Totuși, de ce nu?! 5 motive să îți iei un monovolum

0
179

De ce un monovolum? Cândva vedete de vânzări, monovolumele sunt împinse tot mai mult la periferia popularității, principalii „vinovați” fiind modelele SUV&crossover. Dar, chiar dacă viitorul lor pe termen mediu și lung este pus între paranteze, aceste mașini păstrează câteva calități excelente, ce se pot transforma în tot atâtea motive care să vă convingă să le alegeți în detrimentul unui break sau al unui SUV, mai ales dacă acesta din urmă este de tip „urban”, adică fără tracțiune integrală.

1. Spațiu interior generos și capacitate mare a portbagajului

În primul rând, un monovolum este o mașină de familie, asta este principala rațiune a existenței lui. Ultimele generații oferă șapte locuri, iar când când cele două scaune din spate nu sunt utilizate, spațiul pe care acestea îl eliberează, prin plierea lor în/la podea, face ca în portbagaj să intre o mulțime de bagaje. MPV-urile (Multi Purpose Vehicle – vehicul multifuncțional), cum mai sunt numite aceste automobile, sunt și înalte și cu acoperișul drept, cu toate avantajele care decurg de aici pentru pasagerii nu tocmai scunzi. Dar nu numai pentru aceștia, oricine călătorește cu o asemenea mașină va constata că nu se simte deloc înghesuit în habitaclu, indiferent unde stă.

2. Aspecte practice

Evident, primul lucru care trebuie menționat aici este că al doilea rând de scaune dintr-un monovolum este culisant la cele mai multe dintre modelele din această categorie. Așa se face că, dacă aceste scaune sunt mutate spre înapoi, spațiul pentru picioarele pasagerilor din spate este comparabil cu cel oferit de limuzinele de lux de clasă mare. Pe același rând doi, scaunul din mijloc poate fi pliabil, iar locurile laterale vor deveni adevărate fotolii, ca libertate de mișcare, în această situație. Alte aspecte practice pe care le întâlnim la monovolume sunt multele spații de depozitare din interior, polițele de pe spătarele locurilor din față, prize pentru locurile de pe rândurile doi și trei.

3. Confort

SUV-urile au, în general, suspensii mai ferme și jante de diametre mari, pentru a justifica, cât de cât, acel S din denumirea clasei lor (SUV – Sport Utility Vehicle). Monovolumele, mașini de familie fiind, au jante mai mici și suspensii mai moi și sunt, de aceea, mai confortabile în rulare, atenuând mai bine denivelările drumului.

4. Prețul

La mai multe mărci care au în ofertă și MPV-uri și crossovere, acestea folosesc aceeași platformă tehnică. Și atunci când se iau în considerare nivelul de echipare, motorizarea+transmisia identice și tracțiunea pe două roți, constatăm că MPV-ul este (mult) mai ieftin decât echivalentul său din clasa crossover (exemplu: Mercedes GLA este cu până la 15% mai scump decât „fratele” său tehnic Mercedes Clasa B, pentru aceeași versiune de echipare).

5. Antitrend

Precum la haine, și în cazul mașinilor există oameni care se opun tendințelor generale și vor să fie altfel. Adică, nu vor să fie „șofer de SUV, că așa este toată lumea”, ci vor să fie originali, dacă vreți. Trebuie luat în calcul și faptul, este drept, subiectiv, că unele monovolume nu arată deloc rău, dacă ne referim, de exemplu, la Ford S-Max, BMW Seria 2 Active Tourer, Renault Espace. Astfel că, să fii proprietarul unei asemenea mașini nu este deloc rău ca imagine publică, nu?

Foto: BMW, Ford, Opel, Renault

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


5 × cinci =