Alpine A290 – hot hatch electric

0
187

După mai bine de doi ani de dezvoltare și optimizare tehnică, Alpine A290 începe faza finală a testelor în Laponia. Partea delicată a acestei etape este că hot hatch-ul francez devine un EV care trebuie să îndure temperaturi de -30°C.

Cine dă nas în nas pentru prima dată cu Alpine A290 se lămurește că are de-a face cu noul hatchback electric Renault R5. Însă aripile sale mai largi, arcele roților, pragurile şi semnătura luminoasă distincti­vă în stil X-motiv întâlnită la constructorul francez în sporturile cu motor îi dau un aspect distinctiv și foarte propriu. Partea interesantă este că se vor folosi cel puțin două modele de roți pe mașinile de testare, inclusiv o dezvoltare a jantelor, cu designul distinctiv de pătrat înscris într-un cerc, ale conceptului original A290_β. Iar caroseria are validate cotele de gabarit (extinse) față de R5: lungimea de 3.990 mm, lățimea de 1.820 mm și înălțimea de 1.520 mm.

Dichisuri tehnice

Dar gurile „rele” spun că există și multe diferențe tehnice și între Alpine A290 și Renault R5. Adică în afară de un motor mai puternic, despre care Alpine nu a suflat un „pâs” referitor la putere sau performanțe, pe lângă partea frontală diferită. Și sigur, dinamica sa este dezvoltată separat de Renault, A290 comportându-se ca un model Alpin făcut la comandă, mai degrabă decât ca R5 redenumit.

De asemenea, este testată o gamă largă de echipamente, inclusiv încălzirea, calitatea dezaburirii și dezghețării și comportamentul sistemului ESC (Control electronic al stabilității) pe zăpadă. Ideea este că niciuna dintre aceste încercări nu poate fi reprodusă într-un centru tehnic și pot fi validate doar în condiții reale extrem de reci.

La prima sa ieșire oficială, Alpine A290 a fost îmbrăcat în „costumul de camuflaj” original al constructorului francez, cu sigla „A-Arrow” tronând pe acoperiș și desenul în culori Alpine Blue pe întreaga caroserie.

La capitolul „dedesubturi din cabină” constructorul francez a dezvăluit, de asemenea, un volan sport exclusiv, îmbrăcat în piele Nappa, cu suprafața aplatizată și un punct central care amintește că sportul cu motor face parte din ADN-ul mărcii. Include trei funcții esențiale împrumutate de la volanele de Formula 1 de la Alpine: modurile OV (Depășire), RCH (Reîncărcare) și Drive cu acționare printr-o singură atingere.

„Încălțări” premium

Testele lui Alpine A290 se desfășoară cu anvelope Michelin Pilot Alpin 5 de înaltă perfor­man­ță pentru măsurarea și controlul nivelului de frânare și a preciziei de conducere în condițiile severe de iarnă.

De altfel, colaborarea dintre Alpine și Michelin a început în anul 2012 cu modelul A110, iar parteneriatul s-a consolidat pentru dezvoltarea anvelopelor din gama Alpine complet electrică, începând cu A290. Eforturile s-au materializat în trei modele de anvelope specifice de 19 inci. Cele pe care le vor folosi iarna sunt Michelin Pilot Alpin 5, iar pentru vară sunt două anvelope sport: Michelin Pilot Sport EV pentru eficiență energetică optimizată și Michelin Pilot Sport S5, cel mai înalt nivel de performanță.

Iar parea tare este că anvelopele vor avea marcaje exclusive bazate pe sistemul de codificare pentru fiecare model Alpine. Pentru A290, acesta va fi „A29” anunțând un echilibru optim între siguranță, autonomie, manevrabilitate, durabilitate, confort și acustică.

Dacă vă întrebați când va fi dezvăluit Alpine A290 după testele de frig extrem din Laponia, nu mai aveți de așteptat decât vreo trei luni, adică până în luna iunie 2024.

Vă recomandăm și:

Alpine A310: Primul Alpine modern

Alpine: Revenirea la sursă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


× 5 = douazeci cinci