De 1 Martie inspectorii Registrului Auto Român au fost prezenți în trafic, încă de dimineață, pe drumurile din toate județele țării. Misiunea lor? Să pună zâmbete pe chipul participantelor la trafic și să le ofere mărțișoare.
1 Martie este singura zi din an când inspectorii din trafic ai Registrului Auto Român sunt mai interesați de conducătorii auto decât de autovehicule. În ciuda vremii și a vremurilor, colegii noștri au fost alături de mii de doamne și domnișoare din întreaga țară care au primit cu zâmbetul pe buze mărțișoarele oferite de inspectori.
Domnii nu trebuie să se simtă însă neîndreptățiți, de a doua zi RAR reia controalele obișnuite în trafic, prin care se asigură că toate autovehiculele care circulă pe drumurile publice îndeplinesc condițiile tehnice necesare.
Întâlnirile în trafic cu Registrul Auto Român pot fi la fel de plăcute ca cele din 1 Martie, dacă aveți grijă de starea tehnică a autovehiculului pe care îl conduceți!
Întreaga echipă RAR vă dorește o primăvară frumoasă, plină de soare, dorințe împlinite și multe bucurii!
Foto: Echipa RAR