Mă așteptam la o întâlnire mai sobră cu Președintele Senatului. Am fost primiți cu zâmbetul pe buze. Discuția despre domeniul auto i-a mers la suflet: „Mă bucur că mai pot să vorbesc și despre altceva” ne-a spus Călin Popescu Tăriceanu. Cu siguranță în domeniul auto este cel mai pasionat dintre politicieni. A avut afaceri în acest sector și a concurat la curse de mașini. În plus a deținut funcții cheie în anii grei în care s-au realizat privatizările întreprinderilor de la Mioveni și Craiova.
Au fost dificile negocierile cu Renault?
În anul 1996, când am devenit ministru al Industriei și Comerțului, am constatat că firma „Dacia” era într-o situație financiară și tehnică foarte proastă. Producția creștea, dar pierderile erau mari pentru că economia și piața erau afectate de o inflație foarte înaltă. În aceste condiții nu genera suficiente profituri ca să reinvestească în retehnologizare sau într-un nou produs. Soluția era să găsim un partener care să ajute la supraviețuirea și dezvoltarea acestei întreprinderi. În același an am fost în Franța și am discutat cu Louis Schweitzer de la Renault, dar și cu Jacques Calvet de la PSA. Cu cei de la PSA aveam o legătură bună, pentru că firma mea era importator Citroen la acea vreme, dar am constatat că aveau un gust amar după „aventura” de la Craiova. (În anii ’80 între guvernul român și grupul francez a început o colaborare: așa a apărut, pe piață, Olcitul. Parteneriatul s-a încheiat anul în 1995. n.r.)
Spre surprinderea mea am găsit o ușă deschisă la Louis Schweitzer căruia i-am prezentat conceptul: un vehicul adaptat la preț, fără să fie simplist, care să se adreseze pieței din țările cu o putere mai mică de cumpărare. Discuţiile nu au fost facile pentru că la Renault exista și o tabără care nu dorea acest proiect.
Şi cum s-a realizat asocierea?
Schweitzer a avut argumente puternice şi s-a impus. El a fost cel care a venit cu formularea „mașina de 5 mii de dolari”. Procesul de privatizare a început în 1998. Grupul francez s-a angajat să investească aproape 290 de milioane de dolari și a ajuns la aproape două miliarde de euro.
Ce a însemnat investiția Renault?
Extinderea și modernizarea capacităților de producție, construcția fabricii de motoare și cutii de viteze. A fost creat și primul centru de cercetare, inovare și dezvoltare tehnologică de la Titu unde sunt angajați aproape 2000 de tehnicieni și ingineri. Este un loc unde avem valorificarea inteligenței și nu numai a mâinii de lucru ieftine. În plus, avem și un centru de design. Dacia nu se ocupă doar să asambleze mașini. Vorbim aici de un constructor adevărat, cu o gamă completă de operațiuni: concepție, proiectare, furnizor de componente, fabrică de automobile. În afară de cele 300.000 de mașini pe care le construiește în fiecare an, fabrica din Mioveni are aproape jumătate de milion de colecții pe care le exportă: mașini în piese și componente care se asamblează în India, Iran, Maroc, Rusia și Columbia. Cred că 1000 de campanii de publicitate pentru a promova imaginea României în străinătate nu ar fi reușit atât de bine cât am izbutit cu produsul Dacia.
Parteneriatul cu Ford s-a realizat în timpul mandatului dumneavoastră de prim-ministru. Cum ați reușit?
Primele demersuri le-am făcut cu General Motors care realiza la Craiova cutii de viteze și motoare. La licitație au venit doar reprezentanții Ford care au făcut o ofertă solidă. Cea mai mare problemă nu au fost negocierile, ci atitudinea rigidă, ca să folosesc un termen mai dur, a Comisiei Europene. Am fost acuzați că încălcăm „regulile de liberă concurență” prin faptul că am pus condiții la privatizare.
Aşa stăteau lucrurile? Aveaţi condiţii?
Sigur! Era normal să fim prevăzători! Voiam păstrarea profilului întreprinderii și a locurilor de muncă, dar și un plan de investiții asociat cu un volum minim de producție. Am întrebat Comisia Europeană ce facem dacă vine un investitor care vrea să facă un mall sau, spre exemplu, chiloți? Ceva cu valoare adăugată mică. Mi s-a răspuns sec: „aceastea sunt regulile economiei de piață”.
Care a fost soluția?
Am fost amendați, dar am mers pe drumul nostru. Eu cred că a fost mai important, pentru noi, ca țară, să păstrăm o coloană vertebrală de activități industriale. O țară care se bazează doar pe sectorul de servicii devine încet doar un consumator pentru bunurile pe care le produc alții. În acest moment producem mai mult decât italienii. Și asta mă bucură foarte tare.
Credeți că ar trebui să ajutăm mai mult acest domeniu?
Sigur. De exemplu, în fiecare zi la Dacia se produc 1300 de mașini, iar prin curtea întreprinderii trec 500 de tiruri încărcate cu produse. Statul nu este acționar direct la aceste firme, dar este interesat să fie păstrate locurile de muncă și să se producă lucruri cu valoare adăugată. Ar trebui să ajutăm cu anumite investiții în dezvoltarea structurilor rutiere și de cale ferată.
De unde „focul” pentru fenomenul auto?
A fost moștenit de la bunicul meu, unul dintre pionerii acestui domeniu. După ce a terminat școala, el s-a angajat la prima întreprindere de import auto din România, care îi aparținea boierului Leon Leonida. Acesta fusese plecat la Paris și își adusese o mașină cu care i-a scos din minți pe toți boierii acelor vremuri care mergeau cu trăsura. Toți au vrut să cumpere o mașină așa că în anul 1910 a înființat firma. Bunicul meu a fost primul director de dezvoltare, așa cum se spune astăzi. În timpul Primului Război Mondial, Leon Leonida a murit într-un accident de mașină și bunicul meu, după ce s-au terminat luptele, s-a instalat, pe propriile picioare, ca importator Ford, Lincoln și tractoare Fordson pentru Dobrogea. Mașinile veneau semi-asamblate. În România montau farurile, aripile, roțile și se punea podeaua mașinii care era chiar o parte din lada din lemn în care se transportau aceste componente. Toate poveștile de familie mi-au stârnit curiozitatea: pozele pe care le-am văzut cu showroom-ul din Constanța, atelierele de reparații și piese de schimb.
Ce ați cumpărat prima dată? Motocicletă sau mașină?
La 17 ani mi-am cumpărat un scuter Manet, făcut în Cehoslovacia, foarte performant. Era de ocazie, iar banii i-am strâns tare greu. Cu el am străbătut toată România. Era ideea de a te desprinde de părinți, de familie și a căpăta libertate în toate sensurile. Mersul pe două roți mi-a dat acest sentiment și este un fior care nu m-a părăsit nici astăzi.
Motociclist pasionat…
La începutul anilor ‘70 moda motocicletei trecuse, oamenii strângeau bani pentru un Fiat 600, Trabant, Renault 10… cei mai procopsiți își luau Renault 16 sau Fiat 1500. Am făcut parte din primul cerc de pasionați ai motocicletei din București. Alături de câțiva prieteni am reînviat dragostea pentru acest vehicul. Ne-am luat motociclete de ocazie și până la revoluție am avut permanent un vehicul pe două roți. Când se stricau le reparam… și asta făcea parte din plăcere. Mă mândream cu faptul că nu mi se întâmplase niciodată să nu reușesc să-mi repar motocicleta pe marginea drumului.
Ce motociclete aveți acum?
Am și acum prima motocicletă nouă pe care mi-am cumpărat-o după 1990. Este un Triumf, un „motor” foarte frumos. Și mai am și un scuter Vespa, modern și fâșneț, pe care îl folosesc exclusiv pentru oraș.
Ce spun oamenii când vă văd în trafic?
Nu mă recunosc pentru că am cască și ochelari. Dacă merg la volanul unei mașini scumpe, lumea este indiferentă… sau poate nu se exteriorizează. Într-o zi eram la volanul unui Citroen „doi cai” restaurat de mine. Am primit foarte multe semne de simpatie.
Ce mașină ați avut prima dată?
Lada 1200. Am cumpărat-o după ce am terminat facultatea. În câteva luni am fost cu ea la curse. Am făcut toate probele din România: viteză în circuit și în coastă, dar și raliu. Aventura nu a durat mult. La acea vreme eram asistent universitar la facultatea Hidrotehnică și mi s-a oferit statutul de pilot semi-profesionist, la echipa Unirea Tricolor. Mi s-a promis chiar că voi fi scos din producție, dar am refuzat.
Vă pricepeați să reparați mașini?
Sigur, mai câștigam și un ban făcând reglaje la Dacii și la Lada, aveam și echipamentele necesare. Francezii de la PSA mi-au spus că la Craiova au învățat expresia „merge și așa”. Tot ei mi-au povestit, amuzați, că uneori chiar mergea. Eu am vrut tot timpul să fiu la un nivel profesional și încercam să fac totul foarte bine.
Acum ce mașini conduceți?
Am un Citroen C4 Picasso, de șapte locuri, în care încape toată familia. Am și câteva mașini de colecție… în fapt sunt automobilele care mi-au plăcut la 16… la 18 ani. Nu sunt deloc scumpe. Am şi două mașini de curse: o Lancia Fulvia pe care o conduc eu, iar băiatul meu cel mare are un Citroen de curse.
Ați transmis mai departe „microbul”…
Cred că da. Și băiatul mare, Călin, și cel mijlociu, Mihai, au făcut carting… cel mare, înainte să devină student, a participat chiar și la curse de raliu în coastă. Am zis că este mai bine să-și „consume pasiunea” pentru viteză pe circuit decât în trafic.
Aveți și mașini clasice?
Am un Triumf din 1969. A fost restaurată la mine în firmă după gustul meu. Nu are o valoare așa de mare, dar pentru mine contează enorm încărcătura emoțională și sentimentală.
Permisul de conducere l-ați luat rapid?
Nici măcar nu am făcut școala. Legea te obliga atunci să iei minimum opt ore de condus ca să te poți prezenta la examen. După trei ore instructorul mi-a spus că nu mai are ce să mă învețe. Mama m-a întrebat de unde știam. I-am spus că de câte ori am mers în dreapta șoferului am fost atent. În plus, învățasem garările și parcările din cartea „Arta de a conduce” scrisă de Petre Cristea, un pilot care a câștigat raliul Monte Carlo.
Accidente ați avut?
Au fost câteva. Cel mai serios a fost cel din 2006, când eram prim-ministru și mergeam pe motocicletă. Nu-i uit nici acum pe agenții SPP. Erau livizi la față! Din fericire am scăpat cu viață, dar am fost nevoit să fac o operație la genunchi. Și acum, când se schimbă vremea, mai doare. Acest incident nu m-a determinat să renunț la această pasiune.
Cum sunteți în trafic?
Cu vârsta vine și înțelepciunea . Nu pot să spun că în tinerețe nu am condus mai tare. Este adevărat și traficul era altul, riscurile mai mici. Sunt persoană publică și nu-mi permit să dau un exemplu prost și să încalc regulile de circulație. Dacă vreau să merg sportiv o pot face pe circuit nu este nevoie să mă grăbesc pe stradă.
Printre politicieni sunt amatori de curse?
Nu prea. Știu doar de domnul Ponta, fostul prim-ministru.
S-a și răsturnat cu mașina…
Am pățit și eu același lucru (râde amuzat) la un antrenament. Mergeam cu viteză mică, ăsta a fost norocul. Incidentul m-a cam pus pe gânduri, mama era în vârstă și mă gândeam la obligațiile pe care le am ca fiu… tată… Nu a durat mult, în urmă cu cinci ani m-am apucat din nou.
Ce spuneți de scandalul cu Volkswagen?
Nu mi-a venit să cred. Acest episod distruge încrederea consumatorului și va fi afectată întreaga industrie, nu doar grupul german. Este un semnal că trebuie verificate foarte atent datele furnizate de constructor. Vă dau un exemplu: consumurile anunțate. Nu se regăsesc niciodată! La niciun test! Dar ele sunt argumente de vânzare prin care se păcălește încrederea cumpărătorului. Cred că ar trebui sancționați!
Cum ați ajuns să deschideți Radio Contact?
Eram la o întâlnire și câțiva parteneri din Belgia au venit cu această propunere. În 89’, când au ieșit românii în stradă ce au vrut? Salam de Sibiu? Nu! Au strigat că vor libertate. Mi-a surâs ideea de a sparge monopolul radioului public și de a oferi acces la informație liberă și la divertisment. Era un format nou, occidental. Radio Contact a avut prima emisie pe 25 februarie 1990. Am creat cel mai ascultat radio din București și apoi ne-am extins în toată țara. Radio Contact a fost o școală. Am plecat la drum cu o echipă din care făceau parte și tineri de 18 ani. Acolo au lucrat Gabriela Vrânceanu-Firea, Liana Stanciu și Raluca Moianu.
Ce muzică ascultați în mașină?
Muzica motorului, melodii mai puțin. Îmi place să fiu concentrat la mașină și la condus. Muzică ascult acasă.
Vi se pare că femeile conduc bine?
Nu sunt misogin. Am văzut femei care conduc admirabil, dar și unele care sunt preocupate să vorbească la telefon sau să se fardeze în oglindă. Din păcate, în București, se vorbește enorm de mult la telefon în mașină. Și nu vorbesc doar despre femei. Acest lucru creează neatenție și poliția nu este suficient de severă pentru a sancționa acest comportament.
Cum credeți că va arăta viitorul automobilului?
Vorbesc foarte des cu liderii din industria automobilului și îi întreb dacă viitorul este varianta electrică. Mi se spune că motorul termic mai are resurse pentru încă 20 de ani, de evoluție, pentru a deveni mai economic, mai puțin poluant. Atâta timp cât problema stocării energiei electrice nu este rezolvată convenabil și nu există nici infrastructură, probabil că, în următoarea perioadă, vom asista încă la o lungă perioadă de automobil așa cum îl știm.
