IAC: Etapa a IV-a – Trofeul Călimănești 2017

0
109

IACInternational Autotest Challenge (IAC), organizat de GT Auto Club Sportiv, se află la cea de-a șaptea ediție și se va desfășura pentru prima dată în Călimănești, județul Vâlcea, în weekendul 29-30 iulie 2017.

Astfel, sâmbătă 29 iulie, între orele 14:00-20:00 vor avea loc antrenamentele libere, iar startul evenimentului se va da duminică 30 iulie, la ora 10:30, cu antrenamentele cronometrate, manșa I de concurs urmând să înceapă la ora 12:30.
Pe parcursul celor două zile, pasionații de automobilism, iubitorii de senzații tari și amatorii de adrenalină vor putea urmări zeci de mașini special preparate pentru competiții auto, executând manevre de mare precizie și finețe printre jaloane, într-un ritm nebun, totul contracronometru.
Sunt invitați să se înscrie atât piloți experimentați, posesori de automobile de competiție, cât și șoferi amatori cu mașini de stradă, care vror să își pună la încercare reflexele și abilitatea la volan.
Sunt bine-veniți tinerii peste 10 ani și șoferițele – care beneficiază de grupe de concurs speciale.

 

Traseu et. 4 - 2017
La finalul competiției, vor fi desemnați și premiați, primii trei clasați pe grupe și clase, astfel:
1. Grupa Debutanți (D) Clasa D1 – cu puterea până la 100 CP, Clasa D2 – cu puterea între 100 și 150 CP
2. Grupa Juniori (J) Clasa J1 – cu vârsta între 10 și 14 ani, Clasa J2 – cu vârsta între 14 și 18 ani
3. Grupa Avansați (A) Clasa A1 – automobile cu cilindreea nominală până la 1600 cmc,
Clasa A2 – automobile cu cilindreea nominală între 1600 și 2000 cmc,
Clasa A3 – automobile cu cilindreea nominală între 2000 și 3000 cmc,
Clasa A4 – automobile cu cilindreea nominală peste 3000 cmc
4. Grupa Femina (F) Grupă unică rezervată concurentelor de sex feminin
5. Grupa Modificate (M) – automobile modificate (caroserii ușurate, scurtate, alte motorizări etc.).
De asemenea, vor fi premiați primii trei clasati Open, echipe și Cel mai bun timp al zilei.
Totodată, câștigătorii vor fi răsplătiți cu diplome, cupe, premii din partea sponsorilor și service de roți gratuit pentru toți piloții participanți în concurs.
Gazde ale evenimentului, Expo Nord Oltenia și Primăria Călimănești, alături de GT Auto Club Sportiv și Automobil Clubul Român, oferă un spațiu generos și, totodată, asigură condiții optime de concurs, atât pentru piloții vâlceni cât și pentru cei veniți din toată țara.
Scopul evenimentului este atragerea pasionaților de automobilism, a posesorilor de automobile de serie sau de competiție, formarea și dezvoltarea abilităților specifice automobilismului.
Pentru înscrieri în concurs și alte informații legate de IAC, fiecare iubitor de automobilism are la dispoziție pagina GT Auto Club Sportiv.

 

Articolul precedentDavid Beckham, în excursie cu motorul
Articolul următorAutocare: „Nave de linie” pe roţi
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


8 − = sapte