Deschis spre succes

0
56

Cascada, ultimul model decapotabil Opel, este un automobil cu patru locuri elegant, cu siluetă alungită şi acoperiş din material textil de înaltă calitate. Noul model înseamnă întoarcerea Opel la tradiţia decapotabilelor de dimensiuni medii (4.697 mm lungime și 1.840 mm lățime, fără oglinzile exterioare), cu acoperiş din material textil, ce dominau anii ’50 şi ’60. Segmentul-țintă de clienți pe care îl vizează noul cabriolet a fost precizat cât se poate de clar de către un oficial Opel, Thomas Sedran: „Nișa autovehiculelor cabriolet de dimensiuni medii este populată doar de autovehicule premium, foarte scumpe. Cu modelul Cascada, Opel oferă toate funcţiile tipice şi calităţile unor asemenea mașini, dar la un preţ accesibil”.

Cu acoperişul coborât, Opel Cascada prezintă un profil de o simplitate atrăgătoare: în spatele montantului A nu există niciun capac al acoperişului sau alt element de protecţie împotriva răsturnării vizibil care să diminueze efectul produs de silueta autovehiculului. Linia mediană este accentuată de o bandă cromată lată, ce trasează în mod cursiv şi elegant linia de demarcaţie dintre acoperiş şi caroserie. În zona frontală, proiectoarele de ceaţă sunt încadrate în două elemente sub formă de înotătoare de rechin răsturnată, ce sunt îmbunătăţite din punct de vedere vizual de inserţii cromate. Luminile diurne ale farurilor şi lămpile spate utilizează tehnologie LED.

Pentru acoperiş au fost utilizate materiale de calitate superioară, alese de la furnizorii celor mai prestigioase modele cabriolet premium. Acesta beneficiază de o izolaţie fonică şi termică superioară, datorită introducerii unei folii din poliester tip fleece între stratul exterior şi capitonajul interior. Un mecanism electrohidraulic, activat printr-un comutator amplasat între scaunele din faţă, acționează acoperişul în 17 secunde (până la viteza de 50 km/h), a cărui deschidere sau închidere poate fi comandată și din cheie. La lansarea modelului, acoperişul va fi disponibil în trei culori, ce vor putea fi asortate cu zece nuanțe de vopsea.

Rigiditatea caroseriei este un criteriu esenţial pentru autovehiculele cu acoperiş retractabil; aceasta are un impact ridicat asupra stilului de conducere, preciziei sistemului de direcţie, acusticii, siguranţei şi confortului. La acest capitol, structura noului model este întărită cu bare transversale din oţel în partea inferioară. În comparaţie cu precedentul Opel cabriolet, Astra TwinTop, caroseria modelului Cascada are o rezistenţă la torsiune cu 43% mai mare şi o rezistenţă la încovoiere sporită cu 10%.

Noul Opel are o „aparență” mai impozantă decât cea a modelului Astra TwinTop, ce a fost produs între 2006 și 2010. Ampatamentul este cu 71 mm mai lung, pentru un total de 2.685 mm, ecartamentul faţă, cu 56 mm mai lat, iar ecartamentul spate, cu 70 mm mai mare, valori ce influențează pozitiv manevrabilitatea şi stabilitatea mașinii. Puntea faţă dispune standard de suspensia High Performance Strut, ce a fost dezvoltată pentru modelul Insignia OPC (325 CP), iar servodirecția răspunde corelat cu viteză. FlexRide, sistemul de control activ al şasiului, sporeşte performanţele dinamice, manevrabilitatea şi siguranţa, întrucât se adaptează la situaţia de rulare, la stilul de conducere, precum şi la preferinţele şoferului. Opel Cascada poate fi echipat cu jante de 17 până la 20 inci, iar discurile de frână au dimensiuni de până la 326 mm în faţă şi 325 mm în spate, în funcție de versiune.

O gamă largă de sisteme de propulsie va fi disponibilă pentru Opel Cascada. Un motor pe benzină 1.4 Turbo, combinat cu o transmisie manuală cu 6+1 trepte de viteză, va deschide oferta, fiind disponibil în două variante de putere, 120 CP şi 140 CP, ambele generând un cuplu maxim de 220 Nm. În ceea ce priveşte sistemele diesel, propulsorul 2.0 CDTI, cu o putere de 165 CP și cuplu maxim de 380 Nm (cu overboost), este cuplat fie cu o transmisie manuală, fie cu una automată, ambele cu câte 6+1 raporturi. Atracţia principală va fi, probabil, motorul 1.6 SIDI Turbo ECOTEC. Această nouă unitate cu injecţie directă de benzină produce 170 CP și un cuplu maxim de 280 Nm și va fi asociată cu o transmisie automată cu 6+1 trepte cu funcţie de selectare activă, ce permite schimbarea manuală a vitezelor. Ulterior, în gama Cascada vor fi introduse și motorizări mai puternice, atât pe benzină, cât și diesel.

Lista de dotări standard sau opționale va include iluminare frontală adaptivă AFL+ și sistem video Opel Eye cu funcţii de recunoaştere a indicatoarelor rutiere, de avertizare privind părăsirea benzii de rulare, de monitorizare a distanţei faţă de autovehiculul din faţă şi de atenționare atunci când există riscul producerii unei coliziuni frontale. Vor fi disponibile și o cameră video pentru marşarier, un asistent de parcare și sisteme de asistenţă la pornirea în rampă și de monitorizare a unghiului mort lateral.

Structura celulei pentru pasageri este fabricată din oţel de înaltă rezistenţă, iar portierele prezintă bare transversale din același material şi elemente de ranforsare pe linia mediană. Montanţii A sunt din oţel-carbon presat, iar în caz de răsturnare, bare cu arcuri activate pirotehnic se declanşează automat în spatele scaunelor din rândul doi. Aceste bare sunt activate şi în cazul altor accidente severe – când sunt declanşate airbagurile – pentru a pregăti autovehiculul pentru eventualele impacturi secundare şi pentru răsturnare. Toate centurile de siguranță sunt pretensionate, iar scaunele faţă sunt prevăzute cu tetiere active. În plus, aceste scaune sunt ventilate și încălzite, iar pentru tapiserie se poate alege între mai multe finisări cu material textil sau cu piele Nappa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


× opt = 40