MG Motor împreună cu Arsenal FC

0
229

MG Motor UK și Arsenal FC au anunțat o colaborare în urma căruia constructorul de mașini din Marea Britanie devine Partenerul Auto Oficial al renumitului club de fotbal din nordul Londrei.

Este un moment important pentru brandul auto britanic, chiar dacă face parte acum din SAIC Motor (Shanghai Automotive Industry Corporation), pentru că MG (Morris Garage) sărbătorește cea de-a 100-a aniversare în acest an. Este momentul potrivit pentru susținerea echipelor masculine și feminine ale clubului de fotbal Arsenal, mai ales că suporterii își vor putea vedea brandul prezentat la Emirates Stadium și Meadow Park. De asemenea, MG și Arsenal vor materializa împreună proiecte în care vor fi implicați suporterii clubului la nivel global.

Despre noul parteneriat, Guy Pigounakis, director comercial la MG Motor UK, a declarat: „Alăturarea lui Arsenal în anul centenarului nostru marchează un capitol important în povestea MG. Nu doar susținem un club de renume mondial, dar ne propunem să promovăm viitorul fotbalului, susținând creșterea jocului profesionist feminin și arătându-ne pasiunea pentru cel mai măreț sport de pe pământ.”

La rândul său, Juliet Slot, directorul comercial al Arsenal, declara: „Suntem încântați să îi urăm bun venit mărcii MG în familia noastră de parteneri. Este o marcă renumită pentru istoria și moștenirea sa, dar oferă și o gândire avansată care se aliniază cu ambițiile clubului nostru. În anul centenar, suntem încântați că MG poate deveni parte din propria noastră călătorie de dezvoltare pe termen lung și așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu ei pentru a-și promova gama de vehicule electrice sustenabile de top.”

În 2023, MG a vândut peste 80.000 de mașini noi numai pe piața sa de origine din Marea Britanie și este acum stabilită ca una dintre mărcile preferate de vehicule electrice din Regatul Unit.

Când va începe sezonul 2024/25 în Premiere League, foarte așteptatul model MG Cyberster roadster, care oferă o performanță 100% electrică va conduce linia mărcii britanice începând din vara acestui an și se va alătura unei „echipe” care deja numără patru modele. Aceasta include MG4 EV, hatchbackul care a câștigat peste 30 de premii de la lansarea sa în 2022, inclusiv recentul „What Car?”.

Marca MG a intrat pe piața românească în luna decembrie 2023 cu trei modele: MG eHS PHEV, MG HS (motorizare cu combustie), MG ZS (variantă termică și EV), și MG 4, cel mai cunoscut model al mărcii la nivel mondial.

MG completează gama disponibilă în România cu SUV-ul electric ZS EV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


doi + 4 =