Dacia Duster: trei stele la testele Euro NCAP. Video

0
2697
Dacia Duster a primit trei stele la testele Euro NCAP/Sursa FOTO: Captură YouTube

Dacia Duster a obținut trei stele la testele Euro NCAP. A fost o sesiune de încercări care a fost așteptată cu mare interes în condițiile în care au mai fost supuse examenului oficial și alte cinci modele, patru dintre ele mult mai scumpe.

Dacia Duster a primit trei stele la testele Euro NCAP. Sistemele de asistență și cel pentru protecția persoanelor vulnerabile au primit cea mai mică „notă”

Noua generație Dacia Duster, Volkswagen Passat, Skoda Superb, Skoda Kodiaq, Suzuki Swift și Mercedes-Benz Clasa E au fost modelele care au fost testate. Mașina care ne este cel mai aproape de suflet a primit trei stele la testele Euro NCAP, alături de Suzuki Swift.

Protecția adulților din față a fost notată cu 70%, în timp ce protecția pentru copii a fost notată cu 84%, în timp ce protecția pentru persoanele vulnerabile a fost notată cu 60%. Mașina testată a fost varianta standard, echipată cu motorizare hibridă 1,6 litri.

Dintre toate modelele testate doar Suzuki Swift a mai primit trei stele. Modelul subcompact al japonezilor a înregistrat următoarele scoruri: 67% pentru protecția adulților, 65% pentru protecția copiilor, 76% pentru protecția persoanelor vulnerabile și 62% pentru sistemele de asistență.

Câte stele au primit Volkswagen Passat, Skoda Superb, Skoda Kodiaq și Mercedes-Benz Clasa E

La testul la care Dacia Duster a primit trei stele, alți patru elevi „examinați” au primit punctaj maxim. Volkswagen Passat, Skoda Superb, Skoda Kodiaq și Mercedes-Benz Clasa E, modele mai scumpe, au fost recompensate cu cinci stele la testul pe care l-a efectuat organizația independentă EuroNCAP.

În cazul Volkswagen Passat, protecția ocupanților adulți a fost notată cu 93%, cea pentru copii a avut un scor de 87%, pentru protecția persoanelor vulnerabile a fost acordat un scor de 82%, iar sistemele de asistență au primit 80%.

Skoda Superb este construit pe platforma utilizată de noul Passat, iar scorurile sunt identice: 93% pentru protecția adulților, 87% pentru protecția copiilor, 82% pentru protecția persoanelor vulnerabile și 80% pentru sistemele de asistență.

În cazul Skoda Kodiaq avem următoarele note: 89% pentru protecția adulților, 83% pentru protecția copiilor, 82% pentru protecția persoanelor vulnerabile și 78% pentru sistemele de asistență.

Noua generație Mercedes-Benz Clasa E a fost notată cu 92% la protecția adulților, cea pentru copii a fost notată cu 90%, iar protecția persoanelor vulnerabile a primit 84%. Pentru sistemele de asistență, Euro NCAP a acordat un scor de 87%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


6 + = paisprezece