Compania Maserati sărbătorește 20 de ani de la lansarea celebrului modelul MC12 și a introdus două ediții speciale ale supercar-ului MC20. Vorbim aici despre MC20 Icona și MC20 Leggenda.
MC20 Icona și MC20 Leggenda, modelele prin care Maserati a sărbătorit 20 de la primul MC12, modelul care a readus producătorul în competițiile de motorsport
MC12 a fost lansat inițial ca un model de stradă și ulterior a devenit un reper pe circuite în campionatele GT, iar apoi a devenit o sursă de inspirație pentru supercar-ul Maserati MC20. Modelul a fost lansat în anul 2020 și a deschis o nouă eră pentru Maserati, fiind primul echipat cu motorul V6 Nettuno.
- Citește și: Maserati lansează o decapotabilă electrică cu peste 800 CP
Pentru a comemora 20 de ani de la debutul modelului MC12, Maserati a creat două ediții speciale ale modelului MC20. Aceste serii limitate de câte 20 de exemplare fiecare se remarcă prin culori speciale și dotări unice inspirate de MC12 Stradale și MC12 GT1 Vitaphone, conform site-ului oficial.
Culorile modelului MC20 Icona aduc un omagiu unuia dintre cele mai emblematice modele Maserati: schema cromatică este identică cu cea a predecesorului din 2004, MC12 Stradale, care la rândul său aducea un omagiu modelului Maserati Trofeo Light de la celebra cursă de 24 de ore de la Daytona, inspirat de Maserati Birdcage Type 61, produs între 1959 și 1961.
Numele modelului MC20 Leggenda reflectă istoria sa. Acesta este vopsit în Nero Essenza și Digital Mint Matte, culori care preiau tematica premiatului MC12 GT1 din echipa Vitaphone Racing. Acea mașină a obținut trei victorii și două clasări pe locul al doilea la cursa de 24 de ore de la Spa.
- Citește și: Noul Maserati GranCabrio: 542 CP pentru modelul decapotabil italian
Ediția Fuoriserie a modelului MC20 Leggenda include jantele trident în Nero Lucido cu capace de butuc Nero Opaco și Trident Digital Mint, dar și logo-ul Trident în galben pe grilă, pe portiere și pe montantul C și etrierele de frână vopsite în negru.