Marc Areny este un om cu inițiativă. A reușit să demonstreze că și în situația în care nu ai un colos tehnologic în spate, nu este imposibil să dezvolți o mașină electrică, mai exact Dacia electrica. Kitul făcut de Marc a fost omologat la Registrul Auto Român.
Care a fost scânteia declanşatoare?
Petrolul este baza economiei mondiale. Acest fapt este şi cauza crizelor economice care generează probleme umanitare sau războaie. Eu încerc să scap de petrol, însă, ca toată lumea, sunt încă dependent de acest combustibil. În 2008 am început să folosesc ulei uzat în loc de motorină. Motorul mergea bine, dar nu am fost mulţumit.
Până să dezvoltaţi acest kit electric pentru Dacia Logan, ați mai avut și alte proiecte?
Am făcut un Porsche 944 electric în Franţa, dar autorităţile locale nu prea m-au băgat în seamă. Nimeni nu a fost interesat de proiectul meu. A rămas la nivel de prototip. Cred că acolo nu sunt obişnuiţi cu idei şi iniţiative personale.
În dezvoltarea acestui kit pentru Logan, care au fost provocările majore?
Să faci o maşină electrică nu este ceva foarte complicat. Kit-ul electric dezvoltat poate să fie îmbunătăţit. După multe probe, abia acum am experienţă suficientă să fac un kit simplu şi de calitate. Din punct de vedere tehnic, piesele care necesită prelucrări cu maşini unelte constituie partea cea mai complicată. Aceste dificultăţi se pot depăşi cu un meseriaş bun.
Ce componente intră în alcătuirea acestui kit şi ce preţ aproximativ ar presupune ele?
Pentru kit-ul de bază avem: un motor asincron trifazic + variator, încărcător litiu, convertor DC/DC, pompa de vid electrică, releu, contactori, indicator de încărcare, întrerupător de inerţie, buton de urgenţă, rezistență electrică pentru căldură. Asta, acum, costă 5.500 € + TVA. Bateriile plus acumulatorii necesari managementului de sistem sunt între 3.500 şi 14.000 de euro. Preţul acestora variază în funcţie de autonomia dorită. Pentru un cost mediu de 7.000 € se asigură o autonomie de 150 km reali. Mai există unele variaţii ale preţului în funcţie de cursul euro / dolar.
Care sunt avantajele unui Logan echipat cu un asemenea kit? Dar dezavantaje?
Cu un asemenea kit aveţi toate avantajele unei maşini electrice. Se elimină consumabile precum uleiul și filtrele. Plăcuţele şi discurile de frână se folosesc mult mai puţin datorită frânării regenerative. Valoarea timbrului de mediu este de zero lei. Referitor la costurile de exploatare, pentru 100 de kilometri parcurşi costurile sunt între 1 şi 2 euro.
Maşina pe care este montat un asemenea kit a mers în fiecare zi. În 6 luni a făcut 10.000 de kilometri. Acest parcurs a costat 100 euro, în comparaţie cu o variantă pe benzină care ar fi dus costurile la aproape 1.000 de euro, plus diverse consumabile.
Dezavantajul maşinii electrice, spre deosebire de versiunea pe benzină, este autonomia. Aceasta este afectată de faptul că nu se găsesc staţii de încărcare. Dacă s-ar găsi o staţie cu un încărcător puternic la fiecare 100 km, atunci nu ar mai fi o problemă.
Loganul are un încărcător integrat care alimentează maşina în șapte ore dacă este la capacitatea de 20%.
În prezent, dezvolt un încărcător puternic de 12kw care ar încărca maşina în 2 ore. Ceea ce este mai mult decât suficient pentru o maşină de oraş. În această categorie includ şi maşinile care fac taximetrie sau transport local.
Am văzut că aţi păstrat cutia de viteze a maşinii. Cum sunt utilizate treptele acesteia în combinaţie cu motorul electric?
Am păstrat cutia de viteze pentru probe. Schimbările se pot face în timpul mersului ca la o maşină obişnuită. Cum este setată maşina acum, pot să pornesc cu treapta a doua pană 80km/h.
Următoarea maşina vreau să o fac cu o singură treaptă. Viteza maximă va fi de 110 km/h în această configuraţie.
Va mai amintiţi ce acte sau documentaţii au fost necesare?
A fost necesar un memoriu tehnic cu toate detaliile despre componente. Tot ce am făcut a fost să respect normele europene despre maşinile electrice.
Mai aveţi şi alte planuri legate de subiectul maşinilor electrice?
Vreau să refac Porsche-ul 944 cu două motoare. În acest fel, pot să ajung la o putere de 500 kw (680 CP). Ar fi maşina electrică cea mai puternică din Europa, cu o acceleraţie de la 0-100km/h sub trei secunde.
Pentru acest proiect sunt în căutarea unor sponsori.
Un alt proiect este legat de nişte kit-uri cu baterii de litiu pentru maşini de golf. Maşinuţele au baterii plumb şi le schimb cu litiu care este de cinci ori mai uşor. Au o durată de funcționare cu patru ore mai lungă, comparativ cu vechile baterii. Există o mulţime de posibilităţi, în prezent, ţinând cont de progresele făcute în modalităţile de stocare a energiei. Cred că suntem martorii unei revoluţii, dar marile corporaţii nu prea vor să dea drumul la maşinile electrice încă…