Patinoarul „Mihai Flamaropol” din București a fost asediat de sunetul fioros al unui motor puternic, ambalat furibund de un pilot de raliuri.
Nu putea fi vorba decât despre Vali Porcișteanu, campionul național de raliuri din 2011, care e recunosut pentru cursele unice făcute cu mașina prin zăpadă, pe pârtii de ski sau cu invitați inediți. Vali a răspuns prezent invitației de a participa la un „meci de hockey pe gheață” alături de Roberto Gliga, cel mai bine cotat hocheist român al momentului.
Vali a glisat spectaculos, oferindu-i lui Roberto ocazia de a înscrie goluri pe sub și peste mașina pilotului, totul culminând cu o piruetă spectaculoasă făcută pe plafonul mașinii, alături de Roberto. Evenimentul a fost gândit ca un mijloc de promovare al VPDS – Vali Porcișteanu Driving School, Roberto Gliga devenind unul dintre cursanții VIP ai pilotului de raliuri. „A fost o experiență unică și mă bucur mult că am avut ocazia să intru cu mașina VPDS pe gheața patinoarului. Aș fi fost și mai fericit dacă aveam voie să folosesc cuiele pentru gheață, dar atunci antrenamentele lui Roberto ar fi trebuit să se oprească pentru o perioadă” a declarat zâmbind Vali Porcișteanu, care va deveni la rândul său elevul lui Roberto într-un curs de patinaj.
„Vali s-a descurcat excelent cu mașina pe gheață! Sunt foarte impresionat de abilitățile lui și aștept cu nerăbdare să îl văd în postura de jucător de hockey. Voi începe să îl pregătesc în acest sens după ce mă voi întoarce de la Campionatul Mondial din Ucraina”, a declarat Roberto Gliga.
Dacă doriţi să ştiţi mai multe despre şcoala de pilotaj, accesaţi www.vpds.ro
Cine este Roberto Gliga?
Născut pe 24 aprilie 1993, Roberto Gliga este fiul fostului mare hocheist român Marius Gliga, fost căpitan al Stelei şi al echipei naţionale în anii 1990-2000. Roberto a jucat în majoritatea carierei în străinătate, fiind în prezent singurul hocheist român care joacă în Echipa Naţională din postura de stranier.
Roberto Gliga a contribuit decisiv la rezultatele foarte bune ale echipelor naţionale de juniori din ultimii ani. Mai mult, tânărul bucureştean a primit numeroase distincţii individuale, ca cea de „cel mai bun atacant” al Campionatului Mondial U18 din 2010 şi al Campionatului Mondial din 2011, unde a condus echipa naţională a României din postura de căpitan spre medialia de aur. În sezonul 2012-2013 Roberto a primit distincţia de cel mai bun atacant al Campionatului Mondial U20, ajutând România să obţină medalia de bronz.
În 2013 Roberto Gliga face parte din echipa naţională de seniori a României, reprezentând ţara noastră la Campionatul Mondial care are loc în Ucraina.
Text: Horia Ţoţu / Foto: Tiberiu Mînzu
Frumoase pozele si mai ales superba ideea acestui pictorial. Am mai vazut in alte tari, dar trebuie sa fie o premiera in Romania.