Traian Terci, RAR Braşov: „Am o echipă extraordinară”

0
96
Traian Terci - RAR Brasov (1)
Traian Terci și echipa din Brașov

Ne-am propus să vă prezentăm cât mai multe  povești din viața reprezentanțelor RAR. La RAR Brașov, ne-am întâlnit cu Traian Terci. Șeful reprezentanței lucrează la RAR de doi ani și are mare experiență în domeniul auto.

Traian Terci - RAR Brasov (2)Traian Terci: Am 63 de ani și lucrez de-o viață în domeniul auto. În anul 1980 am absolvit, la Brașov, Facultatea de Autovehicule Rutiere. În vacanțele din perioada studenției, lucram ca mecanic auto și am învățat foarte multe lucruri despre mașini. Mi-a plăcut acest domeniu și îmi place și acum.
Auto Test: De când lucrați la RAR?
Traian Terci: Am doi ani, dar m-am adaptat rapid și sunt tare încântat. Ne desfășurăm activitatea într-un sediu modern și lucrăm pe trei linii.
Auto Test: Sunteți mulțumit de echipa cu care lucrați?
Traian Terci: Foarte mulțumit, nu exagerez cu nimic. Avem la Brașov o echipă foarte bună cu ingineri pregătiți, adevărați profesioniști. Și, foarte important, sunt oameni cu caracter.
Auto Test: Cât de mare este responsabilitatea?
Traian Terci: Maximă. Nu am avut probleme. Vorbim foarte frumos cu oamenii, le explicăm şi nu avem reclamaţii. Mai vin unii care aud legende că la reprezentanțele RAR sunt niște oameni răi. După ce ne vizitează își dau seama că le suntem prieteni, nu dușmani. Noi verificăm vehiculul pentru siguranța proprietarilor și a participanților la trafic. Dacă sunt defecțiuni mașina este respinsă.
Auto Test: Este greu să le explicați oamenilor de ce sunteți nevoiți să luați o asemenea decizie?
Traian Terci: Oamenii au început să înțeleagă. Vreți un exemplu? La un moment dat am găsit un autovehicul cu discurile praf, iar plăcuțele… mai erau doar urmele din ele. Am încercat să-i explic proprietarului de ce i-a fost respinsă mașina, dar a plecat supărat spunând vorba aceea care pe mine mă enervează: „Asta este România”!  După ce și-a remediat problema s-a întors, a venit direct la mine și mi-a spus: „Dom`le, abia acum îmi dau seama ce înseamnă să conduci o mașină cu frâne! Vă mulțumesc!”

Traian Terci - RAR Brasov (3)
O zi de lucru obișnuită cu Alexandru Bucșea, Ecaterina Săpătaru și Adina Comăniciu

Auto Test: Cât au contat acele vorbe de mulțumire?
Traian Terci: Foarte mult. Sunt foarte bucuros când omul pleacă lămurit.
Auto Test: Care ar fi mesajul pentru clienți?
Traian Terci: Vreau să știe că noi respectăm legile și regulamentele. Nu putem să punem oamenii în pericol și să lăsăm pe străzi vehicule cu probleme tehnice!
Auto Test: De unde pasiunea pentru mașini?
Traian Terci - RAR Brasov (4)Traian Terci: De la tata, Dumnezeu să-l odihnească. A lucrat ca șofer și conducea la serviciu o mulțime de autovehicule. Cel mai des pleca la volanul unui microbuz, pe vremea aceea îi spunea TV, dar conducea și Moskvich 408, Dacia 1100, Dacia 1300. Mergeam foarte des cu el în deplasări, îmi plăcea să stau pe scaunul din dreapta și să pun întrebări. Eram curios ce fac pedalele, la ce folosește volanul, aflam ce se întâmplă dacă tragi de maneta din dreapta.
Auto Test: Acasă aveați mașină?
Traian Terci: Am avut un Aro 240, luat în anul 1976, o mașină extraordinară.
Auto Test: Motocicletele v-au plăcut?
Traian Terci: Foarte mult. Am avut patru… doar patru. Le-am luat, le-am demontat și am reușit să le fac să lucească: am cromat fiecare piuliță, șurub… tot ce a fost de metal pe ele. Arătau foarte frumos!
Auto Test: Acum mai găsiți tineri atât de pasionați?
Traian Terci: Cei mai mulți sunt interesați doar de condus, puțini vor să știe cum merge motorul unei mașini sau al unei motociclete. Ei sunt interesați de Facebook. Îi mai întreb ce fac pe Facebook… „Socializez, îmi răspunde câte unul”. Ce socializare este asta? Socia­lizare este atunci când stai față-n față cu omul, nu în spatele unui ecran (oftează).
Traian Terci - RAR Brasov (5)Auto Test: Familia a înțeles pasiunea dumneavoastră?
Traian Terci: Da. Soția a înțeles chiar și atunci când am cheltuit mai mulți bani pentru întreținerea mașinii. A priceput că nu este un moft și că vorbim despre siguranța noastră. Soția nu conduce, dar cei doi copii au permis.
Auto Test: Ați reușit să-i contaminați cu acest „microb” al domeniului auto?
Traian Terci: Le plac mașinile… să se urce la volan și să le bage cineva motorină (râde). Deocamdată bagă tata și câteodată mama, fără să știe tata. Și invers. Băiatul este angajat la o firmă, iar fata este medic stomatolog, lucrează ca rezident la Timișoara. Sunt foarte mândru de ei! Sunt deștepți și cuminți!

Interviu realizat de Sorin BARBU / Foto: RAR BRAȘOV

 

Articolul precedentRAR: Claudiu Nedelcu – „Doctorul” din Voluntari
Articolul următorLynk & CO: smartphone pe patru roți
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


patru + 1 =