 11 RL. Eu am fost foarte atras de partea mecanică, îl rugam să tata să mă ia cu el când ducea mașina la reparat și eram foarte încântat când eram lăsat să desfac un șurub. Țin minte că iarna mașina pornea mai greu, iar eu învățasem de la tata, deși eram doar la grădiniță, să torn puțină benzină în carburator și în acest fel o porneam și până venea mama din casă, motorul era deja cald. Eu am avut o copilărie foarte frumoasă. Mama gătea mâncăruri bune și prăjituri și ne duceam „la țară” cu mașina plină, iar de acolo ne întorceam cu o găină, un purcel sau un sac cu porumb. A o perioadă frumoasă și, cumva, am asociat-o cu mașina Oltcit.
Auto Test: Deci, copilăria a fost strâns legată de Oltcit…
Cristi Dumitru: Să-ți mai spun ceva… Tata era în străinătate când m-am născut eu. Mama a vrut să ridice un sac, i s-a rupt apa și fiind singură nu a avut altă variantă decât să se urce la volan și să plece la maternitate cu Oltcit-ul. Farurile nu au mers în seara aceea, nu se știe din ce motiv, dar a ajuns cu bine și așa am venit eu pe lume.
Auto Test: Nu ai fost atras și de alte mașini?
Cristi Dumitru: Când aveam 11 ani ai mei au vrut să renunțe la Oltcit, dar m-am opus și au ajuns la concluzia că este mai bine să-l mai țină o vreme. Tata era, însă, convins că după ce o să cresc o să-mi treacă. Atunci am plecat cu părinții în Belgia, iar mașina a rămas în România. În această perioadă am studiat mult cum funcționează automobilele, în special Oltcit-ul, iar în prima vacanță în România m-am gândit să desfac mașina, ca să văd dacă mai știu să o fac la loc. Și am reușit! Este adevărat că am avut și unele hibe și am dat foc, parțial, sistemului electric (zâmbește).
Auto Test: Câți ani aveai?
Cristi Dumitru: 12 ani! Când am mai crescut am început să cumpăr piese pentru Oltcit, iar tata îmi spunea că arunc banii pe fereastră, dar nimic nu mă putea opri. Când am luat permisul nu am avut un Oltcit cu care să merg, pentru că mașina părinților avea mari probleme la caroserie, dar aveam o colecție impresionantă de piese. Mi-am cumpărat un ARO cu motor de Toyota, așa era din fabrică, așa că în perioada liceului am mers cu această mașină faină, dar tare proastă. Când mergea era superb, dar când se strica, și se întâmpla des asta, era enervant. Puntea față s-a rupt de multe ori, țin minte că am vrut să plecăm la mare, iar prietenii mi-au spus că nu o să ajung la Constanța. Eram convins că nu o să am nicio problemă, dar s-a oprit la ieșirea din București (râde). Am călătorit mult cu acest ARO, alături de câinele meu Petrică, care stătea pe scaunul din dreapta și mă amuzam teribil că oamenii ne făceau poze. După liceu am renunțat la ARO și m-am reîntors la Oltcit. Într‑o zi m-a văzut cineva într-o benzinărie cu Oltcit-ul și m-a întrebat dacă nu vreau să mai cumpăr unul cu doar 7.000 de kilometri la bord. După vreo lună m-am dus la Slobozia, de unde era omul, și am găsit automobilul în grădină, băgat în pământ până la praguri, cu bordul desfăcut și fără centuri. Era vorba de un model Oltena cu 22.000 de kilometri la bord, cu motor de 1.300 cmc și cutie cu cinci trepte. L-am luat cu nouă sute de lei, iar după ce l-am spălat și i-am făcut o revizie chiar arăta și mergea foarte bine.
Auto Test: Ai călătorit mult cu el?
Cristi Dumitru: Am fost la câteva festivaluri prin țară și m-am plimbat destul de mult, alături de prietena mea și de Petrică, deși cățelul nu a mai fost așa mulțumit după ce și-a pierdut locul din față. Aveam un sentiment de mare siguranță când urcam la volan: știam că este o mașină bună și că orice problemă ar fi apărut aș fi știut să o rezolv. Este adevărat că am avut și un moment neplăcut în trafic. După ce am plecat cu ea de la Registrul Auto Român m-a întrebat un șofer: „Mai merge rahatul ăsta?”. „Da, nu este nimeni sub capotă, care să meargă pe picioare”. Într-un fel, atitudinea asta m-a ajutat, pentru că am întâlnit mulți oameni care voiau să scape de mașini și le vindeau pe bani puțini.
Auto Test: Ai fost tentat să faci școli în domeniu?
Cristi Dumitru: Am început cursurile la Academia Tehnică Militară, dar pentru că am venit cu un bagaj mic de cunoștințe din liceu, dar și din Belgia, nu am reușit să țin pasul la matematică și fizică încă din primul an, așa că m-am orientat spre Brașov, la Facultatea de Autovehicule Rutiere, la frecvență redusă. La scurt timp, am aflat că mama suferă de o formă severă de cancer la cap, medicii au operat-o, dar după câteva luni a murit. În acel moment,viața mea a luat-o puțin razna, pentru că m-am trezit cu multe responsabilități și probleme, așa că nu mi-a mai ars de carte. Am reușit totuși să fac școala de maiștri electromecanici și mi-am dat seama că pe mine asta mă interesează: partea practică.
Auto Test: Câte mașini ai acum?
Cristi Dumitru: 20 de mașini Oltcit, 10 dintre ele pot oricând să iasă pe șosea după o mică revizie. Tata deja s-a obișnuit cu ideea că nu prea vând. La început m-am ascuns de el și când știam că vine în vizită duceam mașinile în curțile vecinilor sau după tufișuri. După o perioadă m-a ironizat și m-a întrebat dacă toți vecinii sunt fani Oltcit (râde). De atunci nu m-am mai ascuns de el.
Auto Test: Știu că ai fost plecat și din țară, la volanul unui Oltcit. Care a fost reacția oamenilor?
Cristi Dumitru: După evenimentul trist cu mama mi-am dat seama că viața este imprevizibilă și că poți să pățești lucruri rele chiar dacă stai în casă. La scurt timp după aceea am aflat că o fostă colegă avea tot cancer și m-am dus să o vizitez în Germania. M-am urcat la volanul Oltcit-ului și m-am dus la Hanovra, iar apoi m-am mai și plimbat prin Europa, alături de fratele tatălui meu. Am făcut aproape cinci mii de kilometri și nu am avut nicio problemă, iar străinii mă întrebau ce mașină este, în vreme ce românii îmi făceau poze pe autostradă. La un moment dat am aflat de un raliu de anduranță, care avea startul din Budapesta, iar punctul final în Bamako, în Mali. M-a atras această competiție, m-am înscris și am plecat cu Oltcit-ul.
Auto Test: Ai plecat singur?
Cristi Dumitru: Nu, cu un prieten. După ce am plecat din Budapesta, am tras pe dreapta și l-am așteptat pentru că el a venit cu avionul, puțin mai târziu. Din capitala Ungariei am plecat spre Spania de unde am luat feribotul spre Africa. Cum am ajuns aici am fost nevoit să demontez bordul pentru că a crăpat o piesă de la cablul de vitezometru. Am rezolvat problema, iar mașina merge și acum așa, cu soluția pe care am găsit-o aici. A doua zi am pornit să traversăm munții Atlas și mi s-a spart un burduf de planetară de la cutie. Eu aveam portbagajul plin de piese, dar aveam burduf de planetară de la roată, așa că a trebuit să devin creativ și am găsit o soluție, care funcționează și acum.
Auto Test: Și cum este Africa?
Cristi Dumitru: Totul este diferit: aerul, pământul, oamenii. Nu ai niciun fir de umbră după care să te ascunzi. A fost o încercare foarte mare, dar faptul că eram cu Oltcit-ul, mașina copilăriei mele, pe care o cunoșteam foarte bine, m-a ajutat enorm. Psihic… Urcam la volan și găseam mirosul pe care îl știam de când aveam cinci ani. Și știam că orice se întâmplă, știu ce să-i fac. La un moment dat s-a oprit motorul în timp ce urcam munții Atlas, într-o zonă unde se construia și se circula doar pe o bandă, alternativ. Am băgat mașina printre bolovani, iar pe acolo treceau camioane foarte mari, între noi și prăpastie. S-a dovedit că pompa de benzină nu mai făcea treabă.
Auto Test: Care a fost traseul și ce impresie ți-a lăsat continentul african?
Cristi Dumitru: În Africa am mers prin Maroc – Sahara de Vest, Mauritania – Senegal – Gambia. Din cauza conflictelor din Mali, linia de final a raliului a fost mutată în Gambia. Am fost marcat de Mauritania, o țară foarte înapoiată. Au fost multe zone în care cât vedeam cu ochii găseam doar nisip. Dacă înfrunți o furtună de nisip și nu ești acoperit foarte bine, nu poți să trăiești. Nisipul ăla îți intră în ochi, în gură, în nas, nu mai poți să respiri și nu te mai poți orienta. Ca să-ți faci o idee… Am crezut că farurile s-au murdărit, dar când am ajuns în țară mi-am dat seama că sunt mătuite, am observat că sticla era sablată de parcă le cioplise cineva cu ciocanul și cu dalta. Este o țară periculoasă! Până anul trecut au avut răpiri de persoane, iar abia în anul 2008 au abolit sclavia. Sclavii încă mai existau, chiar dacă nu legal… Noi am stat în capitală, din motive de securitate, unde nu exista sistem de salubrizare, iar gunoaiele le aruncai lângă tine. Foarte murdar! Am fost într-o piață de pește… și acum, când vorbesc, simt mirosul de acolo. Iar oamenii sunt foarte săraci! Unii mergeau cu mașini care nu aveau uși sau o roată și mulți nu aveau permis de conducere. Și nu exagerez! Parcă mă simțeam într-un film! Oamenii au fost buni și primitori și nu m-am simțit nicio clipă în pericol.
Auto Test: Cum a fost competiția?
Cristi Dumitru: Foarte faină! Poți să mergi pe drumuri asfaltate sau, dacă vrei aventură, să o iei prin nisip, dar țările fiind subdezvoltate au existat și trasee prin parcuri naționale și savane, prin mijlocul deșertului. Au fost bucăți de traseu foarte dificile. Când intram cu Oltcit-ul prin nisip aveam impresia că cineva îmi oprește motorul și că îmi trăgea frâna de mână, în același timp. Energia de care ai nevoie ca să mergi prin nisip moale este foarte mare. La întoarcere, o bucată de drum am făcut-o fără prietenul meu, care a fost nevoit să plece la serviciu, dar locul din dreapta a fost ocupat de sora lui. Pe drum am întâlnit și un motociclist, căruia i se calase motorul motocicletei, pe care l-am luat cu noi. Echipamentul lui l-am pus pe acoperișul mașinii, iar lui i-am amenajat un loc unde să stea, cu ajutorul unor rucsacuri și a unei canistre. La întoarcere, mașina s-a comportat foarte bine, deși a avut multă greutate, iar drumul a fost plin de gropi. Și curenții care veneau din direcția Oceanului Atlantic mi-au dat mari bătăi de cap. Până la noi nu aveau nicio opreliște, așa că erau momente în care nu puteam să trec de 80 km/h, oricât de mult aș fi turat motorul. În aceste condiții și consumul a fost foarte mare. Consumam tot combustibilul din rezervor plus cel din canistră doar ca să ajungem de la o benzinărie la alta. Pe autostradă, mașina a consumat cam 7 litri la suta de kilometri, iar în Africa am ajuns și la 20 de litri.
Auto Test: Te-ai întoarce în Africa?
Cristi Dumitru: Oricând! Dacă îmi dă cineva banii, mă duc acasă, pornesc Oltcit-ul și plec imediat. Toată povestea ne-a costat aproape patru mii de euro pentru două persoane, 31 de zile. Cea mai mare parte din bani am dat-o pe combustibil.
Auto Test: Și acum care este planul?
Cristi Dumitru: Acum mă ocup cu cursele amatori. Prima oară am participat la un raliu desfășurat în orașul Dej, cu mașina echipată pentru Africa, unde am terminat pe locul trei. După această competiție, m-am gândit să-mi fac un Oltcit, special pentru acest tip de concursuri. Zis și făcut. Am luat un Oltcit și i-am coborât suspensia, i-am făcut o revizie temeinică la frâne și la cutia de viteze. Recunosc, m-a prins acest microb și am început să merg la tot mai multe competiții. Am fost la curse de viteză în coastă, rezervate amatorilor, dar am făcut și cursuri de pilotaj cu domnul Ștefan Vasile, un munte de istorie al automobilul românesc. Amicii îmi spun că am multe cupe acasă și dacă stau să mă gândesc au fost puține competiții de unde să nu mă întorc măcar cu locul trei. Este foarte interesant cum o mașină veche, de care oamenii se mirau pe stradă că mai mai merge, obține locuri bune în competiții la care participă automobile foarte bune și rapide.
http://www.autotestmagazin.ro/interviu-mihai-barbu-calatorie-fascinanta-in-mongolia-cu-sotia-si-copilul-de-sase-ani/
http://www.autotestmagazin.ro/dragos-smarandescu-in-iran-cu-smara-si-laura/
http://www.autotestmagazin.ro/interviu-dan-becheanu-si-dacia/
