Maşina origami

0
78

masina origami (1)Maşina origami chiar există! Oricine l-a privit a fost de acord că nu a mai existat alt Lexus ca el. Are înveliș metalic, iar sticla și plasticul au fost puse laolaltă pentru un model unic construit cu precizie milimetrică. Lexus Origami Car este o replică fidelă a noului sedan IS, produs pentru sărbătorirea abilităților umane de creație care apar în fiecare mașină Lexus.

masina origami (8)Bărbații și femeile înzestrate cu talent, cunoscuți ca takumi, cum sunt cei care lucrează pe liniile de producție ale Lexus, își îmbunătățesc dexteritatea învățând cum să modeleze ceea ce putem numi mașina origami, folosind doar… mâna nedominantă. Iar proiectul constructorului japonez duce acest talent la un nivel superior, în același timp îmbrățișând spiritul campaniei de brand Creating Amazing a lui Lexus.
Mașina origami are un interior complet, uși funcționale, faruri și roți care se învârtesc și, datorită unui motor electric montat pe cadrul său din aluminiu și oțel, poate fi chiar și condusă. Din punct de vedere al mărimii și al complexității, proiectul a fost unul fără precedent pentru LaserCut Works și Scales and Models, companii de specialitate britanice cu o experiență extinsă în designul și crearea de prototipuri, modele arhitecturale și operațiuni la comandă.
masina origami (2)Despre execuția proiectului, Ruben Marcos, fondatorul și directorul companiei Scales and Models, explica: „A fost o sarcină solicitantă, cu cinci oameni implicați în designul digital, modelare, tăiere cu laser și asamblare. La fel ca la Lexus, ne-am asumat să producem cea mai bună calitate posibilă”.
Procesul creativ a impus echipei o serie de provocări serioase. Scaunele au avut nevoie de câteva încercări să iasă corect, iar roțile au necesitat o mulțime de remodelări. Odată ce piesele fizice pentru maşina origami au căpătat formă modelatorii și-au dat seama unde mai era nevoie de îmbunătățiri, iar produsul final a fost obținut în urma unor încercări repetate pentru că orice tentativă de folosire a unor șabloane era inutilă.

Lexus a oferit echipei de modelare o variantă digitală 3D a modelului IS, care a fost apoi divizată în părți componente principale precum caroseria, bordul, scaunele și roțile. Acestea au fost apoi reprezentate digital în „felii” de 10 mm pentru obținerea profilelor în două dimensiuni necesare tăierii cu laser a fiecăreia dintre cele 1.700 de foi de 10 mm grosime. Fiecărui strat i s-a dat un număr de referință ca să poată fi asamblat în ordinea corectă și întregul ansamblu a fost făcut de mână. Pentru rigidizare s-a folosit un clei de lemn pe bază de apă, care a trebuit să fie lăsat să se usuce timp de zece minute după fiecare aplicare. Iar pentru execuție acuratețea a fost vitală, din moment ce nu se mai puteau face modificări odată ce cleiul se usca.

masina origami (6)Durata întregului proces de construcție a mașinii origami a durat trei luni, iar pentru asta se poate spune că echipa de modelare și-a creat propria linie de producție de vehicule. „Au existat o mulțime de repetiții în timpul procesului și a trebuit să lucrăm cu precizie militară, la fel ca echipele care construiesc mașinile Lexus adevărate” a mai adăugat Ruben la finalul proiectului.

Articolul precedentBMW 330e: are priză… la public
Articolul următorAutobuz autonom
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


doi + 3 =