Dodge Challenger SRT Demon 170: Fără rival

0
204

Dodge a lansat cel mai puternic și mai rapid muscle car de serie din istorie. Dodge Challenger SRT Demon 170 ajunge până la 1.039 CP, în funcție de carburant. Sprintează în 1,7 s de la zero la 100 km/h și este primul muscle car care parcurge sfertul de milă (400 m) în mai puțin de nouă secunde.

Cu caracteristici de dragster, dar omologat pentru circulația pe șosea, noul model seamănă foarte mult cu versiunea Demon anterioară (840 CP). Echipa de dezvoltare a lui Dodge a dus lucrurile la limită, pentru a obține un nivel al puterii reprezentat de un număr format din patru cifre.

Hemi la putere

Emblematicul motor Hemi Hellcat V8 de 6,2 litri, supraalimentat cu un compresor mecanic de trei litri, are nevoie de un amestec de benzină și etanol E85 pentru a produce puterea maximă de 1.039 CP și cuplul de 1.281 Nm. Chiar și doar cu benzină cu cifra octanică 91, dezvoltă nu mai puțin de 900 CP și 1.098 Nm.

Noul demon pe patru roți este ultimul muscle car al mărcii americane care are motor termic, următoarele vor fi cu propulsie electrică. Un set de roți ușoare din fibră de carbon, care costă 11.495 de dolari și reduce cu aproximativ 11 kg greutatea mașinii, este oferit ca alternativă la jantele standard realizate din aluminiu forjat.

O opțiune de-a dreptul ieșită din comun este… scaunul pentru pasagerul din față. Ca dotare standard, Demon 170 nu are decât scaunul șoferului, dat fiind faptul că este o mașină dedicată celor care participă la cursele de dragstere. Iar despre scaune/banchetă spate nici nu poate fi vorba.

Performanțe de excepție

Pe lângă motorul 6.2 V8, care, aparent, ar fi o versiune tunată a celui de pe Demon-ul din 2018, dar, în realitate, este atât de modificat încât nu are în comun cu precedentul decât arborele cu came, Challenger SRT Demon 170 are și transmisia și puntea spate îmbunătățite și întărite.

Cutia de viteze automată cu 8+1 trepte a fost și ea modificată și permite setări de demaraj tip Launch Control configurabile. Demon 170 rulează pe anvelope Mickey Thompson ET Street R, dimensiunea 245/55R-18, în față, și un gigantic 315/50R-17, în spate. Dodge a anunțat că mașina parcurge sfertul de milă (circa 400 de metri) într-un timp de 8,61 de secunde, la final ajungând la viteza de 243 km/h. Dar această performanță poate fi realizată doar dacă pista este special pregătită pentru acest lucru. Dacă această condiție este îndeplinită, și demarajul 0-100 km/h se face într-un timp excepțional, de numai 1,7 secunde. Rămâne de văzut dacă Dodge Challenger SRT Demon 170 se va păstra în această plajă de valori și atunci când va fi testat pe asfalt obișnuit.

Aceste performanțe își cer prețul. În carburant. Cifrele de consum sunt destul de slabe: 18 l/100 km, în oraș, și 11,2 l/100 km, pe autostradă. Bineînțeles, acestea sunt valorile care se realizează atunci când mașina este condusă „cuminte”. Dacă mia de cai-putere este dezlănțuită, lucrurile se schimbă radical, în rău, firește.

Găsim și confort

În ciuda creșterii semnificative a puterii sale, interiorul noului Demon nu diferă prea mult de cel al oricărui alt model Dodge Challenger, 170 vine standard cu un singur scaun, tapisat cu pânză, pentru șofer. Se poate comanda și scaun pentru pasager, plus tapiserie din piele nappa.

La comandă, coupeul poate fi dotat cu volan încălzit și scaune cu încălzire și ventilație. Centrul multimedia cu ecran tactil vine cu ultima versiune a interfeței software Uconnect, ușor de utilizat, iar Apple CarPlay și Android Auto sunt standard. Pentru a economisi greutate, Demon 170 are în dotarea de bază sistem audio cu două difuzoare, dar se poate face upgrade la o instalație de sunet Harman Kardon cu 18 incinte acustice.

(Articol publicat în nr. 280 al revistei Auto Test Magazin)

Vă recomandăm și:

Hurricane: 6 versus 8

Radical Sportcars SR 10: Visul alergătorului de cursă lungă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


× noua = 18