Înainte de a mă urca la volanul celui mai „maxi” MINI, modelul Countryman, mă întreb care este, de fapt, secretul longevităţii prizei la public de care se bucură această maşină?… Diferit mereu şi totuşi acelaşi dintotdeauna, MINI este un model atipic. A dat până şi numele mărcii.
Nu cred că mai există pe piaţa auto un caz similar. Mercedes este numele unei tinere domnişoare din Spania, Ferrari este celălalt nume al distinsului Enzo, Lamborghini este numele de familie al industriaşului Ferruccio, veşnicul rival al lui Enzo, Aston Martin cuprinde numele unei curse şi al unuia dintre fondatori, Rolls-Royce alătură numele a doi ingineri străluciţi, care au hotărât să-şi unească destinele printr-o statuetă emblematică şi putem continua astfel mult, fără să descoperim prea curând un model care să fi dat numele unei mărci de automobile. …Să nu vă aud cu Dacia! Ideea e că, în marea familie a mărcilor cunoscute, MINI se distinge şi prin acest „mini” detaliu. Ca şi cum forma inconfundabilă şi atemporală n-ar fi fost de ajuns… Mult mai mare decât versiunea standard, modelul Countryman îţi umple câmpul vizual într-o măsură în care niciun alt MINI nu reuşeşte să o facă. Cei aproape 41 centimetri în plus la lungime, 11 în plus la lăţime şi puţin peste 14 la înălţime, delimitează o caroserie aflată în vădită contradicţie cu numele pe care îl poartă. Practic, totul a fost reevaluat din punct de vedere dimensional. Dar şi tehnic. Diferenţa de gabarit o simţi plenar odată ce te aşezi pe oricare din cele patru scaune individuale (dotare standard), acoperite cu o tapiţerie şic, din piele neagră cu tiv alb. Spaţiul la cap este îndestulător, aşa că nu mai ai motive să eviţi discuţia despre planurile de weekend cu prietenii înscrişi la cluburile de volei sau de baschet, care nu au, încă, propriul mijloc de transport.
Este evident că centimetrii câştigaţi în plan longitudinal fac viaţa plăcută celor din spate, vitregiţi de majoritatea variantelor MINI. Posibilitatea de culisare a celor două scaune pe o distanţă apreciabilă, ce pot fi înlocuite cu bancheta standard fără niciun cost suplimentar, adăugă un plus de confort, fără a periclita spaţiul portbagajului, pregătit să ofere cel puţin 350 litri. Mai mult, spătarele aceloraşi scaune se pot fixa în nici mai mult nici mai puţin de opt poziţii, prestabilite, ce acoperă întreg degradeul de confort, de la „Cred că o să mă culc puţin” până la „Doar nu-ţi închipui că pot sta aşa!?”. Răsfăţul pasagerilor spate continuă cu o consolă mediană ce nu este altceva decât o prelungire a celei centrale, din faţă. Avantajul ei este că joacă rolul de suport pentru diverse accesorii de depozitare, ce se pot fixa uşor, dar ferm, de aceasta. În treacăt fie spus, consola nuanţează inspirat atmosfera specifică de MPV, un statut la care Countryman aderă justificat. Deşi concentrarea de specificaţii cu iz practic abundă în fişa produsului, Countryman rămâne un exponent 100% al spiritului MINI: este o maşină a percepţiilor. Iar variantele Cooper S sau John Cooper Works te copleşesc la capitolul ăsta.
E suficient să cuprinzi în palme volanul dolofan pentru ca să devii fan împătimit. Tratamentul aplicat acestuia, acoperit cu piele groasă pe părţi şi piele întoarsă în partea de sus şi cea de jos, este un prim test de dragoste „la prima atingere”. Recunosc, l-am picat cu brio. Şi dacă ar fi fost doar atât… Fără şanse să-i resist, m-am văzut şi în fața celebrului cadran central multifuncţional – „inima” planşei de bord la MINI. Cu dimensiuni de orologiu de gară, acesta concentrează informaţii pe care restul maşinilor le împrăştie pe mai multe ceasuri de bord sau display-uri: vitezometru, computer de bord, navigaţie, indicator nivel combustibil şi afişaj pentru martorii luminoşi. Pentru un plus de siguranţă, turometrul, solidar cu volanul, adăposteşte un mic afişaj destinat exclusiv informaţiilor vitale, cum ar fi viteza de deplasare, autonomia și consumul instantaneu de combustibil. Mai oftez o dată, de data asta cu ochii la plafonul negru antracit şi apăs butonul Start. Motorul de 1,6 litri, cu sistem turbo twin-scroll, îşi face imediat simţită prezenţa. Sunetul lui gutural umple toate cotloanele maşinii şi îmi pune la grea încercare voinţa. Îmi dau seama că stau bine la capitolul ăsta, după startul blajin pe care îl reuşesc. Din primele clipe remarc comportamentul foarte civilizat al transmisiei cu şase trepte, ce îmi permite să manevrez lejer maşina, fără frică că o să dezlănţui, taman în traficul înghesuit din Bucureşti, pe toţi cei 184 CP pe care îi dezvoltă motorul la 5.500 rpm. Cuplul motor îi ţine isonul cum nu se poate mai bine: 240 Nm obţinuţi pe o plajă de turaţii foarte întinsă – 3.400 rpm – între 1.600 şi 5.000 rpm. Îmi spun că, pentru o maşină ce cântăreşte până în 1.400 kg şi care are tracţiune integrală permanentă, asta nu poate fi decât îmbucurător, dacă viteza face parte din hobby-urile tale. Tracţiunea integrală cu diferenţial central electrohidraulic reuşeşte să fructifice la maximum aderenţa drumului, dar, în mod cert, Countryman nu este MINI-ul cu care să dobori recorduri de viteză pe drumuri unduitoare. În schimb, poţi doborî recordul la plăcerea de a conduce pe orice drum de pe hartă. Inclusiv pe cele cu multe viraje, dacă renunţi la stilul Barrichello. Elanul binecunoscut al motorizărilor de origine BMW este perfect mulat pe personalitatea duală a acestui MINI, capabil să execute cu acelaşi entuziasm un drum în regim de Intercity până la malul mării sau o escapadă tihnită, undeva la munte. Dacă alegi marea şi drumul vechi ce şerpuieşte pe lângă A2, e important să ştii că, undeva, la baza consolei centrale, stă pitit butonul Sport. Apasă-l şi o să faci cunoştinţă cu un alt MINI. Regimul normal de funcţionare a motorului este mutat mai sus pe caracteristicile de cuplu şi de putere, astfel încât răspunsul la apăsarea acceleraţiei capătă o nuanţă de brutalitate ce încântă. Concomitent cu asta, este ajustat şi de efortul depus la acţionarea volanului, plus tonalitatea gazelor arse în evacuare. Direcţia electrică oferă un feedback trecut parcă printr-un amplificator de senzaţii, chiar şi fără ca butonul Sport să fie apăsat. Precisă şi rapidă (2,4 rotaţii de volan dintr-o parte în alta), direcția reprezintă unul dintre atuurile modelului, alături de sistemul de frânare, ce dă dovadă de o eficienţă feroce şi de un comportament liniar, predictibil. Mai puţin predictibil a fost consumul de numai 10,2 litri realizat în oraş, cu sistemul Start/Stop decuplat şi cu butonul Sport apăsat de fiecare dată. Dar a fost la fel ca atunci când m-am prezentat să preiau maşina: mă aşteptam la un „MINI” şi am primit un „Maxi”. De plăcere!
Drive-test realizat de George Drugescu
