Liana şi Alexandru Avădanei: Actori pe scena vieţii

0
72

Liana si Alexandru Avadanei (2)De această dată avem doi invitați într-un singur interviu. Liana și Alexandru Avădanei sunt pasionați de mici de arta actoriei, dar vorbesc aceeași limbă și în viața personală. Plini de energie și talentați, sunt hotărâți să meargă pe drumul ales din copilărie indiferent de greutățile întâlnite. Sunt dependenți de mașină și o folosesc atât în interes personal cât și profesional. Vă invit să-i cunoaștem mai bine și să le aflăm povestea.

Liana si Alexandru Avadanei (1)Care a fost prima mașină cu care ați mers împreună?
Alexandru Avădenei: A fost o Dacia Logan 1.4 pe benzină la care am montat instalație GPL pentru că făceam mulți kilometri cu ea. O avem și acum și o folosim la firmă. Este mașina care ne-a dus în luna de miere aproape 6.000 km în 30 de zile prin Europa.
Și acum ce automobil conduceți?
Liana: Am căutat o mașină spațioasă, cu portbagaj mare, second hand (nu ne doream să dăm banii pe una nouă) de la un dealer autorizat. Așa am ajuns la Skoda Octavia TSI, tot de 1,4 litri, de care ne-am îndrăgostit.
Incidente ați avut?
Alex: Mici. Cu o singură excepție. Eram pe Bulevardul Timișoara, blocați în trafic, când un șofer nervos (genul de rus mafiot 2 pe 2), pe care nu l-am lăsat să se bage în fața noastră pe bandă, a coborât din mașina lui și a început să izbească geamurile. A fost o experiență îngrozitoare, dar atunci Skoda și-a dovedit rezistența.
Mergeți des cu ea?
Liana: Ohoo, nu există zi să nu ieșim din casă și să nu o folosim, fie în interes personal, fie pentru treburile pe care le avem de rezolvat la firmă.
Liana si Alexandru Avadanei (3)Cum este lumea la volanul Skodei?
Liana: Foarte frumoasă, trecând de la Logan la această mașină am avut senzația că se conduce singură. Și ne place că are geamurile mari.
Care a fost primul drum cu ea?
Alex: Nu îmi amintesc care a fost primul drum, dar sigur ne-a dus în călătorii frumoase. Odată ne era pofta de o prăjitură, ne-am urcat în mașină și așa am ajuns în Câmpina, unde știam că este o cofetărie bună.
De când aveți carnet?
Alex: Amândoi din 2009. Ne-am luat permisul pe o Solenza.
Cum ați ales să faceți actorie?
Alex: Am trăit în teatru de mic, tatăl meu fiind actor la Teatrul Național din Iași. De pe la vârsta de două săptămâni teatrul a fost a doua mea casă. Plus că nu eram bun la matematică .
Liana: Am început în copilărie în fața blocului, unde făceam spectacole (cu bilet ) și construiam o scenă și culise, iar bunicii își aduceau scaune din casă pentru a asista la spectacol. M-am lăsat o lungă perioadă de actorie, dar Alex m-a încurajat să dau la facultatea de profil.
Vă mai amintiți primul rol?
Liana: La 8 ani jucam rolul unui băiat într-o adaptare după „Un pedagog de școală nouă”, de I.L.Caragiale.
Alex: Da, la 4 ani și jumătate, Arlechin în „Orfeu în Infern”, de Tennesse Williams, în regia Irinei Popescu Boieru, la Teatrul Național din Iași. A fost un rol pe care l-am acceptat cu greu. Am fost convins după ce directorul teatrului mi-a spus că îmi va da bani pentru asta.
Liana si Alexandru Avadanei (7)Aveți un actor preferat cu care ați vrea sa colaborați?
Liana: Îmi plac mult rolurile de comedie și de aceea mi-ar plăcea să joc o dată cu Stela Popescu. Este genială!
Alex: Nu mi-am pus niciodată problema că aș vrea să colaborez cu un actor anume, mie îmi place profesia în sine.
Un sfat pentru cei care doresc să îmbrățișeze actoria?
Alex: Să fie convinși de ceea ce vor când se decid să pornească pe acest drum. Este o profesie dificilă în care trebuie să lucrezi cu diverși oameni, mai mult sau mai puțin plăcuți, și chiar trebuie să îți dorești, cu adevărat, ca să poți accepta diverse inconveniente. Și dacă aleg asta să nu uite că teatrul se joacă și joaca trebuie făcută cu bucurie.
Liana: Să fie dispuși la sacrificiu, să se gândească dacă sunt suficient de puternici pentru a rezista și să se implice la început în cât mai multe proiecte, să își facă un portofoliu, să se înscrie la cât mai multe agenții de casting și să nu aibă așteptări financiare mari. După ce au învățat, să devină extrem de selectivi și să se gândească la faptul că numai amatorii lucrează gratis.
Liana si Alexandru Avadanei (4)Ce planuri aveți?
Liana: Să dezvoltăm clubul de familie și firma de organizări de evenimente, să ne bucurăm de copiii noștri și să ne facem propria companie de producție de teatru și film. Să reușim să ne facem cât mai mult timp pentru canalul nostru de YouTube, Familiștii, pentru că avem foarte multe idei pe care vrem să le punem în practică. Și când o să ne permitem, să ne cumpărăm o mașină mai mare, de familie, gen Volkswagen Sharan. Ma rog, Alex visează la o Tesla și la un Recreational Vehicle (care poate fi închiriat) cu care să plecăm în lume.
Un gând pentru cititorii revistei?
Liana și Alex: Să semnalizeze, să respecte prioritățile și să fie pașnici în trafic. Să nu se lase afectați o zi întreagă de un șofer care le-a tăiat calea!

Interviu realizat de Cristina Pop  / Foto: Radu BUHĂNIŢĂ, arhiva Liana & Alex Avădanei

Articolul precedentTEST: Mitsubishi ASX – Un plus de frumuseţe
Articolul următorTEST: Ford Ranger – Confortabil sau silenţios?
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


6 + = cincisprezece