Şoselele au parfum. Şoselele au personalitate. Au mister şi savoare. Au voce şi gânduri, poveşti şi magie. Şoselele nu sunt doar… şosele, sunt drumuri prin noi şi despre noi. Puse la un loc şoselele sunt călătoria noastră.
Povestea aceasta este despre drumul spre Bâlea Lac, într-o zi caniculară de iulie, cu un Harley Davidson Rocker, 2 cilindri în V, 1584 cmc, 4 timpi, răcit cu aer.
Cu motocicleta, călătoria în sine are alte coordonate decât cea cu maşina. Griji şi necesităţi la care în mod normal nu te gândeşti, devin esențiale. Echipamentul, cel care îţi este atât de necesar pentru protecţie şi siguranţă, înseamnă, într-o zi cu temperaturi de peste 35 de grade, să călătoreşti cu haină de piele cu protecţii, pantaloni lungi cu protecţii la genunchi şi şolduri, cască flip-up şi bocanci (da, bocanci, vara!).
Am pornit din Bucureşti la ora 9 dimineaţa. Temperatura era plăcută şi faptul că purtam tot echipamentul nu părea o probă olimpică. Am ieşit din Bucureşti către Chitila – Titu, drum relativ drept, cu asfalt în stare bună.
Am intrat pe ultima porţiune de autostradă până la ieşirea din Piteşti şi apoi am făcut dreapta spre Curtea de Argeş, pe Valea Argeșului. Cu motocicleta autostrada este ultima opţiune, pentru că drumul este plictisitor, fad şi impune un ritm de viteză care nu este compatibil cu un chopper cu ghidon „ape-hanger“ modificat.
Ajunşi la Vidraru, ne-am oprit pentru o mică şedinţă foto. Era doar începutul unor peisaje fascinante, pentru că de aici se deschide magia traseului alpin, plin de curbe, care înseamnă şi poezia mersului pe motocicletă.
Senzaţia de a parcurge Transfăgărășanul pe două roţi este greu de descris în cuvinte. Împletitura de curbe, muntele uriaş, copleşitor, hipnotic, aerul rece, cu miros de începuturi, hăul care este deschis mereu la doi paşi de noi ca o gură uriaşă, de teama căreia simţurile ţi se ascut… Totul este la superlativ. Inclusiv modul în care motocicleta pare că face corp comun cu tine şi cu drumul, ca într-un dans atât de bine pus în scenă, cu partenerii potriviţi.
Am intrat cu grijă în tunelul de două benzi, săpat în munte, iluminat parţial, cu apa care se prelingea pe toţi pereţii. Ne aflam acum la egală distanță între Negoiu şi Vârful Moldoveanu. Odată ieşiţi din tunel am dat peste o explozie de aglomeraţie! Am aşteptat două ore şi jumătate să mâncăm la cabana din vârf, timp în care s-au adunat norii şi a început ploaia. Nici nu ştiam ce să simt mai întâi… îngrijorarea că nu avem echipamentul de ploaie şi că o să ajungem acasă uzi până la piele sau bucuria de a fi în mijlocul unor peisaje de o frumuseţe ireală… ne-am încurajat cu peisajele, pentru că drumul spre casă a fost greu, ca o călătorie iniţiatică. De la temperaturi caniculare, sufocante, ajunsesem la ploaie, frig, haine ude şi lipite de noi, noroi şi curbe periculoase din cauza şoselei ude. În Bucureşti erau 39 de grade, în Bâlea doar 12.
Am optat pentru traseul Codlea-Râșnov-Pârâul Rece-Predeal. După aproape două ore de mers prin ploaie am cedat frigului şi am oprit la un hipermarket, de unde am cumpărat în grabă nişte haine de schimb. Ce diferenţă între viaţa mea de zi cu zi, cu tocuri, machiaj şi păr coafat, şi aceste călătorii, când tot ce contează este să fii uscat, echipat bine şi în siguranţă. Nici nu mai conta că pantalonii pe care i-am găsit erau cu patru numere mai mari… au fost cei mai buni pantaloni din lume! Oricum, ne-am jurat că nici la o tură prin deşert nu mai lăsăm acasă salopetele de ploaie!
Cu haine uscate, viaţa pe două roţi începea să fie din nou frumoasă. Dar am dat peste cireaşa de pe „tortul“ chinului – drumul de pe Valea Prahovei. O coloană de maşini care putea să intre în competiţie cu Marele Zid Chinezesc. De la Predeal până după Comarnic!!! Iată însă un alt avantaj al motocicletei: am putut să depăşim coloana, dar am privit cu milă miile de şoferi care urmau să îşi petreacă noaptea prizonieri în coşmarul traficului.
Am ajuns acasă după aproape 600 de kilometri. Cu momente grele, cu satisfacţii uriaşe, cu peisaje care vor rămâne în noi pentru totdeauna. O şosea, un drum, o nouă călătorie.
Mădălina Pușcalău
