Dacia Spring Cargo: debut pe piața din Marea Britanie

0
263

Dacia lansează o versiune Cargo pentru modelul electric Spring dedicată profesioniștilor care au nevoie de acces în zonele unde modelele termice sunt interzise. Modelul Spring Cargo este disponibil pe piața din Marea Britanie.

Dacia Spring Cargo se alătură ofertei de pe piața britanică, devenind cel mai accesibil automobil de pe piață la prețul de 14.995 lire sterline (aproximativ 18.000 euro). Spring Cargo este bazat pe versiunea cu facelift a modelului electric de clasă mini.

Dacia nu mai oferă vehicule comerciale de câțiva ani, după ce modelul Dokker a fost eliminat din gamă, preferând să comercializeze modelele utilitare sub sigla Renault. Rămâne de văzut dacă lansarea modelului Spring Cargo în Marea Britanie este doar o excepție sau va fi oferit și pe alte piețe.

Modelul este destinat comercianților și firmelor de livrări care au nevoie de acces în centrul orașelor, acolo unde de cele mai multe ori există restricții sau taxe de acces pentru modelele termice. În plus, dimensiunile reduse ale modelului Spring îl fac ideal pentru uzul în mediul rural britanic, unde drumurile înguste pot ridica probleme unui vehicul full size.

Livrări urbane

Spring Cargo poate fi utilizat pentru livrări pe distanțe scurte (last mile delivery) sau pentru transport de mărfuri. Modelul oferă un spațiu de încărcare de 1085 litri obținut prin eliminarea banchetei spate. Un separator din plasă protejază spațiul destinat șoferului și pasagerului față. Cu o lungime totală de 3,7 metri și o rază de bracaj de 4,8 metri, Spring Cargo este perfect adaptată mediului urban.

Producătorul spune că autonomia oferită de bateria de 26,8 kWh este de maxim 300 km la viteze reduse, iar cifra standard este de 225 km.

Singura variantă disponibilă pe piața din Marea Britanie este dotată cu motorul electric de 65 CP și vine exclusiv în nuanța Polar White. Lista de dotări standard include un display de 10 inchi, Media Nav, conexiune Bluetooth, un port USB, cruise-control, aer condiționat manual, geamuri electrice față, închidere centralizată cu comandă din cheie, senzori de parcare față și spate și o cameră de marșarier.

Vă recomandăm și:

Dacia Spring facelift: prețuri de la 11.800 euro prin programul Rabla Plus

TEST – Dacia Spring: A treia revoluție

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


opt × 7 =