Daewoo Matiz – nepotul neştiut al lui 500…

0
55

Pentru că tot am atins subiectul Fiat 500 în revistă şi pe site, ar fi interesant să abordăm şi o parte mai puţin cunoscută a sa. De exemplu, modelul Daewoo Matiz are o poveste strâns legată de maşinuţa italiană. Cum aşa?!

Povestea începe prin anul 1992, când ANFIA (cei care se ocupă cu industria de automobile din Italia) le-a cerut carosierilor reinterpretarea spiritului maşinuţei legendare lansată în 1952, sub numele de Fiat 500. Urmare a acestui fapt, în acel an, la salonul auto de la Torino, celebra casă de design Italdesign, patronată de Giugiaro, a prezentat conceptul ID Cinquecento.

ID Cinquecento
ID Cinquecento

Stilistic, acesta a avut în vedere modelul 500 lansat în 1957. Apoi, italienii au prezentat o nouă propunere denumită Lucciola. Acesta era similară cu ID Cinquecento, însă beneficia de o motorizare hibridă. Echiparea cuprindea un motor diesel de 5,5 kw, montat în faţă, şi două motoare electrice de câte 7 kw dispuse în spate. Maşina putea atinge o viteză de 100 km/h şi o autonomie de mers de circa opt ore. Un detaliu interesant care ne aminteşte de vechiul Fiat 500 este pânza de pe acoperiş ce putea să fie rulată pentru „deschiderea” plafonului către cer. În cele din urmă, conceptele prezentate nu au stat la baza modelului ce a reinterpretat iconul 500.

Lucciola
Lucciola

Lucciola01 Lucciola02 Lucciola03Cu toate acestea, trebuie să subliniem totuşi valoarea propunerii Italdesign. A reuşit să reinventeze vechiul model într-o arhitectură nouă, cu aspect de monovolum. De aici povestea începe să se îndrepte către modelul cunoscut de noi sub numele de Daewoo Matiz. Se spune că, în urma unei vizite făcute de coreeni, aceştia au devenit interesaţi de modelul deja realizat de casa italiană. Nu ştim dacă asta a fost situaţia sau dacă italienii au tapetat pereţii cu maşinuţa făcută, doar doar „le sare în ochi” asiaticilor. Ştim sigur, însă, că designul a fost apreciat de Daewoo. În urma colaborării italienii au propus o caroserie cu patru portiere, păstrând tema designul inițial. A fost o decizie înţeleaptă deoarece pe multe pieţe cu o putere de cumpărare mai redusă, urma să fie singura maşină pentru familiile cu mai mult de două persoane. Cu o lungime de 3.495 mm, o lăţime de 1.495 mm şi un ampatament de 2.340 mm, automobilul asigura un spaţiu confortabil pentru patru persoane şi o manevrabilitate bună în circulaţia aglomerată a oraşelor sau în manevrele de parcare.

FIAT 500_Matiz mk1
Dimesional, vechiul Fiat 500 avea o lungime de 2.970 mm și un ampatament de 1.840 mm. Modelul Matiz are o lungime de 3.495 mm și un ampatament de 2.340 mm. Se poate spune că diferența de lungime de 525 mm dintre cele două a fost repartizată ampatamentului, crescut și el în cazul modelului Matiz la 2.340 mm. Deși circa 500 mm nu par a fi mult, folosiți judicios în cadrul noii abordări propuse de Italdesign, maşina oferea în schimbul lor patru portiere, loc pentru patru ocupanți și senzația de spațiu la interior apărută ca urmare a utilizării unei arhitecturi de tip monovolum.

Premergător apariţiei modelului de serie Matiz, italienii au prezentat în 1997 versiunea d’Arts – o variantă exclusivistă a viitorului Matiz. Aceasta avea o caroserie în două tonuri de culoare şi o serie de elemente cromate.

D’Arts
d’Arts

Comparativ cu propunerea oficială a grupului Fiat pentru un nou 500, se poate spune că prima generaţie a modelului Matiz a fost cumva mai apropiată de spiritul vechiului Fiat. Printre elementele caracteristice ale acestuia amintim farurile rotunde, linia umărului ce traversează maşina, dimensiunile compacte şi… preţul abordabil. Acesta din urmă a facilitat într-un fel „motorizarea” multor familii, asemenea modelului iniţial. La noi în ţară, automobilul era vândut cu un preţ de circa 5.000 de euro. Succesul comercial pe piaţă a fost apreciabil. Nu ştim care ar fi fost istoria acestei maşini dacă ar fi fost vândută sub sigla Fiat, însă, prin ea, casa ItalDesign şi-a demonstrat încă o dată valoarea. Talentul în design nu constă doar în realizarea de maşini sport sau limuzine scumpe.

Gabriel Manole
Foto: Italdesign

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


unu + 5 =