Mercedes-Benz SL: Sânge albastru

1
73

La fel ca o dinastie cu sânge albastru, familia de modele Mercedes-Benz are rădăcini care se ramifică în istorie: roadsterul SL s-a născut în urmă cu aproape 70 de ani, iar acum apare o nouă generație.

Roadsterul Mercedes-Benz SL a ajuns la a șaptea generație. Este poate unul dintre cele mai emblematice modele din gama producătorului german din Stuttgart, istoria ­sportivului automobil cu două locuri începând acum aproape 70 de ani.
Pe 12 martie 1952, Mercedes-Benz prezenta spectaculosul 300 SL (W 194) pe o pistă de curse. Din 1954, acest model avea să devină un succes în lumea sportului cu motor și avea să își pună amprenta pentru totdeauna în istoria mărcii.
SL este prescurtarea de la super light sau super ușor în limba română. Pentru anii ‘50, acest concept era revoluționar, iar rezultatul obținut de inginerii Mercedes a fost spectaculos. Un automobil aerodinamic și ușor, cu performanțe mult peste standardele vremii.

Iar rezultatele din motorsport nu au întârziat să apară: patru victorii în cinci curse celebre. Mercedes-Benz SL s-a impus în Mille Miglia, cele 24 de ore de la Le Mans, cursa de la Berna, Nurburgring și dificila Carrera Panamericana.
După succesul modelului prototip în cursele vremii, cererea pentru o versiune de serie a devenit din ce în ce mai mare, iar în 1954, Mercedes-Benz a adus la New York noul 300 SL Coupe, alături de Roadsterul 190 SL. Coupe-ul uimea cu o dotare aparte: portierele se deschideau în sus, ca niște aripi, de unde și denumirea populară de Gullwing.
Modelul clasic este astăzi parte din orice colecție respectabilă de automobile. Doar 1400 de exemplare ale modelului cu portiere Gullwing au fost produse.
Din 1957, a fost înlocuit de o nouă versiune a roadsterului 300 SL (W 198).
O nouă generație cu un design deosebit a fost lansată în 1963. Modelul W 113 a primit denumirea populară Pagoda, deoarece plafonul său hardtop părea că plutește deasupra geamurilor laterale și a parbrizului și aducea aminte de clădirile asiatice. Produs până în 1971, 230 SL a fost primul automobil decapotabil ce beneficia de o caroserie construită în jurul unei celule de siguranță rigidă mărginită față/spate de zone deformabile. În 1967 și 1968 au fost lansate versiunile mai puternice 250 SL și 280 SL.
Din 1971, familia a primit versiunea R 107, un SL care avea sub capotă un motor V8. Este generația care a rămas în producție pentru 17 ani, un record al mărcii germane. Un total de 237.287 de mașini sport decapotabile au fost construite la Sindelfingen în această perioadă.
Generația anilor ’70 a primit calificări excelente și la capitolul siguranță, având o parte frontală care se deforma controlat.
Din 1989 a intrat în scenă generația R 129. Noul model a fost pezentat la Salonul Auto de la Geneva, iar succesul acestuia i-a luat pe nepregătite chiar și pe cei mai optimiști oficiali ai Mercedes-Benz, listele ­pentru SL generând timpi de așteptare de doi ani între comandă și livrare. SL R 129 s-a fabricat până în anul 2001, oferind posesorilor săi un pachet de siguranță bine pus la punct, pe lângă performanțele dinamice excelente.
2001 a însemnat lansarea celei de-a cincea generații SL, purtând indicativul R 230. Noul model era primul automobil care folosea un hardtop retractabil automat, putându-se deschide sau închide în doar 16 secunde. Sisteme de asistență ale șoferului precum ASR, ESP sau suspensia adaptivă Active Body Control făceau parte din echiparea cu sisteme de siguranță.
2012 a marcat lansarea generației R231. Mercedes-Benz folosea o  caroserie din aluminiu produsă la scară largă, care scădea greutatea totală a mașinii cu 140 de kilograme.

http://www.autotestmagazin.ro/draga-mea-masina-mercedes-sl-500-pregatita-de-drum-pe-orice-anotimp/

http://www.autotestmagazin.ro/mercedes-amg-sl-legenda-vie/

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


3 − = unu