Cât costă Lancia Ypsilon

0
1015

Lancia Ypsilon a intrat în procesul de producție și primele exemplare vor fi livrate în Italia la finalul lunii iunie. Prețul de pornire este 24.900 de euro.

Lancia a lansat noua generație Ypsilon și marca italiană a revenit astfel pe piața europeană după zece ani

Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii acestui model: noua generație Ypsilon a început să fie produsă în serie, iar pe piața din Italia se pot face deja comenzi. Noul Ypsilon este disponibil în trei versiuni, iar cei care sunt interesați pot opta pentru una dintre cele două motorizări: un motor hibrid de 1.2 litri, cu 100 de cai putere, sau unul pur electric, cu o putere de 156 CP.

Varianta electrică are o autonomie de până la 403 kilometri în regim WLTP, datorită unei baterii de 51 kWh. O încărcare de 20 la 80% la o stație rapidă durează 24 de minute, iar cine are răbdare încă zece minute primește o autonimie de încă o sută de kilometri.

În Italia, noul Ypsilon începe de la 24.900 de euro, în timp ce varianta cu zero emisii are un preț de pornire de 34.900 de euro.

Lancia Ypsilon este construită pe o platformă unde grupul Stellantis produce și alte modele, cum ar fi Peugeot 208 sau Opel Corsa. Noul model subcompact italian măsoară 4.08 metri în lungime (mai lung cu 240 de milimetri față de precedentul Ypsilon), 1.76 metri în lățime (+120 mm) și 1.44 metri în înălțime (-70 mm), conform site-ului oficial.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


sase × = 54