Trei decenii de inovație

0
58

O simplă privire și o sumară comparație a mașinilor din prezent cu cele din 1991 ne fac să realizăm cât de mult au schimbat noile tehnologii industria auto în această perioadă. 30 de ani cu autovehicule tot mai complexe, dar și mai sigure și mai performante. Și, deși sunt multe echipamentele apărute în această perioadă, câteva ies în evidență.

Iluminare high-tech (1992)
Timp de multe decade, becurile auto au fost produse la standarde unice, astfel că le găseai la toate magazinele de piese pentru mașini și se potriveau la toate modelele de automobile. În 1992, însă, au apărut becurile High Intensity Discharge (HID, descărcare de mare intensitate), așa-numitele „xenoane”, care sunt mult mai luminoase decât cele clasice, cu halogen. Acesta a fost startul, pentru că, la începutul anilor 2000, au fost lansate primele mașini cu blocuri optice echipate cu diode luminescente (Light Emitting Diodes), pe care le știm sub denumirea LED. Acestea sunt mici, supereficiente din perspectiva consumului de curent electric, relativ ieftin de produs și, cel mai important atu al lor, foarte luminoase. Mai mult, pot fi configurate în ansambluri de nenumărate forme, fapt ce a stimulat creativitatea designerilor auto și a născut o nouă expresie: semnătura luminoasă. Iar lucrurile nu se opresc aici, pentru că, de câțiva ani încoace, se vorbește tot mai mult de iluminarea cu laser, care poate fi de până la o mie de ori mai puternică decât cea cu leduri, la putere electrică egală. Este tehnologia pe care se pare că vor miza în viitorul apropiat mărcile premium germane, BMW fiind cea mai avansată în domeniu.
Cheia „inteligentă” (1998)
Unei persoane care conduce un automobil cu pornire din buton, i se va părea ceva depășit, chiar ușor enervant, să fie nevoită să învârtă o cheie pentru a aprinde motorul unei mașini mai vechi. Smart Key (cheia inteligentă) este cea care naște această senzație și este tot mai complexă de la o zi la alta: fără a fi scoase din buzunar, ultimele modele permit descuierea portierei doar prin acționarea clanței și pornirea motorului prin amintita apăsare de buton. Mercedes-Benz, în 1998, a fost primul constructor auto care a introdus această Smart Key. La începuturi, aceasta era sub forma unui card din plastic, dar, ulterior, s-a renunțat la acest model și s-a trecut la cea modul, ce aduce a mini-device.
Transmisia cu ambreiaj dublu (2003)
În esență, cutia de viteze cu două ambreiaje (Dual Clutch Transmission – DCT) oferă toate avantajele transmisiei automate, dar fără minusurile acesteia. De exemplu, o DCT cu 6+1 raporturi are un ambreiaj care cuplează  treptele 1, 3 și 5, iar al doilea, raporturile 2, 4 și 6. Când mașina este în viteza întâi, al doilea ambreiaj este deja pregătit să activeze a doua treaptă, și așa mai departe, astfel că schimbarea vitezelor este, practic, instantanee. Avantajele sistemului sunt evidente și se referă la reducerea consumului de carburant și la creșterea sau, mai bine zis, fluidizarea performanțelor mașinii, care nu se mai mișcă în „hopuri”. Acest tip de cutie de viteze este bazat pe arhitectura celor manuale, dar cu acționare automată. Primul producător auto care a folosit-o pe un model de serie a fost Volkswagen, în 2003. Este vorba despre de-acum binecunoscuta DSG.
On-Board Diagnostics II (1996)
Așa cum ne lămurește din start numele său, OBD II (On-board Diagnostics), este evoluția primului sistem de diagnosticare la ­bordul mașinii, apărut în anii ‘80. OBD II s-a dovedit a fi mult mai precis și (vast) mai cuprinzător decât prima sa generație, permițând mecanicilor auto, dar și șoferilor să afle cu exactitate ce este în neregulă cu autovehiculul. Acest lucru se face prin afișarea unor coduri specifice fiecărei defecțiuni sau funcționări deficitare a uneia dintre piesele mașinii/ Inutil să mai reliefăm care sunt avantajele sistemului, menționăm doar că OBD II este folosit și de tunerii auto, care, prin intermediul său, pot transforma automobilul bunicii într-un „lup în blană de oaie”, modificând din soft, în sensul majorării, puterii și cuplului motorului.
Camera video pentru marșarier (2002)
Până la începutul anilor 2000, singurele metode prin care puteai vedea ce se află şi ce se întâmplă în spatele mașinii erau să privești în oglinzi ori să îți întorci capul până la limita sucirii gâtului. Niciuna dintre aceste variante nu este avantajoasă, pentru că există riscul să îți lovești autoturismul sau, mai grav, să nu vezi un copil mic sau un animal de companie aflat sub linia portbagajului, cu consecințe potențial tragice. Din fericire, în 2002, Infiniti a fost prima marcă care a instalat pe un nou model al său, Q45, o cameră video pentru marșarier. Aceasta era instalată la baza portbagajului și transmitea imaginile pe un monitor montat în bord, făcând parcarea cu spatele cât se poate de ușoară și pentru șoferii lipsiți de talent și, chiar, salvând vieți de om sau de animal. Câțiva ani mai târziu, compania-mamă a mărcii Infiniti, Nissan, a extins sistemul de camere video pe toate laturile mașinii, transformându-l într-unul perimetral integral, de 360° (Around View Monitor). Astăzi, aproximativ jumătate din modelele de automobilele noi au această dotare, cel puțin pe piețele statelor dezvoltate.
Conexiunea Bluetooth (1998)
Evoluând în paralel cu telefoanele mobile, conexiunea Bluetooth a apărut, ca standard de conectare a dispozitivelor electronice, în 1998. A mai durat trei ani până când a fost instalată și în mașini, fără a fi foarte clar care marcă a făcut acest lucru prima dată. Să ai posibilitatea să îți conectezi telefonul la sistemul audio al mașinii este nu numai o facilitate de confort, ci și una de siguranță, pentru că nu mai ești nevoit să își folosești mâinile.
Navigația prin satelit GPS (2000)
Vreme de aproape 100 de ani, de când automobilele au intrat în utilizarea curentă, să ajungi la o destinație pe care nu o cunoșteai însemna să ai în mașină o hartă de dimensiuni mari, pe care să o consulți de câte ori nu știai unde te afli. Trebuia să urmărești indicatoarele, eventual, să întrebi un trecător, la un moment dat să tragi mașina pe dreapta și să apelezi la hartă. Cum era de așteptat, generalizarea utilizării sateliților și, pe cale naturală, a sistemului de poziționare pe glob (GPS) au atras atenția fabricanților de autovehicule. Marca americană Oldsmobile, astăzi dispărută, a fost cea care a oferit, în mașinile sale, primul sistem de navigație prin satelit, în anul 1995. După doar cinci ani, în 2000, a apărut și primul device cu GPS, pe care îl montai pe bordul autoturismului și te ghida la adresa căutată. Astăzi, o mulțime de mașini au GPS‑ul încorporat, iar dacă nu, avem la dispoziție smartphone-ul.
Controlul stabilității (1995)
Electronic Stability Control (ESC) sau Electronic Stability Program (ESP), care corectează traiectoria mașinii dacă aceasta începe să derapeze, a fost pasul final al unui progres tehnologic de îmbunătățire a siguranței rutiere, care începuse în anii ’70, cu sistemul împotriva blocării frânelor, ABS. Pe măsură ce puterea de procesare a computerelor autovehiculelor a crescut, iar senzorii s-au îmbunătățit și s-au ieftinit, s-au putut dezvolta sisteme de control individual al roților, astfel încât acestea să nu-și piardă aderența și tracțiunea lor să fie majorată și dozată. Ce adaugă sistemul de control al stabilității este un senzor de detectare a rotației mașinii în jurul unei axe verticale (yaw sensor). Când acesta detectează rotația, ESP‑ul stabilește care roată trebuie frânată individual și derapajul incipient este stopat.

http://www.autotestmagazin.ro/registrul-auto-roman-30-de-ani-de-la-infiintare/

http://www.autotestmagazin.ro/bugatti-eb110-primul-supercar/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


opt + 8 =