Kimi „IceMan” Raikkonen este unul dintre cei mai cunoscuți piloți din Formula 1. După o carieră de mai bine de 20 de ani, finlandezul a decis că este destul și și-a anunțat retragerea din Marele Circ.
Kimi Raikkonen este taciturn. Vorbește puțin, iar atunci când o face, cuvintele sunt numărate. Vorbește cu accent nordic, iar vocea specifică este rezultatul unui accident din copilărie, când a căzut cu bicicleta la vârsta de cinci ani, iar în urma impactului cu ghidonul, corzile vocale i-au fost afectate. Accidentul a sporit îngrijorarea părinților micului Kimi, deoarece copilul lor nu a scos nici un cuvânt până la vârsta de trei ani. Doctorii i-au asigurat, însă, că nu este mut, doar că nu vorbește prea mult.
Născut la Espoo, în Finlanda, Kimi a crescut într-o casă construită de bunicul său. Matti și Paula, părinții lui și ai lui Rami, fratele mai mare, erau constructor de drumuri, respectiv, funcționară. Nu au fost o familie bogată, dar pasiunea pentru motocicletele de motocross și apoi karturi pe care o aveau cei doi frați i-au forțat pe părinți să găsească surse alternative de venit pentru a susține aceste hobby-uri. Rami avea să devină un pilot de succes în lumea raliurilor, iar Kimi nu mai are nevoie de prezentare.
Adolescentului Kimi nu i-a plăcut să meargă la școală și mai degrabă folosea ghiozdanul pe post de sanie sau prefera să joace hochei. La 16 ani a renunțat și s-a înscris la un curs de mecanici auto.
După o carieră de succes în karting, Kimi avansa în Formula Renault. După doar 23 de curse (din care a câștigat 13), a reușit, datorită managerilor săi care l-au convins pe Peter Sauber, să-l primească la un test cu un monopost de Formula 1. Echipa Sauber a fost mai mult decât impresionată de talentul tânărului finlandez, pe atunci în vârstă de 21 ani și îi oferea un loc pentru sezonul 2001. Kimi intra în Formula 1 brusc, scurtcircuitând traseul clasic pe care îl parcurg majoritatea piloților. Privit cu un ochi critic de către FIA și ceilalți piloți, Kimi a dovedit încă de la prima cursă că are un talent aparte. A terminat prima sa cursă în Formula 1 pe locul șase și deja a atras atenția șefilor de la McLaren care căutau un pilot pentru a îi lua locul lui Mika Hakkinen, dublul campion mondial, aflat la vârsta retragerii. Legenda spune că înainte cu 30 minute de prima sa cursă din Formula 1, Kimi dormea.
Din 2002, Kimi Raikkonen a devenit pilot McLaren, fiind coleg cu scoțianul David Coulthard. În ciuda unui monopost nu foarte fiabil, obținea 24 de puncte și patru podiumuri. Prima victorie a venit în Malaiezia în sezonul 2003, după ce a luat startul de pe poziția a șaptea pe grilă. Avea să termine sezonul pe locul doi cu 91 puncte, la doar două puncte de campionul Michael Schumacher.
2005 avea să fie poate cel mai de succes sezon pentru tăcutul pilot finlandez. Șapte victorii și un duel strâns cu Fernando Alonso de la Renault îi aduceau lui Kimi un al doilea sezon terminat pe locul doi.
Din 2007, mergea la Ferrari unde semna un contract pentru trei sezoane, devenind, în acest mod, coechipierul brazilianului Felipe Massa. Și debuta cu victorie pentru Scuderia chiar în prima cursă din sezon, Marele Premiu al Australiei. Avea să fie un sezon excelent pentru finlandez cu șase victorii și titlul de campion mondial, devansându-l pe Lewis Hamilton cu un singur punct. Ferrari obținea și titlul la constructori în 2007.
Următoarele sezoane cu Ferrari nu au mai fost la același nivel, iar după ce contractul său s-a încheiat, Kimi a ales să facă o pauză. Timp de doi ani a mers în Campionatul Mondial de Raliuri, iar în 2011 a luat startul și în câteva curse din campionatul american Nascar World Truck Series.
Din 2012, Raikkonen a revenit în Formula 1 cu echipa Lotus și obținea o victorie în Abu Dhabi, iar din 2014 revenea la Ferrari. Ultimele trei sezoane le-a petrecut alături de echipa Alfa Romeo (fostă Sauber).
Foto: Alfa Romeo, Kimi Raikkonen