BMW: Ediție specială Jeff Koons

0
133

BMW reînvie tradiția Art Car printr-o nouă colaborare cu artistul american Jeff Koons: The 8 x Jeff Koons, o serie limitată la 99 de exemplare pentru modelul M850i xDrive.

Colaborările cu artiști celebri care au personalizat mașini produse de BMW fac deja parte din istoria mărcii din Bavaria. Celebrele Art Car-uri au participat la curse importante, dar acum, pentru prima dată, clienții pot achiziționa un Art Car.
Modelul BMW M850i a fost personalizat de artistul american Jeff Koons într-o serie limitată la 99 de exemplare. Modelul poate fi comandat inclusiv în România. Ediția special personalizată a fost prezentată pentru prima dată publicului la târgul de artă Frieze Los Angeles. BMW este un partener pe termen lung al târgului de artă, unde Jeff Koons este reprezentat de Pace Gallery, situat pe Melrose Avenue.
Koons nu este la prima colaborare cu BMW, el personalizând și modelul M3 GT2 din 2010 care a participat la cursa de 24 de ore la Le Mans.
Numele noului proiect este The 8 X Jeff Koons. Cu o schemă unică inspirată din lumea pop-art, exteriorul modelului este finisat în 11 nuanțe diferite. Vopsirea specială a fiecărui exemplar durează 285 ore, BMW finisând câte două exemplare în fiecare săptămână. Fiecare automobil vine cu un certificat de format mare semnat de Jeff Koons care, pe lângă semnătura lui Oliver Zipse, CEO BMW, conţine şi numărul individual de identificare al automobilului respectiv. Artistul a proiectat şi supracoperta manualului maşinii. O altă semnătură a sa se regăseşte la interior, pe capacul de sub ecranul central. Koons a ales în mod deliberat albastrul de Bavaria din sigla BMW. Liniile din spate, în formă de explozie, sunt un omagiu direct adus modelului BMW Art Car din 2010 creat de artist, în timp ce „POP!” pe fiecare parte, precum şi imaginile cu vapori simbolizează puterea şi viteza The 8 X Jeff Koons, potrivit artistului.

„Ediţia aceasta de BMW Seria 8 este automobilul meu de vis! Este foarte important pentru mine şi îmi doresc de mult timp să creez o ediţie specială BMW. Este sportiv şi strălucitor, precum şi minimalist şi conceptual. Abia aştept să-l conduc şi să călătoresc cu el şi sper că oamenii se vor bucura de Gran Coupé la fel de mult ca mine. Pe automobil, liniile devin tot mai mari pe parcursul călătoriei lor de la capotă către portbagaj, creând o senzaţie de mişcare înainte, la fel cum o fac «POP!» şi elementele de design cu vapori. Culoarea albastră seamănă cu vastitatea spaţiului şi îmi place ideea ca automobilul să fie o maşină globală. Ceea ce contează este modul în care relaţionăm unul cu celălalt şi conştientizarea a tot ceea ce ne înconjoară. Pentru conducător şi pasageri, există o stare de plăcere sporită. Aceasta este ceea ce maşina mea are de oferit”, spune Jeff Koons.

Primul exemplar al seriei speciale va fi vândut la licitație, iar suma va fi donată către Centrul Internaţional pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi (ICMEC). De peste două decenii, Jeff Koons susţine personal organizaţia non-guvernamentală. După premiera mondială, The 8 X Jeff Koons va fi prezentat la numeroase târguri şi evenimente de artă din Europa, Asia şi Orientul Mijlociu, inclusiv cea de-a 16-a ediţie a Istanbul Contemporary, Paris Photo, Goodwood Festival of Speed, Art Dubai, West Bund Art & Design Fair Shanghai şi Art Basel Hong Kong.

Foto: BMW

http://www.autotestmagazin.ro/draga-mea-masina-bmw-850-ursul-care-nu-hiberneaza/

http://www.autotestmagazin.ro/bogdan-coconoiu-regele-mihai-bmw-ul-de-un-milion-de-euro-si-masinile-din-filmele-lui-sergiu-nicolaescu/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


5 − doi =