Break de teren

0
115

După V70, în urmă cu 15 ani, Volvo aplică tratamentul „Cross Country” unui al doilea model al său, breakul de clasă compactă V40. Ingredientele noii versiuni sunt cele cunoscute de la V70: gardă la sol majorată cu 40 mm, ranforsări ale caroseriei, scuturi, praguri și spoilere din materiale rezistente la lovituri mai serioase. La acestea se adaugă jantele specifice, cu diametrul de până la 19 inci, și tracțiunea integrală AWD cu Hill Descent Control (asistent pentru coborârea pantelor) și Hill Holder (asistent pentru pornirea în rampă), disponibilă, însă, numai pentru versiunile T5.

Motorizările T5 sunt un cinci cilindri în linie de 2,5 litri, turbo, de 254 CP și 400 Nm, și un patru cilindri 2.0, de asemenea supraalimentat, de 213 CP și 300 Nm, ambele pe benzină. Propulsorul mai puternic este cuplat la o transmisie automată Geartronic cu 6+1 trepte, iar pentru T5 213 CP se poate alege între o cutie de viteze manuală și una automată Powershift. Alte două motoare pe benzină turbo sunt oferite sub sigla T4: un 1.6 de 180 CP și un 2.0, de aceeași putere, dar cu un cuplu motor mai mare. Dieselurile sunt reprezentate de D4 (2.0 177 CP), D3 (2.0 150 CP) și D2 (1.6 115 CP). Ultimul motor este singurul din ofertă ce afișează emisii de CO2 sub pragul de 100 g/km (99 g/km). Transmisiile sunt manuale sau automate, în funcție de motor și de opțiune, și toate propulsoarele sunt echipate cu sistem Start/Stop, pentru reducerea consumului de carburant.

Volvo a deschis lista de comenzi pentru V40 Cross Country, primele exemplare urmând să ajungă la clienți în ianuarie 2013.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


− unu = 8