Fast and… calm

0
111

Porsche a prezentat oficial noile versiuni 911 (type 991) Turbo și Turbo S (foto), modele supersport animate de un propulsor Flat 6 (boxer) de 3,8 litri, supralimentat prin două turbine cu geometrie variabilă. Deși produce 520 CP (Turbo), ­respectiv, 560 CP (Turbo S), consumul mediu de benzină al acestui motor, în ambele variante, este de doar 9,7 l/100 km, cu 16% mai mic decât la generația precedentă, grație transmisiei PDK cu dublu ambreiaj și 7+1 trepte de viteză și sistemului Stop&Start, dotări standard pentru ambele modele.
Tracțiunea se face, în ambele cazuri, pe toate roțile, dar, firește, în stil supercar, cuplul fiind transmis preponderent către axul spate. Cu ajutorul acestei transmisii PTM și al spoilerului față activ și al eleronului spate autoadaptiv, în trei poziții, în funcție de viteză, Porsche 911 Turbo are nevoie de 3,4 secunde pentru parametrul 0-100 km/h (3,2 secunde, cu Pack Sport Chrono), Turbo S fiind puțin mai rapid: 3,1 secunde și o viteză maximă de 318 km/h, cu 3 km/h mai mult decât Turbo.
La exterior, Turbo S poate fi deosebit de versiunea mai puțin puternică doar prin faptul că are lumini de zi cu leduri, clar precizată pe capota motorului. Sub caroserie se mai ascunde o diferență, de data asta importantă. Doar Turbo S are roți spate directoare, ce, în viraje, se rotesc cu 2,8 grade, în sens opus celor din față la viteze de până la 80 km/h, și în același sens, când această valoare este depășită. În ceea ce privește prețul de bază recomandat, acesta este de 163.919 euro, pentru Porsche 911 Turbo, și de 197.288 euro, pentru ­Turbo S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


× trei = 18