Ward’s Auto, publicație print și online americană specializată pe domeniul automotive, a testat noua generație a modelului hibrid sud-coreean Hyundai Sonata. Deși, în SUA, piața modelelor hibrid s-a restrâns în ultima vreme, datorită reducerii semnificative a prețurilor carburanților (din păcate, situația nu se regăsește și în România!), Hyundai mizează în continuare pe acest sistem de propulsie și propune a doua generație Sonata Hybrid.
Sedanul este echipat cu un propulsor cu injecție directă de benzină, de doi litri și 156 CP, și un motor electric de 38 kW (52 CP), puterea totală de 196 CP a sistemului hibrid fiind trimisă la roțile de tracțiune, cele față, printr-o transmisie automată cu 6+1 rapoarte. Cei de la Ward’s Auto au constatat că sistemul funcționează impecabil, pentru cei din mașină fiind practic imposibil să sesizeze când lucrează doar motorul clasic, cel electric și când se face trecerea de la unul la celălalt propulsor. Puterea este livrată uniform și foarte rapid, Hyundai Sonata Hybrid fiind o mașină vioaie, cu dinamică bună. Atât vechea, cât și noua generație a modelului sud-coreean de clasă medie au viteza maximă în mod de rulare electric limitată la 120 km/h, conform producătorului, dar cei de la Ward’s Auto au constatat aici un minus, în realitate, această limită de viteză fiind de aproximativ 96 km/h, iar după ce a fost depășită, motorul termic intră în funcțiune.
Îmbunătățirile aduse celor două motoare în comparație cu cele ale precedentului model, cantitatea de energie recuperată în urma frânării majorată cu 11,3 %, pompa de ulei electrică de voltaj înalt pentru transmisia automată și aerodinamica ameliorată, în special, datorită flapsurilor mobile ale grilei radiatorului, au făcut ca Sonata Hybrid 2 să aibă un consum mediu de benzină de 5,6 l/100 km, cu 0,6 litri mai bun decât al primei generații. În test, însă, consumul mediu a fost ceva mai mare, de 5,95 l/100 km, iar la temperaturi scăzute, apropiate de îngheț, acesta a crescut chiar la 9,4 litri. Soluția găsită de jurnaliști a fost să conducă mai cuminte și să utilizeze mai puțin sistemul de încălzire a mașinii, măsuri care au dus la amelioararea consumului până la 7,85 l/100 km. Un consum mediu rezonabil, dar, totuși, ridicat pentru un automobil hibrid, o dovadă în plus, spun cei de la Ward’s Auto, că aceste modele de autovehicule, ca și cele electrice, sunt mai potrivite pentru zonele cu climă blândă