Noul supercar Bugatti Tourbillon, prezentat public, online, luna trecută, a adus din nou în atenție soluția motorului cu 16 cilindri. Un număr de cilindri care a fost atuul automobilelor de lux de peste Atlantic la începutul anilor 1930, apoi a cunoscut un boom competițional în Europa în următorul deceniu.
Odată cu prezentarea noului Bugatti Tourbillon, cu sistemul său hibrid de 1.800 CP, revenim la saga motoarelor cu 16 cilindri. Asta pentru că noua supersportivă, pe lângă trei motoare electrice, are și un propulsor pe benzină, normal aspirat, de 1.000 CP, cu 16 cilindri în V. Adevărate „catedrale” mecanice, născute în anii 1910, pentru nevoile aviației, unde dimensiunea acestora nu crea probleme, aceste motoare au ajuns și sub capota automobilelor, până la urmă.
Americanii sunt primii adepți ai motorului cu 16 cilindri
În sfera auto, primele astfel de motoare au apărut în SUA, în deceniul III al secolului trecut. Începând cu Cadillac V16, comercializat din 1930 până în 1940. Acesta avea un motor V16 de 7,4 litri, ce cântărea, singur, aproape 600 kg, și furniza o putere cuprinsă între 165 și 185 CP, în funcție de versiune. Acest vehicul prestigios, etalonul luxului auto în acea perioadă, putea atinge o viteză maximă de până la 160 km/h. Unghiul cilindrilor motorului cu 16 cilindri Cadillac era de numai 450, din cauza îngustimii părții frontale a mașinii. Având sediul tot în SUA, marca Marmon a avut în vedere și ea această soluție tehnică și a oferit, în aceiași ani, un model de lux cu o unitate V16 de opt litri și 200 CP. Cu toate acestea, Marmon, cu sediul în Indianapolis, care își testa mașinile pe celebrul circuit cu același nume, nu a putut concura cu prestigiul Cadillac. Nu a reușit să atragă clienții americani bogați: lansat în 1931, Marmon V16 a dispărut de pe piață doar doi ani mai târziu.
Motorului cu 16 cilindri i-au acordat atenție și francezii
În Franța, prima creație de acest tip a fost Bucciali TAV Type 5, mai cunoscut sub numele de Bucciali Double Huit (Dublu Opt), care a fost prezentat la Salonul Auto de la Paris 1930. Avea un motor Continental de 7.817 cmc și 160 CP, puterea fiind transmisă la roțile din față. Dar, mașina a rămas doar în formă de prototip, producția Bucciali limitându-se la modele cu motoare V12.
Competițiile, locul de joacă al motorului cu 16 cilindri
În anii 1930, motorul V16 a găsit rapid o aplicație complet diferită de lumea autovehiculelor de lux, în care baza de clienți nu era extinsă. Multe mașini cu motoare V16 au participat la competiții, cu mai mult sau mai puțin succes. În 1928, Ettore Bugatti, care avea deja la activ proiectarea unui motor de tip U16, cu doi arbori cotiți, pentru aviație, a transpus această tehnologie pe mașinile sale de curse. Propulsat de un motor U16 de 3,8 litri, cu compresor mecanic și 250 CP, Bugatti Type 45 a fost capabil să atingă viteza de 240 km/h. Această mașină s-a bucurat de succes în curse, în special cu pilotul monegasc Louis Chiron la volan. Ettore Bugatti a fost tentat atunci să ofere acest motor, cu cilindreea redusă la trei litri și o putere de 200 CP, pe un model de serie, Type 47, însă criza bursieră din 1929-1933 a deraiat proiectul.
În Italia, motorului cu 16 cilindri i-a mers mai bine
Maserati a adoptat rețeta motorului cu 16 cilindri pe Tipo V4 și Tipo V5, în 1929, respectiv, 1930. A fost vorba despre un proiect intern al Maserati, un V16 rezultat din contopirea a două motoare cu câte opt cilindri. Tipo V4 era echipat cu o unitate de patru litri și 300 CP, care propulsa coupeul cu două locuri la viteza maximă de 260 km/h. Tipo V5 era și mai performant, cu un motor de cinci litri, care, în funcție de versiune, producea între 360 și 375 CP. Această mașină sport, supremă la acel moment, a atins 270 km/h. Alfa Romeo a optat, la rândul ei, pentru un V16, instalat, în 1938, pe Tipo 316, „3”, pentru trei litri, și „16”, pentru 16 cilindri. Blocul motor era supraalimentat cu compresor și dezvolta 350 CP. În 1939, inginerii de la Alfa Romeo au venit cu o nouă variantă a motorului cu 16 cilindri, pe care l-au dus până la 490 CP.
Mașinile germane și engleze adoptă soluția motorului cu 16 cilindri
Marca germană Auto Union, care mai târziu avea să devină Audi, a pornit în aventura curselor de Grand Prix în 1933. Motorul V16 de 4,4 litri livra o putere de 295 CP și permitea primelor mașini Auto Union Typ A să atingă 280 km/h. De-a lungul carierei acestei mașini, cilindreea, greutatea, dar, mai ales, performanța au fost îmbunătățite, culminând cu 520 CP și 315 km/h.
În Marea Britanie, oamenii sunt interesați de virtuțile motoarelor V16, dovadă fiind activitatea British Racing Motors (BRM) între 1947 și 1955. În Formula 1, compania de peste Canalul Mânecii venea cu mașina P15, echipată cu un V16 de 1,5 litri cilindree, ce producea 400 până la 612 CP, în funcție de variantă. Nivelurile acestea de putere erau obținute prin supraalimentare cu compresoare în două trepte, furnizate de Rolls-Royce. Dar fiabilitatea mașinii BRM P15, care permitea viteza maximă de 306 km/h, a fost dezamăgitoare.
O supermașină atipică
Iar pentru a încheia subiectul motorului cu 16 cilindri, înainte de revenirea lui în aceste zile sub capota lui Bugatti Tourbillon, penultima sa utilizare a fost la sfârșitul anilor 1980, când a fost prezentat supercar-ul Cizeta Moroder V16T. Vândut între 1988 și 1993, Moroder folosea o caroserie al cărei design fusese refuzat de Lamborghini. Motorul V16 de șase litri era amplasat în spate, între habitaclu și axul posterior, și era oferit în variante de putere de la 540 până la 560 CP, în funcție de versiune. Acest bloc motor, montat transversal, îi permitea mașinii, care nu era deloc ușoară (1.720 kg), să atingă 328 km/h.
Vă recomandăm și:
