Traditia deschiderii sezonului RoSBK cu desfasurarea primei curse la Serres a fost rupta in acest an. Din cauza calitatii foarte slabe a covorului asfaltic asternut pe circuitul grec anul trecut, ce a dus la distrugerea catorva radiatoare, Ionut Mistode, organizatorul Dunlop RoSBK a mutat prima etapa in Croatia, la Rijeka, pe circuitul Grobnik.
Prima etapa din Dunlop Romanian Superbike 2014 va avea loc in Croatia pe circuitul din Rijeka – Grobnik, in perioada 28-30 martie. Structura claselor a ramas aceeasi ca si in 2013, Superbike Challenge, Dunlop Romanian Superbike, Supersport, GP Racer Rookies 1000 si 600. In cateva zile vor fi facute publice si celelalte etape din calendar. conditiile de inscriere si mici modificari ale regulamentului. Pentru etapa de la Riejka se estimeaza temperaturi de 14 grade Celsius.
AUTOMOTODROM GROBNIK a fost inceput in 1977 si in numai cinci luni afost dat in folosinta. De atunci a gazduit pana in 1990 etape din Campionatul iugoslav de autoturisme si motociclete dar si 13 etape de Cupa Mondiala de Motociclsm. Dupa razboiul din Iugoslavia, circuitul nu a mai beneficiat de mentenanta necesara dar in 2004-2005 s-au inceput lucrari de reabilitare. Circuitul masoara 4.168 m cu o latime de 10-15 m, cu 15 curbe (7 dreapta, 8 stanga) si o diferenta de nivel de 22 de metri. Directia de mers este in sens invers ceasului.
In Galeria Celebritatilor care au alergat pe circuitul Grobnik se numara: Ricardo Tormo (50 ccm, Spain, Bultaco), Angel Nieto (125 ccm, Spain, Minarelli), Greg Hansford (250 si 350 ccm, Austria, Kawasaki). Lazzarini, Dorfilinger, Nieto, Cadalore, Managa, Lavada, Spencer, Kocinsky, Roberts, Lawson, Rainey sunt alti mari motociclisti care au tocit ceva gume pe acest circuit.