Noua generație de utilitare ușoare Renault

0
88

Gândite să se adapteze afacerilor de orice calibru, noile modele Express Van, Kangoo Van și Kangoo abundă în aspecte menite să uşureze munca, dar şi plăcerea de a călători.

Express Van se adresează celor interesaţi de un raport convenabil preţ – funcţionalitate. În scopul facilitării utilizării sale, atât din perspectiva vieţii la bord cât şi din punct de vedere al capacităţii de încărcare, noul model deţine atu-uri importante. Volumul util total al compartimentelor şi spaţiilor de depozitare din cabină însumează 48 litri, iar lățimea decupajului de la ușa culisantă are cea mai mare valoare din segment – 716 mm. Express Van asigură și un spațiu de încărcare generos: 1,9 metri lungime şi până la 3,7 m3 volum util. Pasagerii pot beneficia de până la trei porturi USB cu încărcare, suport pentru telefon cu încărcare wireless şi chiar sistem Easy Link cu dispaly central de 8 inci. Sistemul Rear View Assist, care suplineşte absenţa oglinzii retrovizoare centrale, folosește un ecran cu diagonala de 5 inci poziţionat în locul acesteia. Funcţionează atât pe timp de zi cât şi noaptea, imaginile captate fiind chiar mai clare decât cele oferite de o oglindă tradiţională. Trei motorizări sunt pregătite pentru Express Van, toate cuplate la o transmisie manuală cu şase trepte: una pe benzină (TCe100) şi două diesel (dCi 75 şi dCi 95). Sarcinile utile sunt de maxim 780 kg pentru varianta TCe100 şi maxim 650 kg pentru cele diesel. Versiunea dCi 95, prezentă la lansare, şi-a dovedit eficiența în condiţiile rulării pe autostradă cu o încărcătură de 280 kg plasată în spaţiul de marfă la care se adăugă cea a şoferului. La 100 km/h, în treapta a şasea, motorul are aproape 1800 rpm, iar consumul instantaneu oscilează în jurul valorii de 4,5 litri. La viteza maximă permisă pe autostradă, turaţia motorului urcă la 2.300 rpm, iar consumul până la aproximativ 6,5 litri. Reglajul generos al scaunelor în plan longitudinal şi forma peretelui despărţitor nu limitează confortul şi permit celor înalţi să-şi găsească poziţia optimă de condus. Noul Kangoo Van propune soluții interesante. Cea mai exotică dintre ele se numeşte, deloc întâmplător, Open Sesame. Deschiderea portierei de la pasager la 90°, absenţa montantului B şi prezenţa uşii culisante creează condițiile pentru obținerea unei lăţimi de încărcare record: 1.446 mm! Volumul util este de maxim 3,9 m3. Spaţiile de depozitare din cabină totalizează 60 de litri şi se poate opta pentru două sau trei locuri în funcţie de nevoi. Nu mai puțin de 12 sisteme de siguranţă activă sunt prezente pe lista de dotări opționale. Printre ele se numără frânarea de urgenţă autonomă, avertizare trafic în zona unghiurilor moarte sau monitorizarea video permanentă a părții din spate cu ajutorul sistemului Rear View Assist care foloseşte un afişaj de 7 inci plasat în locul oglinzii retrovizoare obişnuite. Două motorizări pe benzină (TCe 100, TCe 130) plus trei motorizări diesel (dCi 75, dCi 95, dCi 115) sunt cuplate în standard la o transmisie manuală cu şase trepte. Opţional, pentru TCe 130, dCi 95 şi dCi 115 este disponibilă o transmisie automată cu dublu ambreiaj şi şapte trepte. Varianta electrică E-Tech va fi lansată spre sfârşitul anului. Renault Kangoo se detaşează de versiunile utilitare prin tratamentul foarte îngrijit al spaţiului interior şi designul exterior robust şi atletic în acelaşi timp. Un portbagaj de 775 litri care poate fi extins până la 3.500 litri, plus scaunul detaşabil al pasagerului din dreapta faţă, dezvăluie anvergura capabilităţilor sale practice. Lungimea utilă de încărcare variază între 1,03 metri şi 2,7 metri. Şinele de plafon pot fi montate longitudinal sau transversal fără a fi nevoie de scule, suportă o greutate maximă de 80 kg şi sunt proiectate să nu producă zgomot aerodinamic. Multitudinea de spaţii de depozitare, conformația bună a scaunelor și ergonomia generală ridică ștacheta confortului la cote similare turismelor. 14 sisteme de siguranţă activă sunt disponibile în dotare standard pentru călătorii pe cât de sigure pe atât de plăcute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


9 × = cincizeci patru