Show-ul auto elvețian a fost unul dintre primele evenimente de profil din acest an care au fost lovite decisiv de epidemia de coronavirus. Din cauza fricii de contaminare și a riscurilor pentru sănătatea participanților și a vizitatorilor, ediția 2020 a autoshow-ului de la Geneva a fost anulată cu doar câteva zile înainte de debut. Asta i-a determinat pe constructorii auto care urmau să participe la salon să pună în aplicare Planul B, adică au apelat la lansările online de noi modele, versiuni și concepte de mașini.
Cu toate că sfârșitul pandemiei încă nu a fost declarat oficial, discuțiile în privința organizării Geneva Motor Show în 2021 sunt, deja, în plină desfășurare. Din păcate, din informațiile aflate până acum reiese că și ediția de anul viitor este în (mare) pericol să nu se organizeze, de data aceasta, din cauza dificultăților financiare. Conform unui comunicat de presă al organizatorului, Organisation Internationale des Constructeurs d’Automobiles (OICA – Organizația Internațională a Constructorilor de Automobile), situația sa financiară „este serios afectată”, iar pentru a face rost de fondurile necesare pentru salonul de anul viitor, „trebuie luat un împrumut de la guvernul Cantonului Geneva”. Se pare că aceasta este o soluție inacceptabilă pentru OICA, potrivit presei occidentale. În comunicatul OICA se precizează că valoarea împrumutului este de 16,8 milioane de franci elvețieni, iar printre condițiile impuse pentru obținerea acestuia se numătă „subcontractarea evenimentului, incluzând conceptul acestuia, către Palexpo S.A.”.
Palexpo este un organizator de evenimente semiprivat din Geneva, care are drept de exploatare a salonului de convenții al cantonului, locul unde are loc anual și salonul auto internațional. În plus, mulți dintre participanții tradiționali la salon și-au exprimat susținerea pentru refuzul OICA de a lua împrumutul și i-au cerut să renunțe la planurile de organizare pentru 2021 și să treacă direct la cele pentru ediția de peste doi ani.
Pe de altă parte, încă o anulare a salonului auto ar însemna o lovitură importantă pentru economia cantonului și a orașului Geneva, implicit pentru cea elvețiană în ansamblul ei, fiindcă ultimele ediții au avut peste 600.000 de vizitatori și 10.000 de jurnaliști din întreaga lume.
Însă, discuțiile și negocierile continuă…
http://www.autotestmagazin.ro/covid-19-si-industria-auto-oprire-fortata/