Pătura care „încarcă” mașinile electrice

0
2391
Pătura care „încarcă” mașinile electrice/Sursa FOTO: GoSun

Una dintre cele mai mari probleme pe care o au cei care vor să-și cumpere o mașină electrică este autonomia și faptul că nu au prea multe locuri în care să-i facă „plinul”. O companie americană a găsit o variantă ingenioaasă pentru a rezolva această durere de cap.

O companie americană a creat un sistem inovativ prin mașinile electrice sunt încărcate în momentul în care sunt parcate

Este vorba despre un concept neconvențional pentru încărcarea mașinilor electrice, chiar și în absența stațiilor de încărcare, gândit de specialiștii unei companii americane. Este vorba practic de un „încărcător”, pentru mașini electrice, care utilizează energie solară.

Pe scurt: un soi de „pătură” din panouri solare, care se întinde peste mașină, precum o prelată mai scurtă. Panourile sunt depozitate într-o cutie montată pe plafonul mașinii, similar unui portbagaj suplimentar, conform datelor de pe site-ul oficial.

Cum funcționează „pătura” din panouri solare

Sistemul a fost pus la punct de cei de la compania americană GoSun, iar conform site-ului oficial al acestei firme, la o singură utilizare se poate adăuga până la 48 de kilometri de autonomie pe zi. Nu este vorba despre o soluție estetică, dar poate fi extrem de practică, mai ales în zonele cu mult soare.

Utilizarea este simplă: proprietarii mașinilor trebuie doar să întindă panourile și să conecteze ansamblul la portul de încărcare folosind un conector dedicat. Un alt avantaj al acestui sistem este că nu este necesar să fie desfășurat complet pentru a beneficia de încărcare. Carcasa în sine, proiectată aerodinamic, poate genera până la 200W. Când este desfășurată complet, puterea de încărcare crește la 1.200W. Întregul sistem cântărește doar 32 de kilograme.

Dispozitivul solar dezvoltat de GoSun este programat pentru lansare în anul 2025 și va avea un preț de 3.000 de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


3 × = douazeci sapte