Stellantis – Aerodinamică pentru EV

0
2826

Stellantis trece Atlanticul și investește într-un tunel aerodinamic destinat propriilor vehicule electrice. Este vorba despre centrul tehnologic al celor de la Chrysler pentru care Stellantis a scos din cont 29,5 milioane USD.

Cam atât valorează modernizarea tunelului aerodinamic construit de fapt în 2002, cu tehnologia Moving Ground Plane (MGP) a grupului Stellantis, care simulează deplasarea pe drum permițând în același timp vehiculelor de testare să rămână statice.

Dar investiția a fost anunțată pentru Chrysler Technical Center din Auburn Hills, Michigan, din vara anului 2022, când Stellantis a investit și în Centrul de siguranță Orbassano, lângă Torino, al celor de la Fiat, care poate testa toate tipurile de vehicule electrificate: vehicule hibride ușoare, hibride plug-in și vehicule electrice cu baterie.

American deal

În cazul proiectului american, tunelul de vânt modernizat va putea măsura și reduce rezistența la fluxul de aer de la roți și anvelope, care poate reprezenta până la 10% din rezistența aerodinamică totală din condițiile reale de rulare. Optimizarea eficienței aerodinamice este crucială în efortul de extindere a autonomiei de deplasare a vehiculelor elec­tri­ficate la o singură încărcare. Aceasta contribuie în mod direct la îmbunătățirea eficienței EV, acestea beneficiind de parcurgerea unor distanțe mai lungi. Totodată influențează direct reducerea dimensiunilor bateriilor, fapt care, la rândul său, ar putea duce la economii de costuri și, mai ales, de greutate.

Altfel spus, actualizarea la tunelul aero-acustic inovator al companiei simulează călătoriile în lumea reală și, după cum am spus, permite în același timp vehiculelor de testare să rămână statice. Este vorba despre patru benzi de rulare, ca niște centuri suspendate pe perne de aer, care permit miș­carea roților, în timp ce a cincea centură trece longitudinal pe sub vehicul, imi­­tând condițiile de deplasare pe șosea. Ideea este că această simulare realistă permite teste mult mai precise și optimizări aerodinamice prin îmbunătățirea echilibrului mașinii și a simulării dinamicii la nivelul solului. Platforma de măsurare se află pe o placă turnantă care cuprinde „inima” echipamentului MGP, cântărește 137 de tone și este susținută de un cadru de oțel special conceput.

Factor de dezvoltare

Tunelul de vânt modernizat adaugă și o capacitate vitală de automatizare. De exemplu, modificările în timpul testărilor pentru ampa­ta­ment și ecartament, care pot dura până la două ore în tunelurile de vânt convenționale, acum se pot face în câteva minute. Iar consecința majoră a rezultatului combinat al colectării de date în timp real și al automatizării sporite o reprezintă viteza crescută de intrare pe piață a viitoarelor modele ale grupului.

Pe de altă parte, Stellantis folosește tehnologia MGP în diferite centre din întreaga lume, dar care se concen­trează pe platforme de vehicule mai mici. În cazul de față, centrul de la Auburn Hills va fi capabil să găzduiască vehicule din clase mai mari, în special pe cele bazate pe platformele STLA Large și STLA Frame. Mai ales că testele se pot face la viteze ale vântului ce pot depăși 250 km/h.

Tehnologia MGP este un factor cheie în dezvoltarea BEV-urilor, așa cum se subliniază în planul strategic Dare Forward 2030 al companiei și va reprezenta 50% din vânzările Stellantis în SUA și 100% din vânzările europene până în 2030. La nivel global, Stellantis își propune să ofere mai mult de 75 de vehicule BEV până la acel moment, însemnând 5 milioane de vehicule vândute anual.

Vă recomandăm și:

Stellantis ar putea elimina mărcile sale care aduc pierderi. Dispare Maserati?

Stellantis aduce marca Leapmotor în România

Stellantis, decizie surpriză: ce se va întâmpla cu motoarele electrice

Stellantis – Motor eficient

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

1 + eight =