Mercedes-Benz renunță la modelele Citan și Clasa T

0
166

Germanii de la Mercedes-Benz au decis să elimine din gamă utilitarele ușoare Citan și Clasa T. Acesta sunt construite în colaborare cu Renault și vor ieși din producție în vara anului viitor.

Mercedes-Benz Vans a decis să elimine anul viitor din gama sa modelele Citan și Clasa T. Cele două utilitare ușoare sunt strâns înrudite cu modelul Renault Kangoo. Asamblarea are loc la uzina Renault din Maubeuge (Franța).

Mercedes-Benz Citan și Clasa T sunt modele născute din parteneriatul dintre Daimler AG și Grupul Renault-Nissan. Asocierea datează din 2010, cele două grupuri făcând schimb de platforme și motoare.

Mercedes se află acum în proces de restructurare a gamei de modele, iar pe lista utilitarelor ce vor dispărea au fost trecute și cele două modele Citan și Clasa T. Ambele modele nu vor mai primi o generație nouă și vor fi retrase din producție în vara anului 2026. Știrea a fost publicată de către jurnaliștii de la Automotive News și confirmată ulterior de un oficial al mărcii din Stuttgart. Acesta a explicat că măsura a fost luată pentru că Mercedes-Benz intenționează să se concentreze pe vehicule comerciale de dimensiuni medii și mari.

Cifrele de vânzări înregistrate de divizia Mercedes-Benz Vans au influențat, de asemenea, decizia luată de oficialii mărcii. Anul trecut, vânzările de utilitare Mercedes au scăzut cu 9% și au totalizat aproximativ 405.000 de unități. În 2024, constructorul a vândut 23.351 de exemplare Citan (-3%), respectiv 5.117 unități Clasa T (-31%).

Modelul Mercedes-Benz Citan este o utilitară ușoară dedicată afacerilor mici și este disponibilă în variantă cargo pentru transport marfă sau Tourer pentru pasageri. În schimb, Mercedes-Benz Clasa T este orientat spre familii care au nevoie de un automobil încăpător. Clasa T poate fi configurat inclusiv ca mini camper cu pachetul Marco Polo.

Vă recomandăm și:

Mercedes Citan: Emblema face diferența?

Mercedes-Benz Sprinter împlinește 30 de ani de la debut

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

3 × 1 =