Ford Mustang Mach-E a primit un update tehnic

0
4029

Ford a operat o serie de îmbunătățiri pentru modelul electric Mustang Mach-E în urma sugestiilor primite de la clienți. Pe lista noilor dotări se numără pompa de căldură și trei nuanțe noi pentru caroserie.

Ford Mustang Mach-E este primul model electric din gama constructorului american. Lansat acum patru ani, Mustang Mach-E a fost comercializat în peste 90.000 exemplare în Europa. Clienții au solicitat o serie de modificări, iar Ford a decis să adauge o serie de noi echipamente modelului electric, într-un update tehnic efectuat la jumătatea vieții comerciale.

La nivel optic, Ford a adăugat trei culori noi pentru caroserie ce sunt disponibile pentru Mustang Mach-E: Albastru Velocity, Molten Magenta și Terrain. În partea frontală a fost adăugat un splitter vopsit în negru, iar versiunea GT beneficiază de o nouă grilă frontală, neagră. Jantele au un design nou, iar pentru echiparea Premium se oferă opțional jante de 19 inchi vopsite în negru.

Sistemul multimedia Sync are acum o nouă interfață, iar selectorul pentru cutia automată de viteze a fost mutat pe coloana de direcție, Ford renunțând la selectorul rotativ de pe consola centrală. Comenzile pentru ștergătoare și semnalizare se află acum pe aceeași manetă.

Mustang Mach-E primește o pompă de căldură ca dotare de serie, fiind unul dintre echipamentele cerute de clienții existenți. Aceasta optimizează consumul de energie în timpul deplasărilor la temperaturi scăzute.

„Am construit relații puternice alături de clienții noștri în ultimii patru ani și continuăm să facem actualizări pe baza părerilor acestora”, a declarat Donna Dickson, inginer șef Mustang Mach-E. „Suntem dedicați să le oferim cea mai bună versiune de Mustang Mach-E posibilă, iar asta înseamnă să integrăm echipamente pe care le-au cerut, cum ar fi noua pompă de căldură.”

Vă recomandăm și:

TEST: Ford Mustang Mach-E – Model de top

Ford Mustang Mach-E este disponibil pentru precomenzi în România

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

5 × 1 =