Păzea, tracțiune 8×8

0
68

tractiune 8x8 (1)Faptul că armata este instituția care se bucură de cel mai mare respect în rândul populaţiei este arhicunoscut. Pornind de la această premisă vom începe o serie de articole în care vom prezenta diverse mijloace de acţiune, luptă şi supraveghere pe care armata le are în dotare sau doreşte să le introducă prin intermediul structurilor de cercetare științifică militară.

De acest lucru se ocupă în mod direct Departamentul pentru armamente (Dpt.Arm.). Structura a fost înfiinţată în anul 1917, iar pe parcursul existenţei sale şi-a schimbat de 12 ori denumirea, până la cea din prezent. Departamentul este modern şi se află în plin proces de adaptare la noile necesităţi ale Armatei României. Acestea sunt generate de procesul de reorganizare şi restructurare pe care îl parcurge armata în integrarea sa în structurile NATO. Dpt.Arm. are în subordine Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare (ACTTM), structură unicat în Armata României. De asemenea, are în coordonare Academia Tehnică Militară, instituție publică de studii superioare militare, parte integrantă a sistemului național din rețeaua de învățământ de stat. Aici se efectuează şi cercetarea științifică de care beneficiază diversele structuri din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. Academia este parteneră cu 42 de universităţi de top din 13 ţări. Pentru a afla detaliile de mai sus cât şi altele ce vor urma într-o serie de articole, am beneficiat de aportul şi amabilitatea domnului locotenent-colonel Cezar Stroe, șeful Compartimentului Relații Publice al Dpt.Arm.

Cu ocazia acestui prim articol vom prezenta transportorul blindat Piranha IIIC, realizat de producătorul elveţian GDELS – MOWAG, parte a grupului General Dynamics. Achiziţia acestor transportoare a presupus şi atragerea industriei româneşti de apărare în cadrul acestei dotări. Până în prezent au fost livrate Statului Major al Forțelor Terestre 31 de asemenea vehicule blindate. Modelul Piranha III C se poate deplasa cu ușurință pe șosele, teren accidentat și apă, oferind o protecție sporită echipajului. În tot acest timp, soldații sunt protejați de schije sau de atacurile cu arme uşoare de infanterie. Vehiculul blindat oferă protecţie şi împotriva atacurilor cu arme chimice, bacteriologice sau a efectelor armelor nucleare.
tractiune 8x8 (2) tractiune 8x8 (4)

Caracteristici tehnice

tractiune 8x8 (3)Din punct de vedere dimensional, transportorul are o lungime de 7.600 mm, o lăţime de aproximativ 2.700 mm, o înălţime de 2.800 mm şi o gardă la sol de 500 mm. Masa totală atinge circa 20.000 Kg. Motorizarea este asigurată de un motor Caterpillar 9, diesel de 400 CP, cuplat la o transmisie automată de 7+2 trepte care acţionează toate cele opt roţi. Transportorul blindat se poate deplasa pe uscat cu o viteză de 105 km/h, iar pe apă cu 10 km/h. Autonomia este de circa 700 km. Din punct de vedere al echipării, este dotat cu sisteme de armă telecomandate din interior și beneficiază de module de telecomunicații ultramoderne. În transportor sunt dispuse scaune pentru nouă soldaţi împreună cu echipamentul aferent.
Deși este un vehicul militar care îşi îndeplineşte sarcinile specifice, prezintă şi destule caracteristici pentru ca mulţi dintre noi să vrem să mergem cu el şi pe drumurile publice în escapade la munte, mare sau chiar la pescuit. Nu am avut ocazia unui test-drive de câteva zile, însă nu pot să nu mă gândesc că ai scăpat de grija drumurilor dificile, a zonelor de uscat sau apă. Această tracţiune 8X8… ar face ca un clasic 4X4 să pară destinat şcolarilor.

tractiune 8x8 (5)

Sursa foto

Articolul precedentCostumul cu droguri
Articolul următorAro camarad de nădejde
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


trei + 6 =