TEST: Renault Captur – Cameleonul

0
63

Lansată acum șapte ani, prima generație Renault Captur a devenit un reper pentru constructorul francez cu 1,5 milioane de unități vândute în peste 90 de țări. A fost considerat de francezi primul SUV de clasă mică, iar cea de-a doua generație este musai să extindă reputația obținută.

Atuul principal este noua platformă tehnologică CMF-B pe care este construită și care îi va putea oferi tracțiunea full electrică, cea pe care grupul Renault vrea să o instituie ca element definitoriu al viitoarelor generații de modele proprii. Ofensiva hibridă va fi al doilea val tehnologic al modelului sub denumirea E-Tech Plug-in Hybrid, unică în segmentul B, după cum afirma constructorul în momentul lansării celei de-a doua generații Renault Captur, în toamna anului trecut. Până atunci apare pe piața noastră cu trei motorizări, două pe benzină, de 1,0 și 1,3 litri și ultracunoscutul dCi de 1,5 litri în două variante de putere, de 95 și 115 CP.

Alături de noile tehnologii, designul este un alt atu, pentru că o bună parte din succesul inițial al modelului poate fi atribuit aspectului său distinctiv. Console scurte, arce largi ale roților pentru jante de 17 inci, capotă îngustă, plafon lung și plonjat spre spate. Semnătura luminoasă, atât pentru calandru cât și pentru stopuri, poartă semnul literei C, cea care definește noua orientare stilistică a constructorului. Iar partea cea mai interesantă pentru mulți este că exteriorul poate fi personalizabil în… 90 de variante, incluzând aici și culorile plafonului. Adică doamnele chiar au de unde alege!

În ciuda clasei mici din care face parte, Renault Captur are o alură musculoasă, mai ales că a câștigat 110 mm în lungime, iar ampatamentul are acum cu 20 mm în plus. Asta înseamnă că ocupanții banchetei au suplimentar 17 mm la spațiul pentru genunchi.

Totuși, atunci când vrei să te urci la volan, constați că poziționarea montantului B reprezintă una dintre soluțiile estetice nu tocmai… încăpătoare pentru o persoană trecută bine de 1,85 metri și, în general, atunci când este vorba de volumul interior. Totuși efortul „introducerii” pe locul șoferului te răsplătește cu o poziție destul de înaltă pentru conducere și care îți permite să ai o vizibilitate extinsă în ciuda grosimii montanților A. Și apropos, dacă nu ai tendința să conduci cu volanul tras la maxim spre tine, problema accesului se ameliorează „destul” de convenabil. În interior te întâmpină un panou de bord foarte șic cu un ecran digital al instrumentelor de bord ce poate fi personalizabil. Dar piesa de rezistență este tableta centrală care „tronează” deasupra consolei centrale și este locul de unde puteți comanda tot ce reprezintă partea de infotainment și mai ales setările Multi Sens-ului. Revenind la consola centrală, aceasta este suspendată (la propriu) deasupra celei de podea unde maneta schimbătorului de viteze pare că stă în aer și evident că prima tendință este să cauți unde este timoneria acesteia. Oricum „e-shifter-ul” transmisiei EDS este un exercițiu de stil ce demonstrează că Renault are gânduri mari pentru viitor. Și încă un detaliu picant, torpedoul se deschide în genul unui sertar destul de încăpător să ții fără probleme un aparat foto profesional, de exemplu.

Dimensiunile sale de gabarit îl fac soluția potrivită pentru toate situațiile vieții de oraș incluzând aici traficul „full” sau momentele în care trebuie să valorificați orice locșor de strecurat sau de parcare, inclusiv pe trotuar, acolo unde este permis acest fapt. Adăugați aici o rază de bracare de 5,5 metri și transmisia automată DSG cu 7+1 raporturi care vă va permite să conduceți „doar din pedale” și o să aveți un confort la condus demn de o clasă mai mare. La drum lung cei 115 CP ai dCi-ului de 1,5 litri pot să demonstreze reale calități de… „funny drive” mai ales când sunteți în modul Sport al sistemului Multi-Sense. Ca partea de „feeling” să fie completă aveți la dispoziție și padele la volan. Cei 260 Nm ai cuplului nu or să vă dea cu tetiera în ceafă, însă vă vor binedispune fără să fie neapărat nevoie să vă gândiți la radarul poliției. Totuși, dinamica reprizelor capătă un soi de bonomie, dar care ajunge repede la accente de țâfnă casnică. Adică apogeul este atins atunci când cota de adrenalină a celui de la volan depășește paroxismul căutării borcanului cu șerbet în propria cămară atunci când îți vin musafiri pe nepusă masă.

Însă ce o să vă placă este că în timpul mersului confortul la rulare o să vă facă să vă simțiți ca într-o mașină de clasă mai mare, iar dacă vă apucă și seara pe drum, cea de-a doua generație Reanult Captur beneficiază de tehnologia Auto High Low beam (AHL). Adică aveți un asistent adaptiv pentru faza lungă care vă poate oferi un mini spectacol comutând de pe faza lungă pe cea scurtă atunci când aveți în față mașini la distanțe care nu sunt considerate sigure pentru vizibilitatea șoferilor acestora. Este valabilă pentru ambele sensuri de mers. Din păcate este disponibilă standard doar pentru nivelul de echipare Intens, cel mai complet dintre cele trei disponibile alături de Zen și Life, și care este și cel de care am dispus în timpul testului. Oricum, după ce te dai jos din Renault Captur realizezi că poți să-l adaptezi foarte ușor la cerințele de exploatare impuse de mediul în care evoluează, mai ales că poate fi și foarte ușor „customizabil”. Cam ca un cameleon?

Foto: Radu Buhăniță

Acest articol face parte din numărul 254 – exclusiv online – al revistei Auto Test Magazin.

http://www.autotestmagazin.ro/renault-captur-evolutie-inspirata/

http://www.autotestmagazin.ro/test-renault-captur-urban-crossover/

http://www.autotestmagazin.ro/captureaza-la-prima-vedere/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


sapte × 8 =