McLaren Senna ‘Ride-On’ este noul model electrificat pentru pistă cu care piloții juniori își pot exersa talentele de viitori ași ai volanului. Modelul este al treilea apărut după McLaren P1TM și 720S, ultimul lansat anul trecut.
Constructorul englez își dorește ca noul mini „bolid” să fie accesoriul suprem pentru pasionații mai tineri de performanță, cu vârstele cuprinse între 3 și 6 ani. Este o replică adaptată după cea mai extremă mașină de pistă a McLaren, de la care păstrează o serie de caracteristici, și care poartă numele triplului campion mondial de Formula 1, Ayrton Senna. Mai mult, este disponibil în cinci culori de vopsea autentice McLaren, adică negru, alb, portocaliu Mira, albastru Vega și roșu Memphis.
Este disponibilă și o a șasea culoare într-o ediție specială, exclusiv pentru comercianții cu amănuntul ai mărcii, un galben cu accente verzi, ce reflectă culorile căștii de curse a lui Ayrton și care arată că McLaren îi tratează foarte serios pe piloții de curse în devenire.
McLaren Senna ‘Ride-On’ prezintă toate funcțiile popularului 720S ‘Ride-On’ de anul trecut, inclusiv ușile diedre care facilitează accesul în postul de conducere. Odată ajuns în interior, tânărul proprietar își poate începe aventura folosind un buton de pornire autentic care activează sunetele motorului original. Iar dacă se plictisește „cursa” micului pilot poate fi însoțită de muzică redată printr-un sistem de infotainment ce poate accesa fișiere de pe un dispozitiv USB sau card SD. Și încă un detaliu, pentru o manevrare cât mai precisă în timpul mersului modelul are și o frână funcțională cu avertizare luminoasă. Oricum așteptările dealerilor sunt mari sperând că McLaren Senna ‘Ride-On’ va deveni una dintre cele mai râvnite jucării auto din 2020 și nu numai, chiar dacă prețul de achiziție este 582 USD. Pe de altă parte este de înțeles de ce propriul pilot de Formula 1 al lui McLaren, Lando Norris, a reușit până la urmă să se ghemuiască în mașină ca să meargă cu ea „doar de verificare”, și a fost mulțumit de felul în care se conduce.