Ford Ranger cu caroserie cabină dublă are o statură impresionantă care face inutilă prezența inscripţiei „4×4”. Combinaţie de forţă, capacitate mare de tractare şi aptitudini off-road evidente, noul pick-up de la Ford nu tratează cu indiferenţă aspectele legate de confort. Am scos la plimbare varianta echipată cu transmisie automată.
În cazul acestor vehicule care se poziţionează între comercialele uşoare şi SUV-urile de clasă mare, să vorbeşti despre confort este la fel de relevant ca volumul portbagajului la un Ford GT. Dar, din moment ce chiar şi clasa pickup-urilor începe să se aglomereze, ultimii intraţi fiind cei de la VW, Fiat şi în curând Mercedes, este clar că amprenta acestui aspect se va extinde din ce în ce mai mult în proiectarea şi fabricarea lor. În cazul noului Ranger, versiunea XLT Limited poate fi livrată cu transmisie automată cu șase trepte care ridică sensibil ștacheta confortului. Un tratament de care te bucuri dacă „plusezi” cu aproximativ 2000 de euro (TVA inclusă) faţă de varianta cu transmisie manuală. Merită oare efortul ăsta financiar?… Nu este nevoie să îmi croiesc drum până pe autostradă sau să mă avânt pe drumuri impracticabile pentru un turism ca să îmi dau seama că este o posibilitate care merită luată în calcul. În primul rând, stresul cauzat de traficul urban îngrozitor de leneş (mai ales când plouă) dispare. Transmisia schimbă suficient de lin şi de cursiv încât să nu deranjeze cu nimic pasagerii.
Motorul de 2,2 litri ronţăie mocnit motorină, cu un nivel al zgomotului de ralanti şi în mers extrem de scăzut, care surprinde foarte plăcut. Mai ales pe autostradă. Eu unul chiar cred că pentru trei zile m-am aflat în cel mai silenţios pick-up de pe piaţă. Efect al unor îmbunătăţiri majore aduse caroseriei şi a utilizării chederelor duble la toate uşile (printre altele…), cei de la Ford susţin că acest model este cu 22% mai silenţios decât cel precedent. Probabil că aşa este. Dar sigur la 120 km/h, cu motorul turat la aproape 2000 rpm, experimentezi o călătorie care va fi pe placul oricărui posesor de Mondeo. Nou. Prezenţa modului „Sport” m-a făcut să profit de forţa motorului într‑o manieră care se distanţează binişor de programul normal de lucru al transmisiei. Deşi tema sportivităţii poate părea un subiect delicat pentru un mic gigant de 2079 kg care umple aproape toată banda de rulare şi care mai are şi puţin peste 1,8 metri, simţi clar o înăsprire a reacţiilor maşinii şi o poftă de drum greu de domolit.
Accelerările se fac cu o uşurinţă suspectă, într-un crescendo invers proporţional cu masa şi gabaritul maşinii. Senzaţia de sprinteneală pe care am resimţit-o de la volan este confirmată de zbaterile nervoase ale acului vitezometrului, atât în ceea ce priveşte salturile de viteză cât şi rapiditatea cu care sunt ele făcute. Părăsirea asfaltului nu afectează cu nimic tihna pasagerilor. O suspensie perfect adaptată rulării pe macadam şi o caroserie care nu „chiţăie” nici măcar un pic susţin cu încredere un ritm alert. Chiar şi atunci când se cuplează tracţiunea 4×4, transmisia îşi păstrează comportamentul emolient în schimbarea treptelor. Confortul nu este penalizat nici dacă cuplezi reductorul, dar, cumva, „confort” nu mai este o descriere corectă a unei călătorii desfăşurată în asemenea condiţii, cu denivelări ample ale macadamului, noroaie adânci şi bolovani mari. Este mai mult o hurducăială vioaie cu un singur sens: înainte! Revenirea pe asfalt, după ce am clătit roțile de 17 inci prin câteva bălți întinse leneş la soare, mă obligă la resetarea mecanicii: trec în „4×2” şi aşez levierul schimbătorului în dreptul marcajului „D”. Câteva clipe mai târziu am 130 km/h. Motorul are aproape 2250 rpm, iar consumul instantaneu este undeva în zona de 7,5 litri. Consumă atât de puţin pentru că rulez în zona de cuplu maxim (385 Nm / 1500-2500 rpm) şi maşina nu este încărcată. Mă mai mir încă o dată de silenţiozitatea de care dă dovadă şi apoi mă las în voia drumului şi a noului Ranger, care par să se înţeleagă de minune. Indiferent de cât de rău ar putea fi primul dintre ele.
Text: George Drugescu / Foto: Daniela MARINESCU
