Driblinguri cu nea Mitica

0
153

nea mitica 2 (2)„Hai, tată, dă-i drumul, să te văd cum tragi la poartă” spune zâmbind nea Mitica. A trecut mai mult de un an şi jumătate de când Dumitru Dragomir a plecat din fotoliul de la Liga Profesionistă, dar pare neschimbat.

Fostul președinte este la fel de jovial, are vervă şi „driblează” mereu cu o glumă. A stat 17 ani la Ligă. După ce a pierdut alegerile, președinții de cluburi au hotărât să-i ofere un cadou la despărțire, așa că i-au trimis în cont 150.000 de euro. Fac rapid socoteala ce maşină ar fi putut să-şi cumpere din această mică avere. „Am muncit pe brânci toată viața. De asta am făcut bani” îmi spune „Oracolul din Bălcești”.
Vă mai aduceți aminte prima mașină?
Cum să uit? Jucam la Chimia Râmnicu Vâlcea, aveam 23 de ani şi mi-am cumpărat o Dacia 1100. Era frumoasă foc şi avea nişte dungi negre făcute de mine. Să ştii că înainte de Revoluţie am avut primul Cherokee din România. L-am luat din Germania şi avea o culoare superbă, ceva în genul unei vişine putrede. Era nou-nouţ, cu zero kilometri la bord, nici copiii lui Ceauşescu nu aveau maşini ca ale mele.
Aţi dus-o bine pe vremea lui Ceauşescu…
Era bine atunci, vedeți-vă de treabă! Acum este o democrație prost înțeleasă. Cu Ceauşescu am stat la masă. Unii nu au ridicat ochii din farfurie. Eu eram băiat dezgheţat şi i-am spus un banc lui Ceauşescu despre… Ceauşescu. S-a prăpădit de râs.
nea mitica (4)Ajutaţi fotbaliştii cu aprobări de maşină?
I-am ajutat pe toți, să-și ia case, butelii, mașini. I-am împăcat cu nevestele… Eu am ajutat pe toată lumea, deşi am pornit de jos. Eram foarte sărac, până la 11 ani nu am avut nici încălţări. Când vedeam pe cineva muşcând dintr-o bucată de pâine mi se părea că este foarte fericit. Mâncare nu aveam, dar bătaie luam pe săturate şi de trei ori pe zi. Nu e vorbă că nici eu nu eram prea cuminte.
Vă place să conduceţi maşina?
Îmi place, dar nu mai conduc. A insistat băiatul meu și mi-a dat un pilot și frumos, și deștept… care acum îmi este şi prieten. Să știi că primele zile ale Revoluției din 1989 m-au prins pe șosea. Eram președinte la Victoria, clubul miliției, și am condus până la Constanța să transfer un fotbalist. Prim-secretarul m-a luat la rost: „Măi nebunule, de ce ai venit, tu nu știi ce se întâmplă în țară?”. Nu știam că începuse revolta la Timișoara. Am plecat rapid acasă, nu am mai luat niciun fotbalist.
A trecut mai mult de un an şi jumătate de când nu mai sunteţi în fotbal. Vă lipseşte?
Deloc. Dacă știam că este așa de bine fără fotbal plecam de mult. Alerg toată ziua, m-am apucat să fac blocuri şi sunt mereu pe şantier. Nu vedeți că sunt mai „verde” decât la 20 de ani. Am multă energie. Mi-au crescut și nepoții, în fiecare zi îi duc în parc, stau la cafenea și obligatoriu citesc toate ziarele.
V-ați supărat când ați pierdut alegerile?
La Ligă am muncit pe rupte, am adus mulți bani la cluburi. Nu sunt supărat pe cei care m-au schimbat, nici pe cei care au vrut să mă bage la pușcărie nevinovat. Nu, dragul meu. Eu nu am dușmănie. Mie când mi-a fost greu nu m-a ajutat nimeni. Mai rău m-au apăsat, dar asta este viața. Eu nu sunt supărat pe nimeni, nu port ranchiună nimănui.
nea mitica (2)Mai țineți legătura cu cei din fotbal?
Sigur. Am cinci prieteni buni cu care ies în fiecare săptămână la masă. Facem cinste pe rând. Uite, am un om de fotbal chiar aici, în acest birou, pe perete. Ești mare dacă îmi spui cine este.
Mă declar învins…
Este Victor Pițurcă. Ți se pare că seamănă cu Piți? Tabloul l-am primit cadou de la Mircea Paşcu, fostul președinte al federației de fotbal.
nea mitica (5)Vi s-a părut schimbat Gigi Becali după ce a ieșit din închisoare?
Daaaa. S-a schimbat… și-a luat niște haine noi de firmă (face cu ochiul). Nu ne vedem prea des, nici table nu mai jucăm ca pe vremuri.
Credeți că ne calificăm la Europene?
Da. Fluierăm. Nu o să avem emoții. Anghel Iordănescu este un antrenor trăsnet, o să rămână în istoria fotbalului românesc alături de Ștefan Covaci, Valentin Stănescu, Victor Pițurcă și Mircea Lucescu. Pe primul loc, după părerea mea, rămâne Lucescu.
Avem vreo șansă să-l mai vedem pe Lucescu la echipa națională?
Doar dacă se îmbolnăvește sau dă faliment. Măi, fraților, Lucescu este antrenor mare de tot. Se va duce la turci, bașkanii plătesc bine de tot.
Urmăriți meciurile din campionatul românesc?
Le văd pe toate. Nu înțeleg de ce nu avem educația de a recunoaște binele făcut. Ionuț Negoiță a ajutat foarte mult pe Dinamo, dacă nu era el, clubul se desființa. Rapidul mi se pare fascinant. Galeria este una specială. Pe mine m-au înjurat tot timpul suporterii din Giulești, dar nu sunt supărat. Când aud imnul Rapidului crește inima în mine, mă simt mai patriot.
Avem vreo șansă să salvăm fotbalul de la faliment?
E foarte greu. Nu se ocupă nimeni. Cât am fost deputat am ajutat să facem o lege a Sportului și una împotriva huliganismului. Nu s-a preocupat nimeni de sport. Nu este normal ca bazele să nu fie scutite de impozite. Nici dacă vinzi droguri nu ai bani să plătești taxele de la noua Arenă Națională. Toate bazele de pregătire or să ajungă în paragină.
Care ar fi soluția?
Să ne ajute toți marii sportivi ai României și să punem bază pe ce spun ei. Uite… Chivu. Că vrea, că nu vrea, va fi unul dintre conducătorii federației de fotbal. Mutu are multă minte și ar fi un bun antrenor. Hagi este de respectat. Pe banii lui a construit o echipă foarte bună. Eu l-aș pune să conducă toate loturile naționale.

Articolul precedentMonica Rosu: Provocarea campionilor
Articolul următorPetre Pop – Regele vitezei
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


8 × = treizeci doi