Platformă nouă, două motoare noi, benzină și diesel, cu rapoarte de compresie situate la extremele categoriilor deși au aceeași valoare, transmisii manuale și automate – noi și ele,
tehnologie SKYACTIVE și design „Kodo”. Pe scurt, noul SUV compact de la Mazda: CX-5.Toate de mai sus acoperite de o vopsea albastră „Blue Sky” și animate de un motor pe benzină de nici 2 litri (1998 cmc) care dezvoltă 160 CP la 6000 rpm și 208 Nm la 4000 rpm, devin jumătate din cartea de vizită cu care noul SUV Mazda își face intrarea pe piața din România. Cealaltă jumătate poartă pecetea „Diesel”. Recunosc că e o intrare cu stil și cu mult simț de răspundere. Spun asta pentru că platforma mecanică este nouă și poartă misterioasa semnătură Skyactive care ar fi responsabilă de o colaborare extrem de eficientă între principalele subansambluri ale mașinii – motor, transmisie, caroserie și șasiu – în vederea scăderii consumului de combustibil și creșterii plăcerii de a o conduce. N-am înțeles exact ce înseamnă acest concept, dar cred că îl pot asimila cu situația în care îți cumperi un aparat foto capabil să „tragă” cinci poze pe secundă dar îi pui un card care poate „scrie” doar două poze pe secundă: apare o discordanță care penalizează performanțele întregului. Bănuiesc că tot despre „compatibilitate” este vorba și în cazul lui CX5: toate subansamblurile sunt armonizate astfel încât să funcționeze cu maximă eficiență împreună. O privire scurtă aruncată pe specificația tehnică îmi arată că mașina de peste 4,5 metri cântărește 1.530 kg. O greutate mititică având în vedere dimensiunile de gabarit și multitudinea de dotări existente la bord. O parte a secretului curei de slăbire prin care a trecut CX-5 o reprezintă infuzia masivă de materiale ușoare de tip biomasă care au înlocuit multe dintre plasticele din interior și un material pe bază de rășini care a luat locul fibrei de sticlă utilizată în mod uzual la confecționarea spoilerelor. Inginerii de la Mazda dau asigurări că asta înseamnă, de fapt, o creștere a nivelului de rigiditate și de siguranță. Testele EuroNcap, recent derulate, și finalizate cu calificativul maxim, confirmă spusele lor.
Spațiul interior este peste ceea ce oferă SUV‑urile compacte de la VW sau Ford. Scaunele, acoperite cu tapițerie din piele, sunt primitoare și foarte confortabile. Nu mă pot împiedica să observ că oferă un sprijin lateral substanțial. Bordul, foarte aerisit, cu comenzi vizibile și plasate corect, are o notă de proaspăt care mă încântă. Probabil că și culoarea, nu foarte întunecată, a materialului din care e făcut are un rol în asta.
Apăs butonul „Start”. Ceasurile de bord se animă brusc și zgomotul făcut de motor se strecoară foarte discret înăuntru. Mazda a mizat pe cartea eficienței și a sustenabilității atunci când a ales raportul de compresie 14:1, cel mai ridicat din lume, inclusiv în comparație cu motoarele din Formula 1. S-a încercat astfel optimizarea procesului de ardere și reducerea consumului de benzină. Interesant este că și propulsorul diesel de 2.191 cmc are același raport. Ca și în cazul motorului pe benzină și în cazul lui este vorba de un record. De data asta, însă, se situează la polul opus: este cel mai mic raport de compresie din lume pe care îl are un motor diesel. Obiectivele rămân însă aceleași: scăderea consumului de combustibil și a amprentei nocive asupra mediului. Acum că m-am lămurit ce am sub capotă, selectez treapta „D” a transmisiei automate cu șase raporturi și apăs calm accelerația. Cu un tangaj blajin, CX-5 se pune în mișcare. Raportul mare al primei trepte (3.552) poate favoriza plecările de pe loc dacă ești pe fugă. Ar fi momentul când, pentru un plus de aderență, intră în scenă tracțiunea integrală permanentă care poate transfera către puntea spate până la 50% din cuplul motor. În rest, în condiții bune de aderență, modul normal de funcționare este cu tracțiune față 100%.
Transmisia, de tip convențional, cu convertizor de cuplu, răspunde ceva mai lent la schimbările bruște ale regimului de viteză. Nici suspensia, orientată către un confort foarte bun pe orice tip de drum, nu este mare amatoare de sprinturi. Din punctul ăsta de vedere, face echipă foarte bună cu modul blând în care intervine cutia automată. Această simbioză perfectă o resimți cel mai bine în timp ce mergi pe drumurile din afara localităților, când, la viteze mari, raporturile subunitare ale treptelor 5 (0.708) și 6 (0.599) calmează foarte mult turația motorului și reduc consumul de combustibil. Ce-i drept calmează și aplombul motorului atunci când se accelerează normal. Pentru a câștiga semnificativ la reprize, cutia se vede nevoită să retrogradeze sub treapta 4 (raport unitar). Adevărul este că în primele trei trepte, temperamentul lui CX-5 este mult mai incisiv. Drumurile prin oraș demonstrează cel mai bine acest lucru. Vizibilitatea foarte bună și numeroasele sisteme de asistență pentru siguranța activă (avertizare la traversarea marcajului dintre benzi, avertizare unghi mort în oglinzile retrovizoare, sistem de control automat al fazei lungi sau frână inteligentă pentru evitarea coliziunilor la viteze sub 30 km/h) fac din CX-5, în echiparea Revolution, o alternativă foarte comodă dacă ești în căutarea unei mașini spațioase, dar cu o lungime comparabilă cu a unui sedan compact și cu tracțiune integrală permanentă. Interesantă este și posibilitatea de rabatare fracționată a banchetei spate după un model mai puțin utilizat: 40-20-40. Nu vor fi dezamăgiți nici amatorii de gadgeturi audio: sistemul standard pe versiunea Revolution este un BOSE cu nouă difuzoare care conține și un ecran TFT cu diagonala de 5.8 inch. Având în vedere că a început sezonul concediilor, Mazda CX-5 pare să fi intrat pe piață la un moment cât se poate de favorabil. La drum!